Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 12 iunie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici, excepţie ridicată de Neculai Chiroşcă în Dosarul nr. 16.385/281/2007 al Judecătoriei Ploieşti – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, întrucât critica de neconstituţionalitate vizează modificarea şi completarea textului de lege, iar nu contrarietatea lui cu Legea fundamentală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 16.385/281/2007, Judecătoria Ploieşti – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici, excepţie ridicată de Neculai Chiroşcă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, potrivit Constituţiei, dreptul de proprietate este garantat, legea stabilind conţinutul şi limitele sale. Textul de lege criticat constituie expresia unei astfel de limite a exerciţiului dreptului, şi anume posibilitatea vânzării locuinţelor pe care le au în patrimoniu societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului anumitor persoane expres prevăzute care sunt titulare ale contractelor de închiriere. Or, actualii proprietari ai imobilelor nu procedează la vânzarea acestora către chiriaşi şi nici nu prelungesc contractele de închiriere pentru aceste locuinţe cu regim special, menţinând în stare de ilegalitate raporturile dintre proprietar şi persoanele care locuiesc în respectivele imobile.Pe de altă parte, în opinia autorului excepţiei, împrejurarea că între părţi nu există contract de închiriere nu este relevantă şi nu ar trebui să constituie un impediment la vânzarea locuinţei către chiriaşi, deoarece forma scrisă a contractului de închiriere este solicitată doar pentru probaţiune.În continuare, autorul face o serie de propuneri în legătură cu stabilirea preţului de vânzare a apartamentelor ce fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004.Judecătoria Ploieşti – Secţia civilă apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 şi inadmisibilă pe cea având ca obiect art. 9 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1, art. 4 alin. (1) şi (3), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 1, 2 şi 4 din Legea nr. 189/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 27 iunie 2005.Textele de lege criticate dispun cu privire la persoanele cărora le pot fi vândute locuinţele din patrimoniul societăţilor comerciale nominalizate de ordonanţa criticată, preţul de vânzare şi modalităţile de stabilire a acestuia, vânzarea prin licitaţie publică, în condiţiile legii, a locuinţelor care nu sunt cumpărate de chiriaşi şi care au devenit disponibile ca urmare a eliberării, precum şi termenul-limită de finalizare a operaţiunilor de vânzare a locuinţelor.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 9,16, 31, 41, 47, art. 115 alin. (4), (6) şi (8), art. 134 lit. f), precum şi prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că asupra constituţionalităţii prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1) şi (3), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 827 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 3 septembrie 2008, într-o cauză în care se formulau critici similare celor din prezentul dosar, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi din documente internaţionale, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect.Analizând criticile formulate de autorul excepţiei în prezentul dosar, Curtea reţine că, în esenţă, acestea vizează omisiuni ale legiuitorului în domeniul reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004. Însă complinirea lacunelor textelor de lege prin efectuarea controlului de constituţionalitate excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici, excepţie ridicată de Neculai Chiroşcă în Dosarul nr. 16.385/281/2007 al Judecătoriei Ploieşti – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–-