DECIZIE nr. 524 din 5 iulie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă



    Valer Dorneanu – preşedinte    Petre Lăzăroiu – judecător    Mircea Ştefan Minea – judecător    Daniel Marius Morar – judecător    Mona-Maria Pivniceru – judecător    Puskas Valentin Zoltan – judecător    Simona-Maya Teodoroiu – judecător    Tudorel Toader – judecător    Ioniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Chiru în Dosarul nr. 1.546/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.800D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că dispoziţiile legale criticate păstrează soluţia legislativă din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 324 alin. 1 pct. 1 şi art. 322 pct. 7, dispoziţii care au format obiectul controlului de constituţionalitate. Menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu Decizia nr. 655 din 11 noiembrie 2014 şi Decizia nr. 310 din 13 iunie 2013.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 184 din 9 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.546/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Chiru cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva unei decizii de respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulată.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât îngrădesc exercitarea drepturilor fundamentale, respectiv dreptul la un proces echitabil al justiţiabilului care este pus în situaţia de a promova o cale extraordinară de atac – revizuirea – împotriva unei decizii pronunţate în apel ori în recurs, dar care nu este încă redactată, nu cuprinde motivele/considerentele pentru care instanţa a soluţionat cererea în sensul celor cuprinse în dispozitivul aceleiaşi hotărâri. Prin redactarea actuală a textului criticat se creează o situaţie vădit dificilă pentru persoanele care doresc să exercite această cale extraordinară de atac cu privire la hotărârile judecătoreşti, fiind nevoite să redacteze cererile de revizuire fără a cunoaşte motivele pronunţării deciziei atacate. Faptul că hotărârile instanţelor judecătoreşti, care sunt definitive, se redactează după o perioadă lungă de timp nu poate justifica tratamentul discriminatoriu pentru fapte ce nu sunt imputabile justiţiabilului. Impunerea unui termen de formulare a cererii de revizuire mai scurt decât termenul de redactare obiectivă a hotărârii instanţei de judecată constituie o încălcare a drepturilor constituţionale, iar o justă interpretare a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă ar trebui să conducă la concluzia că termenul de formulare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă ar trebui să curgă de data comunicării hotărârii către partea interesată, iar nu de la data pronunţării acesteia, ipoteză în care, în cauza de faţă, cererea de revizuire ar fi formulată în termen.6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Astfel, arată că soluţia legislativă consacrată de dispoziţiile legale criticate s-a regăsit şi în reglementarea prevăzută de art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 şi care a constituit anterior obiectul controlului de constituţionalitate.7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul arată că dispoziţiile contestate păstrează soluţia legislativă cuprinsă în Codul de procedură civilă din 1865 [art. 324 alin. 1 pct. 1 şi 322 pct. 7] şi, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.9. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc atingere principiului constituţional prevăzut la art. 21, context în care menţionează că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Revizuirea este un mijloc procedural de acces la o instanţă superioară de control, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege şi exercitată în termenul impus de legiuitor. În plus, art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Mai arată că, în speţă, textul de lege atacat nu consacră un caz de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale în sensul art. 53 din Legea fundamentală, situaţie în care ar fi obligatorie şi respectarea principiului instituit la alin. (2) al aceluiaşi articol.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: "(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: […]8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul la justiţie, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac. De asemenea, având în vedere motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate prin care apreciază că dispoziţiile criticate instituie un tratament discriminatoriu, Curtea, având în vedere Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, reţine ca temei constituţional şi prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile criticate fac parte din cartea a II-a – Procedura contencioasă, titlul II – Căile de atac, capitolul III – Căile extraordinare de atac – respectiv recursul [prevăzut la art. 483-502], contestaţia în anulare [prevăzută la art. 503-508] şi revizuirea [prevăzută la art. 509-513]. Astfel, potrivit prevederilor legale criticate în prezenta cauză [art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă], termenul de exercitare a acestei căi de atac extraordinare, respectiv termenul de revizuire, este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Aceste din urmă dispoziţii legale [la care face trimitere art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă] prevăd că "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă […] există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".15. Curtea, analizând dinamica legislativă privind căile extraordinare de atac prevăzute ca atare în Codul de procedură civilă, constată că soluţia legislativă criticată în prezenta cauză s-a regăsit şi în Codul de procedură civilă din 1865 [art. 324 alin. 1 pct. 1 cu trimitere la art. 322 pct. 7], şi a format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport de motivări şi prevederi constituţionale similare. În acest sens este, spre exemplu, Decizia nr. 353 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 29 mai 2006, prin care instanţa de contencios constituţional a arătat că termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de recurs după evocarea fondului, este socotit de la momentul pronunţării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoştinţă de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge niciun drept procesual al părţii.16. Totodată, Curtea a reţinut că, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii – cale extraordinară de atac – nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc accesul liber la justiţie al revizuentului (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 655 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 decembrie 2014).17. Mai mult, prin Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 31 iulie 2003, Curtea a reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.18. De asemenea, prin Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21.19. Considerentele avute în vedere la pronunţarea a deciziilor menţionate se aplică mutatis mutandis şi în prezenta cauză, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în raport cu art. 21 din Constituţie, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.20. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate în raport cu aceste dispoziţii constituţionale este neîntemeiată, deoarece Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces. Pe de o parte, potrivit art. 126 alin. (2), coroborat cu art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004). Pe de altă parte, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în mod constant, accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite (a se vedea în acest sens Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).21. Ca atare, având în vedere faptul că prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt norme de procedură, legiuitorul, în virtutea prerogativelor constituţionale prevăzute la art. 61 din Constituţie de unică autoritate legiuitoare a ţării, coroborat cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, a adoptat norme legale care să dea expresie prevederilor art. 129 din Constituţie, cât şi să respecte cerinţele art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi la dreptul părţilor la un proces echitabil.22. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că nu sunt incidente prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu s-a reţinut înfrângerea sau restrângerea unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.23. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la pretinsul tratament discriminatoriu, Curtea reţine că astfel cum a statuat, de principiu, în jurisprudenţa sa, violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Or, din examinarea prevederilor criticate reiese că acestea se aplică în mod egal tuturor celor ce se află în ipoteza prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, fără discriminări. Ca atare, critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Chiru în Dosarul nr. 1.546/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi constată că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR

AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește