DECIZIE nr. 523 din 11 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 3 şi ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 3 şi ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Fazekaş Mikloş în Dosarul nr. 3.346/2005 al Judecătoriei Satu Mare.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece revocarea măsurii liberării provizorii nu reprezintă o sancţiune pentru o nouă faptă penală, ci o consecinţă a împrejurării că inculpatul nu a respectat condiţiile prevăzute de lege. Practic, prin revocarea liberării se ajunge la situaţia iniţială, nefiind vorba de emiterea unui nou mandat de arestare preventivă, deoarece nu existenţa vinovăţiei pentru o nouă faptă penală determină revocarea măsurii preventive, ci schimbarea condiţiilor care au fost avute în vedere la data dispunerii liberării provizorii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.346/2005, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 160^2 alin. 3 şi ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Fazekaş Mikloş în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei propuneri de revocare a liberării provizorii sub control judiciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 160^2 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care durata liberării provizorii sub control judiciar nu are o limită de timp determinată şi nu este supusă controlului judecătoresc la aceleaşi intervale de timp ca şi măsura arestării preventive. A interpreta textul de lege atacat în sensul că măsura liberării provizorii sub control judiciar durează până la soluţionarea definitivă a cauzei ar însemna să se lase lipsit de protecţie dreptul la libera circulaţie, deoarece obligaţiile impuse sunt chiar mai drastice decât măsurile preventive prevăzute de art. 145 şi art. 145^1 din Codul de procedură penală, având în vedere că acestea din urmă sunt supuse controlului judecătoresc din 30 în 30 de zile.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 160^10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, autorul arată că acestea încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, deoarece, în situaţia în care învinuitul sau inculpatul săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa sesizată cu revocarea liberării nu are competenţa de a se pronunţa asupra acesteia din urmă, cu toate că există totuşi posibilitatea ca organul de urmărire penală sau instanţa de judecată să facă aplicarea art. 11 din Codul de procedură penală pentru această nouă faptă.Dispoziţiile art. 160^10 alin. 3 din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (13), deoarece oferă instanţei posibilitatea emiterii unui nou mandat de arestare preventivă pentru simpla nerespectare a obligaţiilor prevăzute de art. 160^2 alin. 3 din acelaşi cod, fără ca învinuitul sau inculpatul să fi săvârşit o nouă infracţiune. Chiar şi în varianta comiterii unei noi fapte penale este posibil ca aceasta din urmă să nu îndeplinească condiţiile şi cazurile prevăzute de art. 148 din Codul de procedură penală, ajungându-se astfel la situaţia emiterii unui mandat de arestare în lipsa unei fapte penale.Judecătoria Satu Mare opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece măsura liberării provizorii sub control judiciar nu face parte din categoria măsurilor preventive enumerate de art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală şi, spre deosebire de măsura arestării preventive, învinuitul sau inculpatul nu este privat de libertate.De asemenea, dispoziţiile art. 160^10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, deoarece instanţa are posibilitatea revocării liberării provizorii doar când există probe că învinuitul cu rea-credinţă nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin.Nici alin. 3 al art. 160^10 din Codul de procedură penală nu contravine art. 23 alin. (13) din Constituţie, deoarece reglementează, în situaţia nerespectării obligaţiilor impuse de art. 160^2 alin. 3 şi art. 160^4 alin. 2 din acelaşi cod, posibilitatea revenirii la măsura arestării preventive, care a fost înlocuită la cerere cu liberarea provizorie, revenire care vizează însă infracţiunea pentru care s-a emis iniţial mandatul de privare de libertate, şi nu noua faptă comisă.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere al Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, dacă în cazul privării de libertate constituantul român a dorit să impună cât mai riguros în Legea fundamentală condiţiile în care se poate dispune, pentru alte măsuri luate de organul judiciar în cursul procesului penal a lăsat la aprecierea legiuitorului reglementarea modului şi a condiţiilor prin care acestea se pot dispune, câtă vreme sunt respectate cerinţele art. 53 din Constituţie. Prin urmare, reglementarea diferită în Codul de procedură penală a condiţiilor de arestare preventivă, faţă de cea referitoare la liberarea provizorie, nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale, întrucât şi măsurile sunt diferite.De asemenea, revocarea măsurii liberării provizorii pentru săvârşirea unei noi infracţiuni nu reprezintă o sancţionare a făptuitorului pentru noua faptă penală comisă, ci o simplă constatare că persoana care iniţial fusese arestată preventiv şi ulterior liberată provizoriu nu a îndeplinit condiţiile în baza cărora fusese dispusă liberarea. Prin emiterea unui nou mandat de arestare se revine practic la situaţia anterioară dispunerii liberării şi nu se poate pune în discuţie emiterea unui mandat privativ de libertate pentru noua infracţiune.În sfârşit, prevederile art. 160^10 alin. 3 din Codul de procedură penală nu ridică problema dispunerii unui mandat de arestare în afara cadrului procesual penal.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dreptul constituţional al persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune nu se poate realiza decât în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală. Restrângerea exerciţiului drepturilor constituţionale menţionate se face în baza prevederilor art. 53, care impun necesitatea asigurării desfăşurării instrucţiei penale.Nu se poate susţine că prevederile art. 160^10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală încalcă prezumţia de nevinovăţie, deoarece nu existenţa vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea unei noi infracţiuni determină revocarea liberării, ci schimbarea condiţiilor care au fost avute în vedere la data dispunerii ei, situaţie de natură să justifice temerea că, datorită comportamentului infracţional, acesta ar putea comite şi alte fapte penale. Astfel, revocarea liberării provizorii nu reprezintă o prejudecare a cauzei şi nu aduce atingere art. 23 alin. (11) din Constituţie.De asemenea, aşa cum orice persoană arestată are dreptul constituţional de a cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, tot aşa şi neîndeplinirea condiţiilor legale impuse de Codul de procedură penală justifică revocarea măsurii liberării.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 160^2 alin. 3 şi ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:Art. 160^2 alin. 3 – Condiţiile liberării:"Organul judiciar dispune ca, pe timpul liberării provizorii, inculpatul să respecte una sau mai multe din următoarele obligaţii:a) să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite de organul judiciar; … b) să comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau reşedinţă; … c) să nu meargă în locuri anume stabilite; … d) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; … e) să nu între în legătură cu anumite persoane determinate; … f) să nu conducă nici un autovehicul sau anumite autovehicule; … g) să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârşirea faptei." … Art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 – Revocarea liberării:"Liberarea provizorie poate fi revocată dacă: […]b) învinuitul sau inculpatul nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, obligaţiile ce-i revin potrivit art. 160^2 alin. 3 şi art. 160^4 alin. 2 sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune pentru care este urmărit sau judecat. […] … În caz de revocare a liberării provizorii, instanţa dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului şi emite un nou mandat de arestare."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 23 referitoare la Libertatea individuală, ale art. 25 referitoare la Libera circulaţie, precum şi ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei, în sensul că pe calea măsurii liberării provizorii se ajunge să i se restrângă libertatea individuală, dreptul său la libera circulaţie şi alte drepturi, căci măsura liberării provizorii prevăzute de art. 160^1 şi următoarele din Codul de procedură penală nu este o măsură restrictivă de drepturi, ci, dimpotrivă, o măsură prin care inculpatul arestat preventiv este pus în libertate, în condiţiile legii.Astfel, condiţiile liberării prevăzute de art. 160^2 alin. 3 din Codul de procedură penală, care formează obiectul excepţiei, nu instituie o stare de restrângere a libertăţii inculpatului, suplimentară în raport cu starea rezultată din arestarea preventivă a acestuia, ci instituie, la cererea acestuia, o alternativă restrictivă, evident mai uşoară, indispensabilă bunei desfăşurări a procesului penal. Restrângerea, în formele prevăzute de textul de lege amintit, are, aşadar, caracterul unei obligaţii asumate de inculpat în schimbul liberării sale, iar nu al unei măsuri de constrângere impuse de stat împotriva voinţei acestuia.În ceea ce priveşte critica referitoare la prevederile art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că asupra constituţionalităţii acestora s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 40 din 16 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 17 mai 1999, prilej cu care a statuat că acestea sunt constituţionale. Astfel, posibilitatea organului de urmărire penală sau, după caz, a instanţei de judecată de a revoca măsura liberării provizorii se interpretează în legătură cu dispoziţiile art. 160^2 alin. 2 şi ale art. 160^4 alin. 3, care prevăd, printre altele, că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date ce justifică temerea că inculpatul va săvârşi o altă infracţiune ori va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor materiale de probă. Pe cale de consecinţă este firesc ca această condiţie negativă, prevăzută de lege pentru acordarea liberării provizorii a inculpatului arestat preventiv, să fie cerută, deopotrivă, şi pentru menţinerea ei. Cu alte cuvinte, dacă prin neîndeplinirea ei se împiedică acordarea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune, existenţa ulterioară a acesteia în comportamentul inculpatului liberat provizoriu justifică revocarea măsurii.Potrivit art. 148 lit. d) din Codul de procedură penală, măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă "sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte", iar conform lit. e) a aceluiaşi articol, dacă "inculpatul a comis din nou o infracţiune ori din datele existente rezultă necesitatea împiedicării săvârşirii unei alte infracţiuni". Aceste condiţii legale de arestare a inculpatului corespund cazurilor de revocare a liberării provizorii din textul atacat, fiind totodată o aplicare a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. Prin urmare, este firesc ca o identitate cauzală să producă efecte identice.Invocarea principiului constituţional al prezumţiei de nevinovăţie nu are nici o legătură cu prevederile legale criticate. Potrivit art. 23 alin. (11) din Constituţie, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată." Nu însă existenţa vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea unei noi infracţiuni determină revocarea măsurii preventive, ci schimbarea condiţiilor care au fost avute în vedere la data dispunerii liberării provizorii, situaţie de natură să justifice temerea că, datorită comportamentului infracţional, acesta ar putea comite şi alte fapte penale.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În sfârşit, Curtea constată că prevederile art. 25 din Legea fundamentală, referitoare la Libera circulaţie, nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 3 şi ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Fazekaş Mikloş în Dosarul nr. 3.346/2005 al Judecătoriei Satu Mare.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește