DECIZIE nr. 522 din 20 iunie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMihaela Cîrstea – procurorClaudia-Margareta Niţă – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „M amp;T Market amp; Trade Professionals” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.247/2/2005 (4.498/2005) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, indicând în acest sens jurisprudenţa constantă în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 26.247/2/2005 (4.498/2005), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „M amp;T Market amp; Trade Professionals” – S.A. din Bucureşti într-o cauză având drept obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei sentinţe comerciale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin următoarele:Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 încalcă art. 21 alin. (3) teza întâi, art. 24 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece „permit instanţei de judecată să soluţioneze cauza fără a-şi exercită obligaţia de aflare a adevărului, doar pe baza susţinerilor subiective ale creditoarei şi fără ca debitoarea să poată administra probe în apărare”. Mai mult, acţiunea în anulare este lipsită de eficienţă, fiind în neconcordanţă cu art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Prevederile art. 4 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, reglementând posibilitatea soluţionării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi, contravin dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, iar prin emiterea şi executarea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar se încalcă şi dreptul de proprietate, consacrat de art. 44 alin. (1) din Constituţie.Dispoziţiile art. 6 alin. (1), (2) şi (4) încalcă, de asemenea, dreptul la apărare şi dreptul de proprietate, prin aceea că expresia "lămuriri şi explicaţii", conţinută de textul legal criticat, "este neclară şi susceptibilă de îngrădirea dreptului la apărare". Totodată, prevederile legale indicate limitează mijloacele de probă admise în cadrul procedurii somaţiei de plată numai la acte, iar "înmânarea de îndată" a ordonanţei echivalează cu pronunţarea judecătorului înainte de a se administra orice probe.Art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 încalcă principiul egalităţii în drepturi, statuat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, datorită instituirii unui termen de atac mai scurt decât în cazul litigiilor de drept comun (10 zile, faţă de termenul de 15 zile prevăzut de Codul de procedură civilă). De altfel, art. 8 din ordonanţă nu precizează dacă cererea în anulare, pe care o reglementează, este sau nu o cale de atac, dacă face parte din procedura contencioasă sau din procedura necontencioasă şi nu indică probele care pot fi administrate, nesocotindu-se, astfel, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală. În plus, alin. (5) al acestui articol, prin faptul că, în noua sa redactare, prevede o singură cale de atac, permite exercitarea unui eventual „abuz de drept” din partea creditorilor, creând totodată o situaţie inegală între debitorul din procedura somaţiei de plată şi pârâtul din procesele comerciale de drept comun, inegalitate contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale. În esenţă, se arată că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 reglementează o procedură specială, simplificată şi accelerată pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri, procedură ce a determinat limitarea mijloacelor de probă, a căilor de atac, judecata pricinii având loc cu precădere şi de urgenţă, ceea ce nu implică însă restrângerea niciunui drept fundamental sau al unei libertăţi şi nu instituie nicio discriminare între persoane aflate în situaţii identice. De asemenea, această procedură specială nu exclude valorificarea şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime legate de obiectul litigiului supus analizei în procedura somaţiei de plată, pe calea dreptului comun, în limitele impuse de autoritatea lucrului judecat recunoscută hotărârilor pronunţate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 4 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, faţă de art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, precum şi faţă de art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este neîntemeiată. Prin reglementarea procedurii somaţiei de plată s-au urmărit simplificarea şi accelerarea demersului jurisdicţional al creditorilor pentru obţinerea titlurilor executorii, s-a impus limitarea mijloacelor de probă utilizabile, această limitare fiind însă deopotrivă valabilă ambelor părţi. Totodată, s-a urmărit şi protejarea debitorului faţă de un eventual abuz al creditorilor, prin reglementarea, în cadrul alin. (2) al art. 4, criticat ca fiind neconstituţional, a obligativităţii citării părţilor, astfel ca acestea să îşi exercite dreptul la apărare în condiţii identice. Caracterul special şi derogatoriu al procedurii somaţiei de plată nu instituie vreo discriminare şi nici nu restrânge dreptul la apărare al debitorului, care, potrivit art. 8 din ordonanţă, dispune de posibilitatea de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1), (2) şi (4) din ordonanţă faţă de dispoziţiile art. 21 alin. (3) teza întâi şi art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală, Guvernul apreciază că şi aceasta este neîntemeiată. Ca urmare a modificării art. 4, procedura somaţiei de plată a dobândit caracter oral şi contradictoriu şi, chiar dacă alin. (2) al acestui articol este eliptic, în sensul că omite să precizeze cum pot fi probate explicaţiile şi lămuririle la care face referire, el nu conţine însă nicio dispoziţie expresă de limitare a mijloacelor de probă exclusiv la înscrisuri. Or, în lipsa unei asemenea precizări, urmează a-şi găsi aplicarea dreptul comun, după cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 109/2003. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 6 trebuie privite în contextul întregii reglementări specifice somaţiei de plată, astfel că, în cadrul acestei proceduri, orice debitor, citat în mod obligatoriu în faţa judecătorului, îşi poate formula apărările şi, eventual, poate introduce cerere în anulare, a cărei reglementare nu instituie nicio limitare a mijloacelor de probă de care se poate uza conform regulilor de drept comun.Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 faţă de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (1), se arată că şi aceasta este neîntemeiată. În primul rând, se apreciază că, sub aspectul susţinerilor privind neclaritatea textelor legale criticate, invocată de autorul excepţiei, acestea nu pot constitui obiect al unei decizii a Curţii Constituţionale, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere specificul de reglementare al ordonanţei atacate, legiuitorul, în virtutea competenţei sale de a institui reguli speciale de procedură în considerarea unor situaţii deosebite, a adoptat, şi în cazul de faţă, soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, referitoare atât la exercitarea căilor de atac, cât şi la termenele corespunzătoare acestor căi de atac. Astfel, a fost consacrată cererea în anulare drept cale de atac împotriva ordonanţei, acţiune prin care debitorul declanşează faza contencioasă contradictorie a procedurii somaţiei de plată. Prin urmare, acesta îşi exercită nestingherit dreptul de acces la instanţă, prevăzut de art. 21 din Constituţie, şi totodată se asigură astfel părţilor modalităţi echilibrate de exercitare a drepturilor lor procesuale, corespunzătoare acestei proceduri speciale. Pe de altă parte, atât durata termenului în care această cale de atac se poate exercita, precum şi împrejurarea că la alin. (5) al art. 8 se prevede că hotărârea de respingere a cererii în anulare este irevocabilă, urmăresc simplificarea demersului judiciar şi asigurarea celerităţii soluţionării litigiilor, eficienţa în această materie a recuperării creanţelor având o importanţă deosebită. De altfel, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, „accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege.”În sfârşit, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie, referitoare la dreptul de proprietate privată, invocate în susţinerea excepţiei, se apreciază că acestea nu au incidenţă în cauză, având în vedere că procedura somaţiei de plată reprezintă soluţia pentru neîndeplinirea unei obligaţii din partea debitorului şi nu pune în discuţie vreo restrângere a dreptului de proprietate privată a acestuia.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de art. 21 din Legea fundamentală, se arată că dispoziţiile legale atacate nu conţin norme contrare dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, aceste texte legale constituie o garanţie a aplicării drepturilor şi principiilor constituţionale pretins încălcate.Totodată, dispoziţiile legale criticate nu conţin limitări ale exercitării dreptului la apărare, consacrat de art. 24 alin. (1) din Constituţie. Prin reglementarea conţinută în Art. 8 este asigurată posibilitatea formulării unei cereri în anulare împotriva ordonanţei prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului, cale de atac în cadrul căreia debitorul poate folosi în apărarea sa toate mijloacele legale de probă.De asemenea, textele legale indicate nu conţin norme contrare dreptului de proprietate, statuat de art. 44 alin. (1) din Constituţie, actualizarea creanţelor, a dobânzilor, majorărilor sau penalităţilor datorate potrivit legii, cu rata inflaţiei, având tocmai menirea de a întâmpina procesul de devalorizare a capitalului împrumutat de către creditor debitorului, echilibrul economic între cei doi fiind, astfel, restabilit.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Textele legale menţionate au următorul conţinut:– Art. 1 alin. (1): "Procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.";– Art. 4 alin. (2): "În toate cazurile, pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată.";– Art. 6 alin. (1), (2) şi (4): "(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, precum şi termenul de plată.[…] … (4) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunică fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire."; … – Art. 8 alin. (1), (2) şi (5): "(1) Împotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. […] … (5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă." … Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale precitate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 alin. (1) potrivit cărora dreptul la apărare este garantat şi ale art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând textele legale criticate, Curtea Constituţională constată că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, atât în ansamblul ei, cât şi prin examinarea separată a dispoziţiilor sale, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale invocate şi în prezenta cauză.Astfel, prin Decizia nr. 497 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.003 din 11 noiembrie 2005, Curtea a statuat, pentru argumentele acolo reţinute, că dispoziţiile art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4), art. 8 alin. (1) şi (2) şi ale art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1), art. 53 şi ale art. 126 alin. (2), şi nici pe cele ale art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, răspunzând, cu acel prilej, unor critici similare celor formulate în prezenta cauză.Prin urmare, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a modifica jurisprudenţa Curţii în materie, soluţia şi considerentele ce au stat la baza deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în această cauză.În plus, autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea art. 8 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 faţă de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, arătând, în acest sens, că textul legal criticat creează o inegalitate între debitorul din procedura somaţiei de plată şi pârâtul din procesele comerciale de drept comun, deoarece hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare a ordonanţei prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului, este irevocabilă. Astfel, împotriva acestei ordonanţe nu se poate exercita decât o singură cale de atac, cea a cererii în anulare.Analizând textul legal criticat, faţă de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, pretins a fi încălcate, Curtea constată că susţinerile autorului nu pot fi reţinute. Norma juridică atacată are caracter procedural, or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este suveran a reglementa competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, iar în considerarea unor situaţii deosebite, acesta poate adopta reguli speciale, fără a crea astfel discriminări sau inegalităţi. În cazul de faţă, celeritatea soluţionării litigiului şi eficienţa în obţinerea titlurilor executorii reprezintă caracteristici esenţiale ale procedurii somaţiei de plată, diferită, aşadar, de cea specifică proceselor comerciale de drept comun, astfel că reglementarea unei singure căi de atac împotriva ordonanţei prin care judecătorul admite, integral sau în parte, cererea creditorilor nu este de natură a afecta drepturile subiective sau cele procesuale ale debitorilor.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „M amp;T Market amp; Trade Professionals” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.247/2/2005 (4.498/2005) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iunie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Niţă––––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește