DECIZIE nr. 521 din 20 iunie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 6 şi 7 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMihaela Cârstea – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 6 şi 7 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Salonul Auto Victoria” – S.A. din Baloteşti şi Jose E. De Alvaro în Dosarul nr. 1.506/3/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.La apelul nominal se prezintă avocat Crenguţa Leaua, cu delegaţie depusă în şedinţă, pentru Societatea Comercială "Salonul Auto Victoria" – S.A., precum şi avocat Valeriu Stoica pentru Banca Română de Dezvoltare Groupe Sociκtκ Gκnκrale – S.A., cu delegaţie depusă în şedinţă, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Având cuvântul, avocatul Societăţii Comerciale "Salonul Auto Victoria" – S.A. ridică o chestiune prealabilă, şi anume faptul că din dosar lipseşte opinia instanţei, opinie care ar fi trebuit să fie menţionată în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.Avocatul părţii Banca Română de Dezvoltare – Groupe Sociκtκ Gκnκrale – S.A. consideră că absenţa opiniei instanţei nu împiedică soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public susţine că sesizarea Curţii Constituţionale a fost conformă cu dispoziţiile Legii nr. 47/1992.Curtea respinge cererea prealabilă privind opinia instanţei de judecată, întrucât, aşa cum a statuat în Decizia nr. 47 din 5 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, lipsa opiniei instanţei judecătoreşti din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanţă a obligaţiei de a-şi exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultată din controlul legii de către Curtea Constituţională.Având cuvântul pe fond, avocatul Societăţii Comerciale "Salonul Auto Victoria" – S.A. solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, arătând că, deşi printr-o decizie pronunţată ulterior invocării excepţiei de faţă, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, considerentul referitor la strămutare nu poate fi reţinut întrucât între strămutare şi recuzare există importante diferenţe de regim procedural.Avocatul părţii Banca Română de Dezvoltare – Groupe Sociκtκ Gκnκrale – S.A. arată că prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate se urmăreşte tergiversarea cauzei şi, ca atare, solicită respingerea acesteia, invocând în acest sens şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.506/3/2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 6 şi 7 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Salonul Auto Victoria” – S.A. şi de reprezentantul acţionarilor acesteia, Jose E. De Alvaro, într-un litigiu comercial întemeiat pe Legea nr. 64/1995, în cadrul căruia s-a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate, prin eliminarea posibilităţii de a se recuza toţi judecătorii unei instanţe, încalcă liberul acces la justiţie şi independenţa justiţiei. Textele de lege criticate nu fac distincţie, astfel că interdicţia operează pentru toate situaţiile, inclusiv acelea în care, pentru fiecare dintre judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia, există motive diferite de recuzare, generate de împrejurări distincte. De asemenea, arată că nu există o simetrie, întrucât toţi judecătorii unei instanţe pot formula cereri de abţinere, dar, potrivit dispoziţiilor criticate, nu se poate formula o cerere de recuzare împotriva tuturor.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială nu şi-a exprimat opinia, apreciind că aceasta este necesară numai în cazul invocării din oficiu a excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât legiuitorul poate stabili în considerarea unor situaţii deosebite reguli speciale de procedură, cum sunt cele referitoare la recuzare, precum şi modalităţi diferite de exercitare a drepturilor procesuale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 6 şi 7 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, având următorul conţinut: „Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, cu următoarele modificări şi completări:[…]6. La articolul I, după punctul 9 se introduc două puncte noi, punctele 9^1 şi 9^2 , cu următorul cuprins:«9^1. La articolul 28 se introduc două alineate noi, alineatele 2 şi 3, cu următorul cuprins:"Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia.Pentru aceleaşi motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiaşi judecător."9^2. La articolul 30, alineatul 2 va avea următorul cuprins:"În cazul când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, cererea de recuzare se judecă de instanţa ierarhic superioară."»;7. La articolul I punctul 10 va avea următorul cuprins:«10. Alineatul 3 al articolului 30 se abrogă.»"Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), referitoare la accesul liber la justiţie, şi ale art. 124 alin. (2), referitoare la înfăptuirea justiţiei.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor legale criticate – raportate la prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie – s-a pronunţat prin Decizia nr. 207 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 30 martie 2006, statuând că legiuitorul nu a înţeles să limiteze accesul la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure valorificarea în condiţii egale a acestor drepturi constituţionale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 6 şi 7 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Salonul Auto Victoria” – S.A. din Baloteşti şi Jose E. De Alvaro în Dosarul nr. 1.506/3/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iunie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește