DECIZIE nr. 520 din 25 noiembrie 2004

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 19 ianuarie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 466 12/11/2003
ActulREFERIRE LALEGE 466 12/11/2003 ART. 1
ActulREFERIRE LAOG 17 24/01/2002 ART. 9
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG 17 24/01/2002 ART. 16
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864 ART. 998
ActulREFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864 ART. 999
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 215 13/03/2007
ActulREFERIT DEDECIZIE 400 09/05/2006

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Popa – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) teza finală din Legea nr. 466/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tiger Amira Com”- S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 2.437/2004 al Judecătoriei Satu Mare.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că obligarea operatorului de transport la plata amenzii pentru o faptă săvârşită de către conducătorul auto se datorează raportului de prepuşenie existent, iar dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 44 din Constituţie, întrucât obligaţia plăţii amenzii este consecinţa încălcării legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.437/2004, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) teza finală din Legea nr. 466/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tiger Amira Com” – S.R.L. din Oradea. Excepţia a fost ridicată într-o cauză care avea ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) teza finală din Legea nr. 466/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2). În acest sens, se susţine că dispoziţiile legale criticate impun sancţionarea operatorului de transport şi în cazul neutilizării tahografului sau cartelei conducătorului auto de către acesta din urmă, ceea ce instituie „obligaţia de plată a amenzii de către societăţi (operatori de transport) pentru fapte comise de către anumite persoane fizice – în cazul de faţă de către conducătorii auto”. Se mai apreciază că „proprietatea este ocrotită şi garantată şi patrimoniul cuiva nu poate fi afectat decât dacă este vinovat fie de un prejudiciu adus altcuiva, fie dacă încalcă vreo obligaţie care i-a fost stabilită prin lege” şi că „oricine răspunde pentru faptele sale”, iar persoana poate fi sancţionată numai dacă comite o faptă imputabilă.Judecătoria Satu Mare consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât conducătorul auto fiind un prepus al societăţii operator de transport, "aceasta din urmă trebuie să depună toate diligenţele pentru ca activitatea desfăşurată de angajaţii săi să se înscrie în cadrul legal", ceea ce nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2). Instanţa mai apreciază că, în cazul în care societatea suferă un prejudiciu datorită faptei ilicite şi culpabile a prepusului său, aceasta poate obţine repararea integrală a prejudiciului produs de la prepus în conformitate cu dispoziţiile art. 998-999 din Codul civil.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.În argumentarea acestui punct de vedere Guvernul consideră că "prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, care nu sunt incidente în cauză". Se arată că în realitate "neutilizarea tahografului sau a cartelei pentru tahograf este consecinţa şi, totodată, dovada neîndeplinirii obligaţiilor operatorilor de transport prevăzute la art. 9 din ordonanţă, iar pe de altă parte aceasta ar favoriza operatorii de transport prin creşterea nelegală a perioadei de conducere, privându-i însă pe conducătorii auto de perioadele de odihnă şi de repaus legale necesare, punându-se astfel în pericol siguranţa transportului rutier".Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Se susţine că prevederile legale criticate sunt constituţionale, ele reprezentând "o consecinţă a încălcării obligaţiei operatorului de transport referitoare la utilizarea tahografelor, faptă care potrivit legii constituie contravenţie". Se mai arată, totodată, că "textul legal criticat este conform dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 466/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 25 noiembrie 2003.Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1) lit. f): "Contravenţiile prevăzute la art. 15 se sancţionează după cum urmează: […]f) cea de la lit. f), cu amendă de la 10.000.000 lei la 15.000.000 lei, aplicabilă operatorului de transport rutier;"Prevederile art. 15 lit. f) ale ordonanţei, la care fac trimitere dispoziţiile criticate, au următorul cuprins:– Art. 15 lit. f): "Constituie contravenţii, în măsura în care, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni, şi se sancţionează ca atare următoarele fapte: […]f) neutilizarea tahografelor, a foilor de înregistrare sau a cartelei conducătorului auto ori folosirea defectuoasă a acestora."Dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerea acesteia sunt art. 44 alin. (1) şi (2), care au următorul cuprins:– Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate constă în susţinerea că obligarea operatorului de transport la plata amenzii pentru o faptă săvârşită de către conducătorul auto, în speţă neutilizarea tahografelor, a foilor de înregistrare, a cartelei conducătorului auto ori folosirea defectuoasă a acestora, este de natură a contraveni prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2).Curtea constată că soluţia legislativă criticată se justifică prin raportul de prepuşenie existent între operatorul auto şi conducătorul auto, angajat al acestuia, raport în virtutea căruia comitentul are posibilitatea şi obligaţia de a impune conducătorului auto utilizarea instrumentarului şi documentelor prevăzute de lege. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în mod evident, măsura este destinată a stăvili tendinţa unor operatori auto de a folosi cât mai intensiv parcul de vehicule şi personalul angajat, cu grave consecinţe asupra siguranţei circulaţiei rutiere.De asemenea, Curtea reţine că sancţiunea contravenţională prevăzută de lege apare justificată şi nu poate fi considerată a fi de natură să încalce protecţia constituţională a dreptului de proprietate.Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, măsura criticată nu încalcă dreptul de proprietate al operatorului auto, ci este consecinţa legală a încălcării dispoziţiilor cuprinse în actul normativ la care se referă critica de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tiger Amira Com” – S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 2.437/2004 al Judecătoriei Satu Mare.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x