DECIZIE nr. 52 din 26 ianuarie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) şi ale art. 282^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) şi ale art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Aurel Trif şi Viorica Trif în Dosarul nr. 2.015/2005 al Tribunalului Mureş – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 septembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.015/2005, Tribunalul Mureş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) şi ale art. 282^1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Aurel Trif şi Viorica Trif, recurenţi într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei cereri de partaj de bunuri comune între foştii soţi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia consideră că reglementarea în mod diferenţiat a căilor de atac ce pot fi urmate în cauze având ca obiect împărţeala de bunuri, în funcţie de valoarea bunurilor de împărţit, contravine egalităţii în drepturi, întrucât diferenţierea între părţi se face din cauze materiale, şi, de asemenea, restrânge nejustificat accesul liber la justiţie şi la căile de atac.Tribunalul Mureş şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile legale criticate nu contravin Constituţiei, întrucât părţilor le sunt asigurate accesul liber la justiţie şi dreptul de a uza de căile de atac.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale, întrucât părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă, în acest sens fiind şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 366/2005.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) şi ale art. 282^1 din Codul de procedură civilă, modificate prin art. I pct. 1 şi pct. 40 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005), dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 2 pct. 1 lit. b): "Tribunalul judecă: 1. în primă instanţă: […] b) procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar;";– Art. 282^1 : "(1) Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege.(2) Hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel." … Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra criticilor de neconstituţionalitate formulate în speţa de faţă, sub aceleaşi aspecte şi prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 522/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 noiembrie 2005, statuând, pe de o parte, că diferenţierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale, aşa cum în mod eronat susţin autorii excepţiei, şi că regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor, iar pe de altă parte, că din dispoziţiile şi principiile Legii fundamentale nu reiese obligativitatea existenţei triplului grad de jurisdicţie şi, de asemenea, nici reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, invocându-se în acest sens şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului dată în Cauza „Golder împotriva Regatului Unit”, 1975.Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) şi al art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Aurel Trif şi Viorica Trif în Dosarul nr. 2.015/2005 al Tribunalului Mureş – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește