Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 250 din 13 aprilie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 6 din Codul de procedură civilă
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 6 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Floriştean în Dosarul nr. 47.837/3/2009(560/2010) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 112D/2011.Dezbaterile au avut loc la data de 17 ianuarie 2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 24 ianuarie 2012. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 25 ianuarie 2012, data la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Decizia civilă nr. 630A din 8 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 47.837/3/2009(560/2010), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 322 pct. 6 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Vasile Floriştean, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că reglementările criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care instanţa nu deschide calea oricărei persoane ce dovedeşte un interes de a corecta pe calea unei căi extraordinare de atac o eroare judiciară care aduce atingere intereselor publice şi private, pe motivul că nu a fost parte în procesul de bază.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 322 pct. 6 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: […]6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Faptul că legea reglementează strict condiţiile în care poate fi folosită calea extraordinară de atac a revizuirii este de natură a da expresie principiului securităţii raporturilor juridice, precum şi principiului respectării autorităţii de lucru judecat. Legiuitorul este competent să reglementeze, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, regimul juridic al căilor extraordinare de atac.Legea fundamentală şi dispoziţiile legale în vigoare permit oricărei persoane să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, dar acest lucru se poate face numai în condiţiile legii care, în cazul de faţă, a avut în vedere, în special, respectarea principiului securităţii raporturilor juridice. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a avut posibilitatea să valorifice drepturile sale procesuale cu ocazia judecării pe fond a respectivei cauze când ar fi putut să intervină în procesul civil dacă ar fi justificat un drept sau un interes legitim.Pe de altă parte, statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică au posibilităţile tehnice şi materiale de a se apăra, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, există alte mijloace legale puse la îndemână de legiuitor pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate şi recuperarea eventualului prejudiciu suferit.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 6 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Floriştean în Dosarul nr. 47.837/3/2009(560/2010) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae_________