DECIZIE nr. 517 din 9 aprilie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, precum şi a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, precum şi a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, excepţie ridicată de Emil Siegmeth în Dosarul nr. 6.538/108/2006 al Tribunalului Arad – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 6.538/108/2006, Tribunalul Arad – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, precum şi a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, excepţie ridicată de Emil Siegmeth.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003 sunt neconstituţionale, deoarece, deşi par să reglementeze o infracţiune distinctă, diferită de cele prevăzute în Codul penal, fără să definească conţinutul şi domeniul sancţionator, se limitează să facă trimitere la reglementarea comună, autorizând aplicarea prin analogie a pedepsei prevăzute de Codul penal. În ceea ce priveşte art. 23 din Legea nr. 656/2002, se arată că încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi înfăptuirea justiţiei, prin aceea că reglementează criterii de stabilire a vinovăţiei exclusiv pe temeiuri obiective, aducând atingere independenţei judecătorului în aprecierea probelor. Se mai arată şi faptul că modificarea aceluiaşi text de lege prin ordonanţă de urgenţă încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece nu a existat o situaţie extraordinară care să impună adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.Tribunalul Arad – Secţia penală apreciază că este întemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003. Aceasta întrucât art. 8 din Legea nr. 39/2003, ca lege specială, incriminează o infracţiune distinctă, diferită de cea existentă în Codul penal, fără ca domeniul sancţionator şi conţinutul acesteia să fie definite, făcându-se trimitere la reglementarea comună, ceea ce încalcă principiul legalităţii incriminării. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 din Legea nr. 656/2002, se apreciază că este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003, precum şi cele ale art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003 au următorul cuprins:– Art. 7: "(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.(2) Pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat. … (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni."; … – Art. 8: "Iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 din Codul penal."Art. 23 din Legea nr. 656/2002 are următorul cuprins: „(1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; … b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni; … c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. … (3) Tentativa se pedepseşte. … (4) Dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 531 alin. (3) lit. a)-c) din Codul penal. … (5) Cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca elemente ale faptelor prevăzute la alin. (1), pot fi deduse din circumstanţele faptice obiective." … Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, ale art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, ale art. 73 lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, ale art. 115 alin. (4) privind condiţiile adoptării ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului şi ale art. 124 – Înfăptuirea justiţiei, cu raportare la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind legalitatea pedepsei.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:I. În ceea ce priveşte constituţionalitatea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, răspunzând unor critici similare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.190 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2008, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reţinute, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, că prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 nu încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (12) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală.De asemenea, contrar susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 nu constituie o incriminare prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, aşa cum a mai reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 175 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 9 martie 2009, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice – în mod excepţional şi nu în materie penală – de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, aşa cum se poate observa, art. 8 din Legea nr. 39/2003, criticat în prezenta cauză, prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.II. Referitor la dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 656/2002, care reglementează infracţiunea de spălare a banilor, se constată că nu aduc nicio atingere independenţei judecătorului în aprecierea probelor. De asemenea, modificarea acestui text de lege prin ordonanţă de urgenţă este în concordanţă cu dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie. Se observă în acest sens că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002 este motivată urgenţa care a determinat adoptarea acestei reglementări, impusă de necesitatea respectării obligaţiilor ce revin României ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeană şi a transpunerii în legislaţia internă a unor directive, precum şi de faptul că termenul-limită de implementare pentru toate statele membre a fost 15 decembrie 2007, neexistând derogări pentru noile state membre.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, precum şi a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, excepţie ridicată de Emil Siegmeth în Dosarul nr. 6.538/108/2006 al Tribunalului Arad – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 aprilie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește