Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 13 iulie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMihaela Cîrstea – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Abel Ionescu în Dosarul nr. 1.005/2005 al Tribunalului Comercial Argeş.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că actele consiliului de administraţie pot fi atacate în justiţie, părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale în cadrul unui asemenea litigiu. Totodată, se arată că prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.005/2005, Tribunalul Comercial Argeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Abel Ionescu într-un litigiu având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a hotărârii consiliului de administraţie de majorare a capitalului social al unei societăţi comerciale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că art. 12 din Legea nr. 137/2002 încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, se apreciază că dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 contravin prevederilor art. 16, 21, 24 şi art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dau posibilitatea instanţei în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate să hotărască asupra admisibilităţii acesteia, pe când unica instanţă care ar trebui să constate dacă dispoziţiile unei legi sau ordonanţe sunt sau nu constituţionale este Curtea Constituţională.Tribunalul Comercial Argeş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocat în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 nu are legătură directă cu textul legal criticat. Totodată, se arată că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 317 din 14 septembrie 2004, s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 12 alin. (5), (6), (7) şi (8) din Legea nr. 137/2002.Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, instanţa apreciază că este inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu soluţionarea cauzei, fiind invocată doar pentru a evita instanţa să se pronunţe asupra inadmisibilităţii excepţiei de neconstitu-ţionalitate care priveşte art. 12 din Legea nr. 137/2002.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 137/2002 nu este motivată, nefiind precizate textele din Legea fundamentală pretins a fi încălcate. Totodată, se arată că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat în susţinerea excepţiei, nu are nicio legătură cu textul de lege care formează obiectul excepţiei.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, se apreciază că aceste dispoziţii legale nu au legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere că obiectul cauzei deduse judecăţii este anularea unei hotărâri a Adunării generale a acţionarilor.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 137/2002 nu încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, text care a valorificat dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/2002, se apreciază că instanţa care judecă fondul cauzei nu se substituie, în niciun fel, Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, care au următorul cuprins:– Art. 12 din Legea nr. 137/2002: „(1) Toate societăţile comerciale, indiferent de structura capitalului social, cărora nu li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, vor întocmi şi vor înainta instituţiilor îndreptăţite să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţiile necesare în vederea eliberării acestuia.(2) Instituţiile abilitate să elibereze certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului au obligaţia să emită aceste documente în termen de 15 zile de la depunerea documentaţiei şi să transmită, în termen de 5 zile de la emitere, o copie de pe certificat către instituţia publică implicată. … (3) Administratorii societăţii comerciale sunt obligaţi să solicite înregistrarea majorării capitalului social la oficiul registrului comerţului în termen de 30 de zile de la data emiterii certificatului. … (4) În cazul în care administratorii nu solicită înregistrarea majorării capitalului social în termenul prevăzut la alin. (3), oficiul registrului comerţului va înregistra majorarea, la cererea instituţiei publice implicate. … (5) În cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate. … (5^1) Majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificate de atestare a dreptului de proprietate se realizează fără adăugarea unei prime de emisiune.(5^2) Preţul de subscriere al acţiunilor aferente dreptului de preferinţă exercitat de acţionarii existenţi în cadrul majorării capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificate de atestare a dreptului de proprietate se va stabili fără adăugarea unei prime de emisiune.(6) În situaţia în care majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor se realizează după privatizarea societăţii comerciale, cumpărătorul sau succesorul în drepturi al acestuia are drept de preferinţă la cumpărare de la instituţia publică implicată a unui număr de acţiuni suplimentare necesare menţinerii cotei de participaţie la capitalul social, existentă anterior majorării acestuia cu valoarea terenurilor. … (7) Cumpărătorul sau succesorul în drepturi al acestuia îşi poate exercita această preferinţă în termen de 15 zile de la data înregistrării majorării capitalului social. … (8) Preţul de vânzare pentru acţiunile suplimentare provenite din majorarea capitalului social cu valoarea terenului, în situaţia exercitării dreptului de preferinţă, este egal cu valoarea nominală a acţiunilor, în cazul în care preţul pe acţiune plătit de cumpărător prin contractul iniţial de privatizare este mai mare decât valoarea nominală a acţiunilor, sau este cel rezultat din negocierea directă dintre instituţia publică implicată şi cumpărător, în cazul în care preţul pe acţiune plătit de cumpărător prin contractul iniţial de privatizare este mai mic decât valoarea nominală a acţiunilor. Plata acţiunilor se va realiza integral sau în rate. Transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor are loc în momentul plăţii integrale a preţului sau a avansului, după caz. … (9) În situaţia în care nu se exercită dreptul de preferinţă în termenul prevăzut la alin. (7), pachetul de acţiuni aferent terenului poate fi vândut de instituţia publică implicată prin oricare dintre metodele prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare. … (10) Până la expirarea termenului de exercitare a dreptului de preferinţă drepturile de vot conferite de acţiunile emise în conformitate cu prevederile alin. (5) sunt suspendate." … – Art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992: „(6) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 146 lit. d) privind competenţa Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, precum şi textul art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În esenţă, autorul excepţiei apreciază că textul art. 12 din Legea nr. 137/2002 contravine art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, dând posibilitatea instanţei în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate să hotărască asupra admisibilităţii acesteia, încalcă prevederile art. 16, 21, 24 şi art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Curtea constată că art. 12 din Legea nr. 137/2002 reglementează procedura de majorare a capitalului social al societăţilor comerciale cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificate de atestare a dreptului de proprietate privată. Potrivit art. 113 lit. f) din Legea nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, Adunarea generală extraordinară a acţionarilor are printre atribuţiunile sale şi pe aceea de a majoră capitalul social al societăţii comerciale; această atribuţiune poate fi delegată consiliului de administraţie sau administratorului unic al societăţii, potrivit art. 114 alin. (1) din aceeaşi lege. Atât hotărârea Adunării generale extraordinare a acţionarilor, cât şi cea a consiliului de administraţie sau a administratorului unic, potrivit art. 132 alin. (2) şi art. 114 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, pot fi atacate în justiţie, în tot cursul judecăţii părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale. În consecinţă, Curtea reţine că procedura de majorare a capitalului social, în ipoteza prevăzută de art. 12 din Legea nr. 137/2002, poate fi contestată în justiţie şi nu încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, Curtea observă că acest text de lege a mai format obiect al controlului de constituţionalitate, prin numeroase decizii, Curtea stabilind că textul criticat este constituţional. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 25 ianuarie 2006, Curtea a statuat că prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale. Instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii.Neexistând elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Abel Ionescu în Dosarul nr. 1.005/2005 al Tribunalului Comercial Argeş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iunie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly–-