DECIZIE nr. 511 din 27 aprilie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi art. 289 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, art. 40 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi art. 289 din Codul penal, excepţie ridicată de Di Mercurio Antonio în Dosarul nr. 3.653/30/2006 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent-şef referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere, motivată medical, prin care solicită un nou termen de judecată.Reprezentantului Ministerului Public se opune amânării judecării cauzei.Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de autorul excepţiei.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.653/30/2006, Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, art. 40 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi art. 289 din Codul penal, excepţie ridicată de inculpatul Di Mercurio Antonio.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 1 alin. (4). Astfel, art. 178 din Legea nr. 141/1997 încalcă aceste norme constituţionale, deoarece prevede o pedeapsă mult mai aspră decât cea stabilită de art. 291 din Codul penal pentru aceeaşi infracţiune, anume infracţiunea de uz de fals. Consideră că „puterea legiuitoare şi-a depăşit atribuţiile, întrucât aplicarea textelor legale, inclusiv a circumstanţelor agravante, este sarcina exclusivă a judecătorilor”.În continuare, autorul excepţiei consideră că art. 40 din Legea nr. 82/1991 contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece „instituie o răspundere în condiţiile art. 289 din Codul penal pentru fapte care, în mod obişnuit, atrag răspunderea în condiţiile art. 290 din Codul penal, inegalitatea de tratament juridic fiind evidentă”.În fine, în ceea ce priveşte art. 289 din Codul penal, autorul excepţiei susţine că şi acest text de lege contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, "câtă vreme priveşte infracţiunea de fals intelectual ce se săvârşeşte asupra unui înscris oficial, ce nu poate emana sau aparţine, aşa cum prevede art. 150 alin. 2 din Codul penal, decât unei unităţi publice, în sensul art. 145 din Codul penal", or, societatea comercială în care este asociat autorul excepţiei "nu poate emite înscrisuri oficiale".Instanţa de judecată, exprimându-şi opinia în Încheierea din 2 aprilie 2009, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate şi motivele invocate nu au legătură cu fondul cauzei, în condiţiile în care sunt simple apărări formulate de inculpat.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 178 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, ale art. 40 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 27 decembrie 1991, şi ale art. 289 din Codul penal.Anterior sesizării Curţii, Legea nr. 141/1997 a fost abrogată prin art. 288 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, soluţia legislativă criticată fiind preluată însă în art. 273 din actul abrogator: „Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.”De asemenea, art. 40 din Legea nr. 82/1991 a devenit art. 43 în Legea contabilităţii nr. 82/1991, după republicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu următorul cuprins: „Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţa a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii.”Dispoziţiile art. 289 din Codul penal au următorul cuprins: "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.Tentativa se pedepseşte."Asupra acestor dispoziţii de lege, raportate la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, Curtea urmează să se pronunţe.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:1. Prin Decizia nr. 236 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 23 iunie 2005, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii art. 178 din Legea nr. 141/1997, în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale şi cu motivare identică. Astfel, Curtea a statuat că această reglementare reprezintă o opţiune de politică legislativă ce nu poate fi considerată neconstituţională, întrucât nu aduce atingere vreunui principiu sau vreunei prevederi din Constituţie. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului să aleagă soluţia pe care o consideră corespunzătoare pentru combaterea criminalităţii la un moment dat.De asemenea, Curtea a constatat că susţinerile privind încălcarea prin textul de lege criticat a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), prin aceea că, săvârşind o faptă similară, persoana care foloseşte documente vamale falsificate este pedepsită mult mai aspru decât inculpatul din dosarul unui uz de fals, nu pot fi primite, întrucât reglementările la care se face referire sunt diferite şi privesc situaţii diferite. Astfel, art. 178 din Legea nr. 141/1997 reglementează un domeniu special al relaţiilor sociale, domeniul vamal, stabilind că folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală constituie infracţiune, iar art. 291 din Codul penal reglementează, cu caracter de normă generală, infracţiunea de uz de fals. Or, astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie nu pretinde uniformitate, deci ca toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite poate exista un tratament diferit. Situaţiile diferite în care se găsesc persoanele care au săvârşit infracţiunile prevăzute de textele de lege menţionate justifică şi soluţiile diferite adoptate de legiuitor, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul egalităţii.Pe de altă parte, Curtea nu a putut reţine nici critica prin care se susţinea că art. 178 din Legea nr. 141/1997 este neconstituţional deoarece prevede o pedeapsă mult mai aspră decât art. 291 din Codul penal, deoarece, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în exercitarea controlului de constituţionalitate aceasta examinează conformitatea dispoziţiilor de lege cu normele şi principiile Constituţiei, iar nu conformitatea dintre diferite dispoziţii legale.În fine, Curtea nu a putut reţine nici susţinerea potrivit căreia reglementarea cuprinsă în art. 178 din Legea nr. 141/1997 constituie o imixtiune a legislativului în puterea judecătorească, constând în aceea că legislativul şi-a depăşit atribuţiile, dispunând circumstanţe agravante pentru folosirea actelor vamale false, deşi aplicarea textelor legale este sarcina exclusivă a judecătorilor. Aşa fiind, şi invocarea încălcării prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, privind organizarea statului potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, a fost respinsă ca neîntemeiată.2. Dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 82/1991 stabilesc că anumite încălcări ale legii, pe care le menţionează, „constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii”, adică potrivit art. 289 din Codul penal, la care se face trimitere şi care reglementează infracţiunea de fals intelectual, iar nu potrivit art. 290 din acelaşi cod, care reglementează falsul în înscrisuri sub semnătură privată. Infracţiunea de fals intelectual era şi este deci reglementată, într-o formulare cu conţinut general, în Codul penal, care include şi elementele cu caracter tehnic, specific, conţinute în textul art. 43 (fost art. 40) din Legea contabilităţii. Dispoziţiile de lege criticate nu cuprind norme noi, derogatorii, cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, ci doar circumscriu, raportat la activitatea specifică de conducere a contabilităţii operatorilor economici, elementul material al infracţiunii de fals intelectual.De asemenea, se reţine că reglementarea legală criticată se aplică, în mod nediscriminatoriu, tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţia respectivă. Astfel, nu există o diferenţiere de tratament juridic între anumite categorii de cetăţeni, acestora aplicându-li-se ipoteza normei în mod nediferenţiat şi fără excepţii, cu respectarea art. 16 alin. (1) din Constituţie. Cu privire la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 214 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 31 decembrie 1999, a stabilit că „subiect al infracţiunii, în înţelesul art. 40 din Legea nr. 82/1991 (devenit art. 43, după a doua republicare a legii), poate fi orice persoană, fără să se prevadă o calitate anume, care efectuează operaţiuni contabile şi operează cu ştiinţă, în această calitate, înregistrări inexacte sau omite cu ştiinţă înregistrări, cu consecinţele stabilite de această lege. [… ] Întrucât nici legea în întregul său şi nici dispoziţiile art. 40 din lege (devenit art. 43) nu introduc privilegii sau discriminări şi nu fac distincţie între contabilii angajaţi la agenţi cu capital de stat sau la cei cu capital privat, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.”3. În sfârşit, cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 289 din Codul penal referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită câtă vreme acest text de lege nu instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabil în mod egal oricărei persoane care are calitatea de funcţionar public sau funcţionar.Totodată, pe de-o parte, Curtea reţine că stabilirea unor infracţiuni, precum şi a calităţii subiectului activ al acestora intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, iar pe de altă parte, Curtea observă că autorul excepţiei critică, în realitate, soluţia instanţei de fond care a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de textele de lege criticate, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi art. 289 din Codul penal, excepţie ridicată de Di Mercurio Antonio în Dosarul nr. 3.653/30/2006 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește