DECIZIE nr. 51 din 8 aprilie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIon Bonini – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, ridicate de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 341/1998 şi în Dosarul nr. 1.145/1998 ale Judecătoriei Orastie, judeţul Hunedoara.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 8 aprilie 1999, în prezenta autorului celor două excepţii şi în lipsa celorlalte părţi, legal citate.Deoarece excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în ambele cauze de acelaşi autor şi se referă la aceleaşi dispoziţii legale, pentru o mai buna administrare a justiţiei Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 15C/1999 la Dosarul nr. 14C/1999, care a fost primul înregistrat, urmând să se pronunţe prin decizia de faţa asupra ambelor excepţii.Dosarul aflându-se în stare de judecată, preşedintele da cuvântul pe fond autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a excepţiei invocate, sustinand ca textul art. 206 din Codul penal ar urma să fie abrogat sau transferat în sfera reglementărilor civile, deoarece contravine art. 20 alin. (1) din Constituţie.Reprezentantul Ministerului Public considera ca excepţia invocată este neîntemeiată. Art. 206 din Codul penal reglementează infracţiunea de calomnie. Aceasta fiind o faptă contra demnităţii, incriminarea ei corespunde dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie. În legătură cu reglementările internaţionale invocate în susţinerea excepţiei, se apreciază ca acestea nu pot fi acceptate decât în totalitatea lor, deoarece libertatea de exprimare este reglementată împreună cu unele restrictii sau limitări, care pot fi stabilite prin lege.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Judecătoria Orastie, prin încheierile din 11 septembrie 1998 şi, respectiv, din 7 ianuarie 1999, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, ridicată de Bota Pompiliu în cauzele penale privind părţile civile Mota Ioan, Uritescu Aurel, Alioneasa Ilie Aurel, Sumanaru Mitica, partea vătămată Ciun Alin şi inculpatul Bota Pompiliu.Prin excepţia de neconstituţionalitate ridicată se susţine ca prevederile art. 206 din Codul penal contravin dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, deoarece exista neconcordanta între acestea şi reglementările art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Totodată, sunt incalcate şi dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Constituţie, prin îngrădirea libertăţii de exprimare şi a libertăţii de opinie. Se mai arata ca atât Ministerul Justiţiei, cat şi Asociaţia pentru apărarea drepturilor omului – Comitetul Helsinki au înaintat Parlamentului proiecte de modificare a Codului penal, în sensul scoaterii de sub incidenţa legii penale a faptelor de calomnie.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată considera ca excepţiile ridicate sunt vadit nefondate, deoarece prin art. 206 din Codul penal legiuitorul ocroteşte una dintre valorile importante ale societăţii moderne, şi anume demnitatea persoanei, privită atât sub aspect obiectiv, al aprecierii de care se bucura o persoană din partea celorlalţi membri ai societăţii, cat şi sub aspect subiectiv, al sentimentului de autopretuire pe care fiecare îl are faţă de sine. Infracţiunea de calomnie săvârşită prin intermediul presei se circumscrie aceloraşi considerente, asa cum reiese şi din dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Constituţia României.În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se considera ca excepţiile sunt neintemeiate, deoarece prin dispoziţiile art. 206 din Codul penal legiuitorul a avut în vedere ocrotirea demnităţii persoanei, socotită ca una dintre valorile importante ale societăţii moderne. Libertatea de exprimare, garantată de Constituţie, nu trebuie să aducă prejudicii onoarei sau vieţii particulare a persoanei. Art. 30 alin. (1) din Constituţia României garantează libertatea de exprimare a gandurilor şi a opiniilor, însă sub condiţia îndeplinirii elementelor stabilite la alin. (6) din acelaşi text constituţional, şi anume: de a nu prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. Legiuitorul a apreciat, potrivit atribuţiilor sale, ca acestea sunt valori deosebit de importante, care trebuie ocrotite prin Constituţie, având corespondent sanctionator în Codul penal, atunci când sunt incalcate. Libertatea de exprimare trebuie să nu lezeze demnitatea persoanei, art. 206 din Codul penal sanctionand pe cei care, în numele acestei libertăţi, comit abuzuri. Dispoziţiile din Codul penal sunt justificate, având în vedere valorile pe care le apara, fiind conforme normelor constituţionale şi reglementărilor internaţionale la care România este parte.Guvernul a comunicat punctul sau de vedere, în sensul că excepţiile sunt neintemeiate. Art. 30 alin. (1) din Constituţie consacra libertatea de exprimare ca pe o categorie fundamentală, însă nici o libertate nu poate fi absolută, întrucât s-ar transforma în contrariul ei. Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor trebuie să se facă în limitele prevăzute de lege, orice depasire a lor constituind un abuz de drept, ceea ce atrage răspunderea juridică. Aceste limite sunt expres prevăzute de lege şi sunt necesare pentru protecţia altor valori sociale, printre care se numara şi demnitatea, onoarea, dreptul la propria imagine al oricărei persoane. Libertatea de exprimare este garantată, însă în aceeaşi măsura sunt garantate şi dreptul la demnitate, la onoare, la propria imagine, exerciţiul lor abuziv fiind sancţionat. Limitele libertăţii de exprimare sunt prevăzute la art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie. Dispoziţiile alin. (6), care interesează în speta, prevăd ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi dreptul la propria imagine. În punctul de vedere al Guvernului se mai arata, cu referire la art. 206 alin. 1 din Codul penal, ca obiectul juridic special al infracţiunii de calomnie îl constituie demnitatea persoanei, sub aspectul stimei, al preţuirii de care se bucura fiecare persoana din partea celorlalte, precum şi sentimentul de demnitate pe care îl are orice persoană, valori ocrotite prin normele constituţionale. În aceste condiţii, necesitatea sanctionarii faptelor prin care se aduce atingere demnităţii oricărei persoane este mai mult decât evidenta. Acestea constituie, potrivit legii, infracţiuni şi sunt pedepsite mai bland sau mai sever, în funcţie de opţiunea legiuitorului, singurul în măsura sa aprecieze pericolul social abstract al acestor categorii de fapte.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Textul de lege criticat de autorul excepţiei este art. 206 din Codul penal, care prevede: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală".1. Autorul excepţiilor a solicitat Curţii Constituţionale sa examineze constituţionalitatea prevederilor art. 206 din Codul penal în raport cu prevederile art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, conform cărora: "Orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implica dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a cauta, de a primi şi de a răspândi, fără consideratii de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare."Analizând aceasta solicitare, Curtea retine ca, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte".În lumina acestor dispoziţii constituţionale, Curtea constata ca art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacra libertatea de exprimare. În acest mod, într-o formulare diferita, dar cu acelaşi conţinut, convenţia preia art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. În paragraful 2 al art. 10 din convenţie se stabileşte însă, în plus, ca: "Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau unor sancţiuni prevăzute de lege care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti."În aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie Curtea trebuie să realizeze o interpretare sistematica, referitoare la toate actele internaţionale relevante, iar nu sa procedeze la aplicarea separată a reglementărilor cuprinse într-unul sau altul dintre actele internaţionale invocate.Asa fiind, în speta, pe baza interpretării sistematice a art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi a art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultă ca obiectul libertăţii de expresie îl constituie exteriorizarea unor idei sau opinii, dar ca ele pot privi, în egala măsura, şi simple afirmaţii, imputari, adresari şi comunicări. Aceasta însă nu înseamnă ca, prin conţinutul şi maniera de a face afirmarile ori imputarile, se admite afectarea reputaţiei şi onoarei altor persoane. Tocmai de aceea stabilirea prin lege a unor restrangeri sau sancţiuni nu este o măsura incompatibilă cu libertatea de exprimare, dacă, potrivit paragrafului 2 al art. 10 din convenţia menţionată, acestea constituie "măsuri necesare într-o societate democrata". Or, atât restrangerea implicita, cat şi sancţionarea explicita, prin lege, a exercitării abuzive a libertăţii de expresie constituie, evident, o măsura necesară şi compatibila cu valorile unei societăţi democratice. Aceasta idee se sprijină pe insesi prevederile paragrafului 2 al art. 10 din convenţie, care stabilesc situaţiile în care restrangerile sau sancţiunile au un scop legitim, între care şi "protecţia reputaţiei sau drepturilor altora", ceea ce interesează direct în aceasta cauza.2. Potrivit art. 30 alin. (1) din Constituţie, invocat de asemenea, de autorul excepţiei, "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile".Curtea Constituţională constata ca incriminarea şi sancţionarea calomniei prin art. 206 din Codul penal nu pot fi însă considerate ca o ingradire a libertăţii de exprimare. Pentru a formula o judecata de valoare în ceea ce priveşte eventualul conflict dintre prevederile art. 206 din Codul penal şi dispoziţiile constituţionale menţionate, nu se poate face referire exclusiva la textul art. 30 alin. (1) din legea fundamentală, ci şi la toate celelalte dispoziţii din structura aceluiaşi articol. Or, potrivit alin. (6) al articolului menţionat, "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Pe de altă parte, textul constituţional invocat se interpretează în legătură şi cu celelalte texte având un conţinut asemănător. Astfel art. 1 alin. (3) din Constituţie prevede că "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate".Este de principiu ca unei obligaţii legale privind limitarea libertăţii de exprimare – şi cu atât mai mult unei obligaţii de ordin constituţional – trebuie să îi corespundă o sancţiune legală, în cazul nerespectării sale. Altfel, obligaţiile juridice ar fi reduse la semnificatia unor simple deziderate, fără nici un rezultat practic în cadrul relaţiilor sociale. Pentru acest motiv este necesară sancţionarea celor care, prin exercitarea abuzivă a libertăţii de exprimare, aduc atingere demnităţii şi onoarei altor persoane.Printr-un alt rationament, dar în acelaşi context de exigente în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, este necesar să fie avut în vedere şi textul art. 54 din Constituţie, potrivit căruia drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu buna-credinţa, fără a se încalcă drepturile şi libertăţile celorlalţi. Aceasta înseamnă ca exercitarea abuzivă a drepturilor şi libertăţilor este susceptibilă de sancţionare, după caz, inclusiv prin aplicarea unor sancţiuni de natura penală.3. Autorul excepţiei a susţinut, prin motivele invocate, şi necesitatea dezincriminarii faptei de calomnie sau transferarea ei în sfera reglementărilor civile.Analizând aceasta sustinere, Curtea constata însă ca aceasta este o problemă de legiferare, iar nu de control constituţional.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 206 din Codul penal, ridicate de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 341/1998 şi în Dosarul nr. 1.145/1998 ale Judecătoriei Orastie, judeţul Hunedoara.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 aprilie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește