Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 9 iunie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Manuela Simona Băcanu, prin procurator special Cristian Tudor Băcanu, în Dosarul nr. 6.103/89/2006 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 6.103/89/2006, Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Manuela Simona Băcanu, prin procurator special Cristian Tudor Băcanu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că introducerea unui termen de care este condiţionată însăşi existenţa dreptului de proprietate privată nu poate fi justificată de raţiuni ce ţin de stabilitatea raporturilor juridice. Astfel, în condiţiile în care despăgubirile oferite de stat nu sunt reale şi juste, potrivit celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Radu împotriva României, referitor la modalitatea de despăgubire prin echivalent prin atribuire de acţiuni la Fondul Proprietatea, apare ca evident că raportul rezonabil de proporţionalitate între scopul vizat – stabilizarea circuitului juridic civil – şi mijloacele utilizate în instituirea limitării dreptului de proprietate nu respectă exigenţele constituţionale şi convenţionale.Pe de altă parte, autorul excepţiei consideră neconstituţională interpretarea extensivă a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul aplicării termenului de 30 de zile, termen special şi de strictă interpretare, prin analogie, la alte acţiuni sau excepţii care au un alt temei juridic şi, implicit, alt regim juridic, cum ar fi, spre exemplu, excepţia nulităţii absolute a unei dispoziţii a primarului.Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că finalitatea textului de lege criticat este aceea de a facilita accesul liber la justiţie prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional. Criticile care vizează interpretarea extensivă a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 de către instanţele de judecată excedează controlului exercitat de Curtea Constituţională.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conţinut: „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.”Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi în art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale s-a pronunţat prin Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003. Cu acel prilej, Curtea a statuat că imprescriptibilitatea în materie imobiliară este un principiu consacrat în legislaţia civilă, dar nu este prevăzut de Constituţie. Legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, să deroge de la acest principiu, fără a îndreptăţi calificarea reglementării respective ca fiind neconstituţională.Pe de altă parte, recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare, admisibil pe termen scurt, în considerarea finalităţii reparatorii urmărite, dar intolerabil, într-un stat de drept, o perioadă îndelungată sau nelimitată de timp. Împrejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau trebuia să cunoască termenul de contestare, ca şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale dă expresie propriei sale culpe, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.Atât considerentele, cât şi soluţia acestei decizii sunt pe deplin valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în materie.În ceea ce priveşte critica referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv a termenului de 30 de zile, termen special şi de strictă interpretare, prin analogie, la alte acţiuni sau excepţii care au un alt temei juridic, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci vizează în fapt probleme de aplicare a legii ce ţin de competenţa instanţei de judecată, singura în măsură a aprecia asupra acestor aspecte.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Manuela Simona Băcanu, prin procurator special Cristian Tudor Băcanu, în Dosarul nr. 6.103/89/2006 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––