DECIZIE nr. 506 din 4 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorCristina Toma – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Daewoo Mangalia Heavy Industries” – S.A. din Mangalia în Dosarul nr. 414/M/2005 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Sonia Geagiu, cu împuternicire la dosar. Lipseşte partea Florea Doina, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Codul muncii priveşte numai menţiunea privind sancţionarea cu nulitatea absolută a lipsei din decizia de concediere a precizărilor cu privire la termenul în care decizia poate fi contestată şi la instanţa de judecată la care se contestă. Consideră că dispoziţiile de lege criticate încalcă liberul acces la justiţie al societăţilor comerciale, egalitatea părţilor în faţa legii, precum şi dreptul la apărare al angajatorului. Arată că nici un alt act normativ din legislaţia română nu prevede sancţiunea cu nulitatea, care să rezulte din lipsa menţiunilor privind termenul sau instanţa în faţa căreia poate fi contestată decizia de concediere.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu încalcă liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Arată în acest sens că protecţia angajatului se realizează prin posibilitatea acestuia de a ataca decizia de desfacere a contractului individual de muncă, aceasta fiind singura modalitate prin care angajatul îşi poate susţine cauza în faţa unei instanţe de judecată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 414/M/2005, Curtea de Apel Constanţa – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Daewoo Mangalia Heavy Industries" – S.A. din Mangalia într-o cauză ce are ca obiect o contestaţie la decizia de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Codul muncii, sancţionând cu nulitate absolută decizia de concediere dacă aceasta nu cuprinde precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă, îngrădesc dreptul angajatorului de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, precum şi exerciţiul dreptului său de apărare, punându-l în condiţii de inferioritate procesuală.Curtea de Apel Constanţa – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici unul dintre textele constituţionale invocate. Arată că precizările impuse de textul de lege sunt necesare pentru ca salariatul să se poată apăra împotriva unor eventuale măsuri abuzive ori nejustificate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul consideră că dispoziţiile legale criticate reprezintă o concretizare a prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii. Consideră că aceste măsuri de protecţie "sunt de natură să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi al intereselor legitime ale salariaţilor, ce decurg din raporturile juridice de muncă, în cadrul unor eventuale litigii privind nelegalitatea sau netemeinicia deciziei de concediere, neputând fi considerate că ar institui, în privinţa angajatorului, vreo restrângere a dreptului de acces liber la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ori o restrângere a dreptului de apărare".Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Codul muncii sunt constituţionale, întrucât nu contravin sub nici un aspect dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Consideră că aceste dispoziţii legale au caracter procedural şi dau expresie unor principii generale ale dreptului muncii, asigurând şi exerciţiul deplin al dreptului la apărare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente şi concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, prevederi care au următorul cuprins: „Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.”Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 alin. (2) şi (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, care au următorul conţinut:– Art. 21 alin. (2) şi (3): "(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; … – Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:Întreaga legislaţie a muncii se bazează pe principii generale care au menirea să asigure desfăşurarea raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal, judicios şi echitabil, apărarea deopotrivă a intereselor legitime, atât ale angajatorilor, cât şi ale salariaţilor. Reglementările legale adoptate pe baza acestor principii generale trebuie să asigure accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii, garantate de art. 45 din Constituţie, precum şi exercitarea neîngrădită a dreptului la muncă şi la protecţia socială a salariaţilor, consacrat de art. 41 din Constituţie.Printre aceste reglementări legale au o importanţă deosebită cele care se referă la încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă. Pentru a se preveni eventualele comportări abuzive ale angajatorilor, prin care ar leza drepturile şi interesele legitime ale salariaţilor, Codul muncii reglementează în mod expres condiţiile de fond şi de formă în care angajatorul poate dispune din propria iniţiativă concedierea salariatului, cu efect de încetare a contractului individual de muncă.În cadrul condiţiilor de formă, alin. (2) al art. 62 din Codul muncii dispune ca decizia de concediere să fie emisă în scris, să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă. Lipsa acestor elemente de motivare şi precizări atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere.Decizia de concediere reprezintă un act unilateral, manifestarea de voinţă a angajatorului, care nu trebuie să se adreseze justiţiei ori altor organe pentru a solicita încetarea raporturilor juridice de muncă cu un anumit salariat. În schimb, salariatul are tot interesul să conteste în justiţie măsura de concediere, dacă o consideră ca fiind luată fără motive legale şi de fapt întemeiate. Apărarea împotriva unei măsuri abuzive nelegale ori neîntemeiate de îngrădire a exerciţiului dreptului la muncă constituie un drept constituţional fundamental al salariatului. Acest drept îl poate exercita numai în cunoştinţă de cauză, respectiv dacă este informat în mod corespunzător despre motivele de drept şi de fapt pe care angajatorul şi-a întemeiat decizia şi mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată.Odată declanşat litigiul şi angajatorul îşi poate face apărarea prin mijloacele procedurale legale, inclusiv prin exercitarea căilor de atac, respectarea legalităţii mijloacelor procedurale garantează desfăşurarea unui proces echitabil pentru toate părţile implicate. Precizările cu privire la termenul de contestare şi la instanţa judecătorească competentă să soluţioneze litigiul încă de la început, în cuprinsul deciziei de concediere, contribuie la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată în faţa Curţii de Apel Constanţa – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale de Societatea Comercială „Daewoo Mangalia Heavy Industries” – S.A. din Mangalia în Dosarul nr. 414/M/2005.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Toma–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește