DECIZIE nr. 506 din 29 mai 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorIoana Marilena Chioran – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Muhammad Waseem în Dosarul nr. 16.426/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă domnul Purba Lakhvir Singh, interpret şi traducător pentru limba urdu, desemnat în vederea asigurării traducerii pe parcursul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 16.426/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 din Legea nr. 122/2006. Excepţia a fost ridicată de Muhammad Waseem în cadrul soluţionării unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, potrivit Constituţiei şi Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, dreptul la apărare nu poate fi condiţionat de exercitarea personală a drepturilor procesuale. Totodată, arată că a interzice apărătorului solicitantului de azil dreptul de a-l reprezenta în faţa instanţelor de judecată sau a condiţiona exercitarea dreptului la apărare de prezenţa personală a părţii în faţa instanţei echivalează cu o restrângere nejustificată a dreptului la apărare, care aduce atingere chiar existenţei dreptului. De asemenea, Convenţia privind statutul refugiaţilor de la Geneva din 1951 prevede că refugiaţii se bucură de acelaşi tratament ca cetăţenii în ceea ce priveşte drepturile şi garanţiile procedurale, inclusiv asistenţa judiciară.Judecătoria Sectorului 5 şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc dreptul la apărare.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate nu condiţionează exercitarea dreptului la apărare şi nu încalcă egalitatea refugiaţilor cu cea a cetăţenilor români.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât restricţia impusă nu constituie o împiedicare a dreptului la apărare, deoarece partea însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei, mandatarul având posibilitatea să formuleze cereri şi să propună probe în tot cursul procesului. De asemenea, dispoziţiile criticate reprezintă norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, sunt stabilite de legiuitor. Referitor la prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia de la Geneva din 1951, apreciază că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Articolul 59, cu denumirea marginală „Exerciţiul drepturilor procedurale”, are următorul conţinut: „Exercitarea drepturilor procedurale se face numai personal sau prin asistenţa unui apărător.”Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi celor ale art. 16 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia privind statutul refugiaţilor de la Geneva din 1951, raportat la art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi la art. 18 alin. (2) din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că asupra dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 – raportate la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia de la Geneva ca şi cele invocate în cauza de faţă – s-a pronunţat prin Decizia nr. 282/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 19 aprilie 2007, statuând că, în considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul este în măsură să stabilească reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Or, cauzele ce privesc acordarea azilului în România constituie astfel de situaţii speciale, în care prezenţa personală a solicitantului de azil poate fi justificată de circumstanţele speţei, de necesitatea furnizării unor date, care, prin natura lor, pot avea o importanţă esenţială pentru buna soluţionare a cererii, iar cunoaşterea acestora să nu fie la îndemâna apărătorului. Totodată, Curtea a reţinut că, dacă în timpul desfăşurării procedurii privind soluţionarea cererilor de azil se cere prezenţa personală a solicitantului de azil, căruia i se permite însă asistenţa juridică din partea unui apărător, aceasta se justifică prin natura cauzei şi nu echivalează cu o încălcare a drepturilor sale procesuale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele din decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Muhammad Waseem în Dosarul nr. 16.426/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2007.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește