DECIZIE nr. 506 din 19 aprilie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Elisabeta Avram în Dosarul nr. 192/117/2010 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, arată că instituirea unui moment obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie nu are semnificaţia încălcării accesului liber la justiţie. În acest sens, invocă Hotărârea CEDO din 24 mai 2006 pronunţată în Cauza Weissman şi alţii împotriva României.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 192/117/2010, Tribunalul Cluj – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Elisabeta Avram într-o cauză civilă având ca obiect anulare act.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că limitarea în timp a dreptului de a cere anularea unui act juridic şi determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie, condiţionat de un fapt aleatoriu, necontrolabil, independent de voinţa persoanei interesate, are în mod evident un caracter restrictiv şi discriminatoriu, împiedicând exercitarea dreptului de acces liber la justiţie.Tribunalul Cluj – Secţia civilă apreciază că prevederile art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, arată că legiuitorul poate stabili diferite termene de prescripţie extinctivă privind posibilitatea de a se solicita anularea unor acte juridice, însă această împrejurare nu contravine accesului liber la justiţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, întrucât instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie. Liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, şi nicidecum faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, publicat în Buletinul Oficial, nr. 19 din 21 aprilie 1958, care au următorul conţinut:"În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, raportate la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 9 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, atunci când cauza de anulare a unui act juridic este violenţa, prescripţia are un singur moment de la care începe să curgă, şi anume data încetării violenţei. Atunci când anulabilitatea se datorează altei cauze, inclusiv viclenie ori eroare, regula specială privind începutul prescripţiei cuprinde două momente, alternative, şi anume: momentul subiectiv al cunoaşterii cauzei de anulare, şi momentul obiectiv, al expirării celor 18 luni de la încheierea actului juridic.În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene.Astfel, referitor la pretinsa contrarietate a reglementării criticate faţă de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie. Liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în Hotărârea din 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii, că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" şi că "acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni".Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Elisabeta Avram în Dosarul nr. 192/117/2010 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 aprilie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește