DECIZIE nr. 501 din 4 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Felicia Martin în Dosarul nr. 1.669/2005 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal răspunde Felicia Martin, personal şi asistată de avocatul Viorica Chirilă, şi consilier juridic Mihaela Agudaru, pentru Direcţia generală pentru protecţia copilului Vaslui. Procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţia de lege criticată este neconstituţională, încălcând art. 24 din Constituţie şi principiul dublului grad de jurisdicţie, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 2 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin aceea că sancţionează cu nulitate nedepunerea cererii de recurs la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 302 din Codul de procedură civilă îi lipseşte pe justiţiabili de posibilitatea de a obţine examinarea hotărârii atacate de o instanţă superioară în grad celei care a pronunţat-o. De asemenea, arată că, deşi, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", această reglementare nu este absolută, ea fiind limitată de celelalte principii prevăzute de Legea fundamentală şi de instrumentele juridice internaţionale.Consilierul juridic Mihaela Agudaru solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţia de lege criticată nu vine în contradicţie cu prevederile din Constituţie şi din celelalte acte internaţionale invocate de autor.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că sancţionarea cu nulitate a nedepunerii cererii de recurs la instanţa a cărei hotărâre se atacă are o justificare raţională, fiind necesară menţinerea ordinii în desfăşurarea procesului. De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.669/2005, Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302 din Codul de procedură civilă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate "încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie, întrucât activitatea judecătorească nu poate fi considerată infailibilă". În acest sens, arată că instanţele judecătoreşti au fost organizate în mod ierarhic pentru a se exercită controlul judecătoresc, principiul dublului grad de jurisdicţie fiind cel mai eficient.Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale arată că, deşi în susţinerea excepţiei sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 24, precum şi dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în motivarea acesteia autorul excepţiei se referă la gradele de jurisdicţie. Ca atare, instanţa apreciază că obiectul excepţiei nu îl constituie dispoziţiile art. 302 din Codul de procedură civilă, ci cele ale art. 79 alin. 1 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, raportat la art. 284 alin. (1) din Codul muncii şi art. 3 pct. 2^1 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003. De altfel, atât textul de lege criticat de autorul excepţiei, cât şi dispoziţiile legale apreciate de instanţă ca fiind incidente în cauză nu îngrădesc în nici un fel dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare sau dreptul la un recurs efectiv, ci reprezintă o concretizare a prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, "accesul liber la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti – judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Supremă de Justiţie – şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite". Totodată, arată că, deşi art. 129 din Constituţie stabileşte dreptul părţilor interesate şi al Ministerului Public de a exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti căile de atac prevăzute de lege, aceasta nu înseamnă că suntem în prezenţa unei reglementări constituţionale a principiului dublului grad de jurisdicţie. De altfel, nici prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi nici cele ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile omului la care România este parte nu instituie, în materie civilă, principiul dublului grad de jurisdicţie.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 302 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. În acest sens, arată că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivă, constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. De asemenea, textul de lege criticat este în concordanţă şi cu prevederile constituţionale ale art. 24, întrucât, pe calea recursului, partea interesată poate formula toate apărările pe care le consideră necesare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţia art. 302 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia: "Recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii."În susţinerea neconstituţionalităţii acestei dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, care au următorul conţinut:– Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";– Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." … De asemenea, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de convenţie (cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) şi, în consecinţă, nu impune un anumit număr de grade de jurisdicţie sau un anumit număr de căi de atac. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acelaşi sens este şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţia de lege criticată încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie, Curtea constată că acest principiu este prevăzut în art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, doar în materie penală. Având în vedere că obiectul cauzei care se judecă de către instanţă, în cazul de faţă, nu este de natură penală, Curtea constată că această critică nu poate fi reţinută.De asemenea, Curtea reţine că dispoziţia procedurală, potrivit căreia recursul se depune, sub sancţiunea nulităţii, la instanţa a cărei hotărâre se atacă, se justifică atât prin raţiuni de operativitate, cât şi de evitare a unor disfuncţionalităţi ce ar putea apărea în absenţa unei asemenea prevederi.Potrivit legii cererea de recurs trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care şi aceea a depunerii sale la instanţa a cărei hotărâre se atacă, iar nu la altă instanţă aleasă aleatoriu de către parte. Sancţiunea neîndeplinirii acestei exigenţe nu vine în contradicţie cu prevederile din Constituţie şi din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei, ci este justificată de necesitatea bunei administrări a justiţiei, numai în acest fel putându-se evita judecarea separată şi pronunţarea unor soluţii diferite în cazul în care s-au formulat mai multe cereri de recurs.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Felicia Martin în Dosarul nr. 1.669/2005 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește