DECIZIE nr. 50 din 16 ianuarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAntonia Constantin – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Katharina Marschi în Dosarul nr. 738/C/2006 al Tribunalului Timiş – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.733 D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Marlene Marschi în Dosarul nr. 737/C/2006 al Tribunalului Timiş – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.946 D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Johann Krisch şi Elisabeth Krisch în Dosarul nr. 2.650/C/2006 al Tribunalului Timiş Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.009 D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, ridicată de Salamon Eugenio în Dosarul nr. 1.255/2006 al Tribunalului Maramureş – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.109 D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Biro Ladislau în Dosarul nr. 1.927/2006 al Judecătoriei Lugoj.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor sus-menţionate, având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor ridicate.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.733 D/2006, nr. 1.946 D/2006, nr. 2.009 D/2006 şi nr. 2.109 D/2006 la Dosarul nr. 1.732 D/2006, care este primul înregistrat.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenţei Curţii în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 23 mai 2006, 20 iunie 2006, 14 aprilie 2006 şi 13 septembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 738/C/2006, nr. 737/C/2006 şi nr. 2.650/C/2006 ale Tribunalului Timiş – Secţia civilă, nr. 1.255/2006 al Tribunalului Maramureş – Secţia civilă şi nr. 1.927/2006 al Judecătoriei Lugoj, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Katharina Marschi, Marlene Marschi, Johann Krisch, Elisabeth Krisch şi Biro Ladislau, şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Salamon Eugenio, în cauze având ca obiect o acţiune în revendicare şi cereri de anulare a dispoziţiei prin care s-au respins, ca tardiv introduse, notificările formulate de autorii excepţiei în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Salamon Eugenio consideră că notificările pe care le-a depus au ca temei legal art. 2 lit. d)1 din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 247/2005. Datorită acestui text de lege, nou-introdus, dreptul său de a formula notificare s-a născut şi a devenit actual doar la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.În situaţia în care Curtea va considera că dreptul său de a formula notificare nu s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, autorul consideră că prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt neconstituţionale, aducând atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece se instituie o situaţie privilegiată pentru o anumită categorie de persoane, respectiv cele ce nu au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 şi care sunt repuse în termen cu privire la dreptul de a formula o cerere în temeiul Legii nr. 10/2001. De asemenea, instituirea unui termen înăuntrul căruia trebuie formulată notificarea aduce atingere prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece acţiunea în revendicare este imprescriptibilă.Ceilalţi autori ai excepţiei susţin că prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 16, 20 şi 44 din Constituţie. Legiuitorul a acordat prin Legea nr. 247/2005 noi termene de formulare a notificărilor numai anumitor categorii de persoane îndreptăţite la restituire, ceea ce a creat o gravă discriminare şi inegalitate între cetăţeni, precum şi ocrotirea diferenţiată a dreptului de proprietate privată.Totodată, autorii excepţiei mai arată că prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16, 20, 21 şi 44 din Constituţie. Textul de lege criticat interzice revendicarea imobilelor de către persoanele care nu au cunoscut termenele instituite prin Legea nr. 10/2001, ceea ce contravine naturii unui stat de drept ce garantează drepturile omului. Prin simpla împlinire a termenului prevăzut în art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se conferă „efecte retroactive unei stări nelegale, actul nelegal de preluare a imobilului devine legal”. Textul de lege criticat „interzice revendicarea unor imobile preluate de statul comunist, iar această interdicţie înseamnă o gravă discriminare între cetăţeni, deoarece acţiunea în revendicare a oricărui imobil pe calea dreptului comun nu este supusă unor termene”. Art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 „interzice accesul la justiţie oricărei persoane care ar dori să revendice, pe calea dreptului comun, un imobil preluat abuziv de către stat”, ocrotind preferenţial dreptul de proprietate privată al statului şi al altor persoane juridice sau fizice asupra imobilelor preluate abuziv.Tribunalul Timiş – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textele de lege criticate reglementează situaţia juridică a imobilelor ce intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, în vederea stabilirii unei certitudini cu privire la raporturile juridice viitoare, fără a aduce atingere principiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.Tribunalul Maramureş – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât noua lege reparatorie conţine dispoziţii discriminatorii, în sensul aplicării ei diferenţiat, în funcţie de persoană, bun şi loc de situare a acestuia.Judecătoria Lugoj apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile sunt constituţionale, aşa cum a statuat şi Curtea în jurisprudenţa sa.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.Textele de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 22 alin. (1) şi (5): "(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.[…]"(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent."Aceste prevederi sunt considerate de autorii excepţiei a fi contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind principiile generale de organizare a statului român, în art. 4 alin. (2) referitor la interzicerea discriminării, în art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, în art. 16 privind egalitatea în drepturi, în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, în art. 21 privind accesul liber la justiţie şi în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. Totodată, autorul excepţiei arată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 referitor la obligaţia de a respecta drepturile omului, ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţie.Examinând excepţia, Curtea Constituţională reţine următoarele:Cu privire la susţinerile autorului Salamon Eugenio, Curtea observă că art. 2 lit. d)1 din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 247/2005, a devenit, ca urmare a republicării Legii nr. 10/2001, art. 2 alin. (1) lit. e) din acest act normativ. Aceste dispoziţii nominalizează expres Decretul nr. 111/1951 în sfera actelor normative abuzive, act normativ în temeiul căruia imobilele considerate a fi abandonate treceau în proprietatea statului, în baza unei hotărâri judecătoreşti sau a unei dispoziţii administrative. În forma iniţială a legii, imobilele considerate a fi fost abandonate erau incluse în sfera imobilelor preluate în mod abuziv, fără însă ca dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 să indice actul normativ în temeiul căruia aceste imobile erau trecute în proprietatea statului. Prin urmare, introducerea expresă a acestui act normativ, respectiv Decretul nr. 111/1951, nu aduce niciun element de noutate faţă de reglementarea anterioară. În acest sens, s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 octombrie 2006.Cu privire la celelalte susţineri ale autorilor excepţiei, Curtea constată că prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente s-au adus modificări Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Modificările nu privesc însă instituirea unui nou termen în care să poată fi depuse notificările prevăzute la art. 22 din Legea nr. 10/2001. Aceasta deoarece, aşa cum a constatat Curtea prin Decizia nr. 737 din 26 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, făcând referire la practica sa anterioară, recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare.În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 aduce atingere dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta nu este întemeiată, întrucât textul de lege criticat se aplică de la intrarea în vigoare a legii.Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 16, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006 că acestea se aplică în mod egal tuturor subiectelor de drept aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.Pe lângă cele statuate prin decizia menţionată, Curtea mai observă că cetăţenii care pot introduce notificări în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului, se află într-o situaţie diferită faţă de cultele religioase ori comunităţile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, aşa încât şi tratamentul juridic instituit de legiuitor cu privire la acestea este diferit, fiind totodată reglementat prin acte normative distincte. Nu se poate reţine aşadar încălcarea dispoziţiilor art. 16 şi ale art. 4 alin. (2) din Constituţie.Tot prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006, Curtea a statuat că art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu încalcă nici dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), ce prevăd că procedura de judecată este stabilită numai prin lege. Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, în Cauza Z şi alţii contra Regatului Unit (2001), s-a statuat că accesul la un tribunal nu este absolut şi poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau de decădere. Pentru aceste motive nu poate fi reţinută nici atingerea adusă prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Totodată, prin Decizia nr. 737 din 26 octombrie 2006 s-a statuat, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii. Legiuitorul ordinar este aşadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. Pentru aceste considerente, nu poate fi reţinută încălcarea, prin textele de lege criticate, a prevederilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţie.În sfârşit, în temeiul celor expuse anterior, Curtea respinge şi critica privind atingerea adusă art. 1 alin. (3) privind principiile generale de organizare a statului român şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului din Legea fundamentală, precum şi art. 1 referitor la obligaţia de a respecta drepturile omului din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Katharina Marschi, Marlene Marschi, Johann Krisch, Elisabeth Krisch şi de Biro Ladislau în dosarele nr. 738/C/2006, nr. 737/C/2006 şi nr. 2.650/C/2006 ale Tribunalului Timiş – Secţia civilă şi nr. 1.927/2006 al Judecătoriei Lugoj, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Salamon Eugenio în Dosarul nr. 1.255/2006 al Tribunalului Maramureş – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește