DECIZIE nr. 50 din 14 februarie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Samuil Hadadi în Dosarul nr. 2.386/2000 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând ca dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal prevăd o varianta agravantă, care se realizează atunci când infracţiunea în varianta simpla se săvârşeşte în una dintre modalităţile reglementate. Spre deosebire de termenul "varianta", care are caracter abstract, "modalitatea" de realizare a acesteia este concretă. Or, este o opţiune a legiuitorului reglementarea modalitatii în care s-a urmărit sancţionarea mai aspra a infracţiunii de înşelăciune.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 18 octombrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 2.386/2000, Curtea Suprema de Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Samuil Hadadi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Se considera ca prin formularea textului art. 215 alin. 2 din Codul penal s-a reglementat o dubla incriminare şi, drept consecinţa, o dubla sancţionare a unei singure acţiuni materiale, parte componenta a laturii obiective a infracţiunii. Deşi sunt invocate prevederile Protocolului nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorul excepţiei face referire la art. 4 din Protocolul nr. 7 la convenţie, care prevede dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori. Totodată se apreciază ca sunt incalcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece "echitatea se referă nu numai la desfăşurarea procesului, ci şi la tehnica juridică a incriminării".Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, astfel cum sunt redactate, nu contravin prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca prevederile legale criticate sunt constituţionale. Prevederile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu conţin dispoziţii care încalcă drepturile omului, iar sancţiunea prevăzută poate să fie stabilită şi aplicată numai în condiţiile legii.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcă dispoziţiile art. 20 din Constituţie. Se arata ca prin reglementările legale criticate s-a urmărit sancţionarea mai aspra a infracţiunii de înşelăciune dacă aceasta a fost săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, dat fiind pericolul social crescut al unor astfel de fapte. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, exista doua sau mai multe infracţiuni, urmând a se face aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni. De asemenea, potrivit punctului de vedere al Guvernului, nu se poate susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece acestea prevăd dispoziţii procedurale din dreptul intern, şi nu de drept substanţial din Codul penal. Referitor la neconcordanta art. 215 alin. 2 din Codul penal cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la convenţie, se arata ca textul legal criticat nu conţine nici o referire la urmărirea şi pedepsirea unei persoane după ce aceasta a fost achitată sau condamnata prin hotărâre judecătorească definitivă pentru aceeaşi fapta.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, care au următorul cuprins:"Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni."Autorul excepţiei considera ca aceste dispoziţii încalcă prevederile art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 fraza întâi din convenţie, texte care au următoarea redactare:– art. 4 pct. 1: "Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdictiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.";– art. 6 pct. 1 fraza întâi: "Orice persoană are dreptul la judecată în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptată împotriva sa. […]"Se susţine, în principal, ca infracţiunea de înşelăciune prevăzută la art. 215 alin. 2 din Codul penal este o infracţiune unica complexa, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai poate fi reţinut ca infracţiune de sine stătătoare şi pedepsit în concurs cu înşelăciunea calificată. De aceea, susţine autorul excepţiei, textul legal criticat conţine o dubla sancţionare pentru aceeaşi infracţiune.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede, în fraza întâi, o varianta agravantă a infracţiunii de înşelăciune, care se realizează atunci când înşelăciunea, în varianta simpla prevăzută la alin. 1, sau înşelăciunea în convenţii, prevăzută la alin. 3, se săvârşeşte prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni, nu contravine dispoziţiilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii care interzic urmărirea sau pedepsirea persoanei care a mai fost condamnata sau achitată anterior, printr-o hotărâre definitivă, pentru aceleaşi fapte. Faptul ca se retine în toate cazurile, inclusiv atunci când folosirea mijlocului fraudulos constituie prin el însuşi infracţiune, înşelăciunea calificată, în condiţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, nu înseamnă dubla sancţionare a infracţiunii. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite. Simpla existenta a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracţiunii de înşelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţionare mai aspra a acestei categorii de infractori. Faptul ca mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminării. A pune pe acelaşi plan pe escrocul care foloseşte mijloace frauduloase ce nu sunt infracţiuni cu acela care foloseşte astfel de mijloace, dar care constituie prin ele însele infracţiuni, înseamnă a acorda impunitate acestuia din urma pentru infracţiunile respective, ceea ce este inadmisibil. Existenta pluralităţii de infracţiuni în aceasta situaţie nu semnifica o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni. Legiuitorul Codului penal român nu a acceptat asa-numita teorie a unităţii între infracţiunea-mijloc şi infracţiunea-scop în reglementarea infracţiunii de înşelăciune, insusindu-şi principiul, în sensul că, dacă mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menţinerea în eroare a pagubitului constituie prin el însuşi infracţiune, aceasta infracţiune trebuie să fie reţinută în concurs cu înşelăciunea calificată, fiind considerate o pluralitate de infracţiuni şi pedepsite ca atare. Aceasta este o opţiune a legiuitorului şi, astfel cum s-a arătat, nu este contrară Constituţiei sau Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţa, fiind vorba despre doua infracţiuni, este firesc să se aplice infractorului doua pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracţiuni, fără ca prin aceasta sa îi fie afectat în vreun fel dreptul la un proces echitabil.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Samuil Hadadi în Dosarul nr. 2.386/2000 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 februarie 2002.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește