DECIZIE nr. 5 din 20 noiembrie 2000

privind admisibilităţii acţiunilor prin care se solicita anularea deciziilor fostelor consilii populare judeţene de trecere în proprietatea statului a unor imobile în baza Decretului nr. 223/1974.



Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, cu privire la problema admisibilităţii acţiunilor prin care se solicita anularea deciziilor fostelor consilii populare judeţene de trecere în proprietatea statului a unor imobile în baza Decretului nr. 223/1974.Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.Prim-adjunctul procurorului general a susţinut recursul în interesul legii în sensul stabilirii accesului nelimitat al cetăţenilor la justiţie, potrivit normelor dreptului comun, pe calea exercitării acţiunilor în revendicare pentru redobandirea imobilelor preluate de stat în temeiul prevederilor Decretului nr. 223/1974, invederand ca prin aceste prevederi au fost incalcate principiile de baza ale Codului civil ce garantează dreptul de proprietate.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:Instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar cu privire la soluţionarea acţiunilor în revendicare prin care, pe calea dreptului comun, se reclama încălcarea dreptului de proprietate imobiliară ca urmare a aplicării prevederilor Decretului nr. 223/1974 pe baza deciziilor fostelor consilii populare judeţene de trecere a unor imobile în proprietatea statului.Unele instanţe au considerat ca astfel de acţiuni nu sunt admisibile pe calea dreptului comun, întrucât pentru restituirea imobilelor în discuţie a fost instituită o procedură specială prin Legea nr. 112/1995, competenţa de soluţionare fiind data comisiilor judeţene constituite în acest scop care, în cazul în care apartamentele „sunt libere” ori sunt locuite de foştii proprietari „în calitate de chiriaşi”, dispun „restituirea în natura” către aceştia.Dimpotriva, alte instanţe au statuat ca astfel de cereri sunt admisibile şi potrivit dreptului comun pe calea acţiunii în revendicare.Aceste din urma instanţe au pronunţat soluţii juste.În raport cu celelalte autorităţi ale statului instanţele judecătoreşti au un drept de jurisdicţie generală care le conferă competenţa de a judeca, fără distincţie, toate conflictele deduse judecaţii şi, ca urmare, orice acţiune având ca obiect reclamarea încălcării în orice mod a dreptului de proprietate.În realizarea acestui principiu, prin art. 21 din Constituţie a fost consacrat accesul liber la justiţie, orice persoană putându-se adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale legitime; exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nici o lege.Prin art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, s-a prevăzut ca „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Instanţele judecătoreşti infaptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecaţii. Instanţele judeca toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de familie, administrative, penale, precum şi orice alte cauze pentru care legea nu stabileşte o alta competenţa”.Tot astfel, prin art. 3 din Codul civil român s-a prevăzut ca "judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau ca este întunecată ori neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate".Dar acest drept fundamental al unei persoane de a se adresa justiţiei este consacrat şi în tratatele internaţionale pe care România le-a ratificat şi, ca urmare, a devenit parte.Astfel, prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată de Consiliul Europei la 4 noiembrie 1950, amendata prin Protocolul nr. 11, s-a prevăzut ca "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa".De asemenea, prin art. 1 din primul protocol adiţional la convenţie, adoptat la 20 martie 1952, s-a prevăzut ca "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional".Faţa de toate aceste considerente nu se poate refuza judecarea de către instanţele judecătoreşti a unor acţiuni în revendicare, prin care se reclama încălcarea dreptului de proprietate imobiliară ca urmare a aplicării prevederilor Decretului nr. 223/1974 de trecere a unor imobile în proprietatea statului.Acţiunea în revendicare este cel mai puternic mijloc procedural prin care o persoană cere în justiţie sa i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedata, solicitând restituirea acestuia.În ceea ce priveşte procedura instituită de prevederile Legii nr. 112/1995 pentru redobandirea dreptului de proprietate, aceasta este limitată numai la doua situaţii, şi anume, în cazul locuinţelor „trecute” în „proprietatea statului” în perioada de „după 6 martie 1945”, aflate „în posesia statului” la „22 decembrie 1989”, foştii proprietari „beneficiază de restituirea în natura” a apartamentelor numai dacă le „deţin în calitate de chiriaşi” ori „sunt libere”.În cele doua situaţii "foştii proprietari" se pot adresa comisiilor judeţene constituite potrivit art. 16 din Legea nr. 112/1995, pentru a li se restitui apartamentele în care locuiesc în calitate de „chiriaşi” ori care sunt „libere”.În cazul în care aceste apartamente sunt locuite de chiriaşi, "foştii proprietari" nu pot cere, prin procedura instituită de Legea nr. 112/1995, restituirea acestora în natura, prin recunoaşterea dreptului lor de proprietate.Or, prin acţiunea în revendicare de drept comun foştii proprietari pot sa reclame în faţa instanţelor judecătoreşti încălcarea în orice mod a dreptului lor de proprietate asupra acestor locuinţe deţinute de chiriaşi.Astfel, pot deduce judecaţii nevalabilitatea titlului pretins de proprietate al statului asupra acestor locuinţe în raport cu prevederile "Constituţiei, ale tratatelor internaţionale la care România era parte şi ale legilor în vigoare la data preluării lor de către stat", potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.Iar ca urmare s-ar putea eventual statua de către instanţe ca actele normative, prin care în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 locuintele au fost preluate de stat, au fost date cu încălcarea prevederilor Constituţiei în vigoare la data preluării, deci sunt neconstituţionale, ale tratatelor internaţionale la care România era parte ori ale altor legi în vigoare la acea data ori, altfel spus, s-ar constata nevalabilitatea titlului de proprietate al statului.De aceea persoanele care considera ca în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au fost deposedate nelegitim de proprietăţile lor imobiliare – inclusiv în baza prevederilor Decretului nr. 223/1974 – pot cere în justiţie pe calea acţiunii în revendicare recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra acestor bunuri şi, ca urmare, restituirea lor.În consecinţa, în baza art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se statua ca instanţele judecătoreşti sunt competente sa judece, potrivit normelor procedurale de drept comun, acţiunile în revendicare formulate cu privire la imobilele preluate de stat în temeiul prevederilor Decretului nr. 223/1974.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.Stabileşte ca instanţele judecătoreşti sunt competente sa judece, potrivit normelor dreptului comun, acţiunile în revendicare formulate cu privire la imobilele preluate de stat în temeiul prevederilor Decretului nr. 223/1974.Obligatorie pentru instanţe, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţa publică la data de 20 noiembrie 2000.PREŞEDINTELE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE,PAUL FLOREAPrim-magistrat-asistent,Ioan Raileanu───────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește