DECIZIE nr. 5 din 18 ianuarie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 şi ale art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 şi ale art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999, excepţie ridicată de BANKCOOP – Banca Generală de Credit şi Promovare – S.A. în Dosarul nr. 8.133/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.La apelul nominal răspund BANKCOOP – Banca Generală de Credit şi Promovare – S.A., reprezentată prin avocat Mariana Enache, şi Banca Naţionala a României, reprezentată prin consilier juridic Liana-Marcela Ionescu, constatandu-se lipsa Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul BANKCOOP – Banca Generală de Credit şi Promovare S.A. formulează, în temeiul art. 27 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 13 din Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 12 din 4 noiembrie 1997 pentru adoptarea Regulamentului Curţii Constituţionale, cerere de recuzare a domnului judecător-raportor Kozsokar Gabor. În motivarea acestei cereri se arata ca în cuprinsul raportului întocmit se indica o cifra eronată a Fondului de garantare a depozitelor populaţiei, iar art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998, criticat ca fiind neconstitutional, este redat în redactarea nemodificata prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999. Se apreciază, de asemenea, ca, prin concluzia din raport potrivit căreia „De altfel, procedura falimentului nu se încheie cu soluţionarea contestaţiei, ci abia începe”, judecătorul-raportor s-a pronunţat înainte de dezbateri asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 şi chiar asupra contestaţiei debitorului.Reprezentantul Băncii Naţionale a României solicita respingerea cererii de recuzare, pe care o apreciază ca fiind facuta în scopul tergiversarii soluţionării cauzei.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea cererii de recuzare, ca fiind nefondata.Deliberând în complet de 8 judecători, Curtea Constituţională decide respingerea cererii de recuzare ca fiind inadmisibila, întrucât, potrivit art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte”, iar în temeiul art. 24 din aceeaşi lege, raportul se întocmeşte de judecătorul-raportor în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale şi în cadrul procedurii jurisdicţionale, nu anterior acesteia. În plus, deciziile Curţii Constituţionale sunt luate cu majoritatea voturilor judecătorilor, după şedinţa de dezbateri, în cadrul căreia conţinutul raportului nu are caracter de obligativitate.Reprezentantul BANKCOOP – Banca Generală de Credit şi Promovare – S.A. formulează cerere de probe cu înscrisuri, respectiv să se facă dovada depunerii spre aprobare la Parlament a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 186/1999, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie. Se menţionează că acest motiv de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 186/1999, deşi ridicat în faţa instanţei de judecată, nu a fost reţinut de către aceasta.Reprezentantul Băncii Naţionale a României considera ca această probă nu este relevanta pentru soluţionarea în fond a cauzei.Reprezentantul Ministerulu Public apreciază ca proba solicitată nu este utila cauzei.Deliberând asupra cererii formulate, Curtea Constituţională, având în vedere limitele sesizării, astfel cum acestea rezultă din Încheierea din 30 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, pronunţată în Dosarul nr. 8.133, încheiere în cuprinsul căreia nu a fost reţinută o asemenea critica de neconstituţionalitate, respinge cererea, întrucât, potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea nu este competenţa să se pronunţe asupra aspectelor ce depăşesc sesizarea cu care a fost legal investită.Pe fond reprezentantul BANKCOOP – Banca Generală de Credit şi Promovare – S.A. pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Cu referire la neconstituţionalitatea art. 17 din Legea nr. 83/1998, modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999, se arata ca acest text încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. În vechea reglementare a Legii nr. 83/1998, art. 17 prevedea doua faze anterioare solicitării declanşării falimentului, consecutive şi obligatorii, de care au beneficiat toate băncile cu capital privat din România, în timp ce pentru BANKCOOP – Banca Generală de Credit şi Promovare S.A., ca urmare a modificării textului criticat, a fost luată doar măsura de supraveghere specială, aplicându-se astfel un regim juridic diferit pentru situaţii identice. Se apreciază, de asemenea, ca prin declanşarea procedurii falimentului fără epuizarea celor două faze prefalimentare Banca Naţionala a României nu protejeaza nici sumele depunatorilor, care aveau dreptul la acelaşi tratament juridic în faţa legii şi a autorităţii publice, şi nici pe actionarii şi depunatorii la alte bănci. În ceea ce priveşte art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998, modificat, se susţine ca termenul de 10 zile în care judecătorul-sindic trebuie să se pronunţe asupra contestaţiei debitorului este atât de scurt încât face imposibila o apărare eficienta, incalcandu-se în felul acesta art. 24 alin. (2) din Constituţie. Se mai susţine ca restrangerea dreptului la apărare al băncii este contrară art. 49 din Constituţie, întrucât nu este determinata de vreuna dintre situaţiile prevăzute de norma constituţională, nu este proporţională cu situaţia care a impus-o şi aduce atingere insesi existenţei dreptului.Reprezentantul Băncii Naţionale a României solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind nefondata. Se arata ca art. 17 din Legea nr. 83/1998, modificată, nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât acest text constituţional vizează cetăţenii, iar nu societăţile comerciale, inclusiv cele bancare, pe când ratiunea art. 19 alin. (3) din aceeaşi lege a fost prevederea unei proceduri speciale a falimentului băncilor, care să se caracterizeze îndeosebi prin celeritate. Termenul de 10 zile stabilit de textul criticat este un termen procedural, de recomandare, care răspunde dezideratelor legiuitorului.Reprezentantul Ministerului Public, achiesand la punctul de vedere exprimat în raportul întocmit de judecătorul-raportor, solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind nefondata.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 30 noiembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 8.133/1999, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 şi ale art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999, excepţie ridicată de BANKCOOP – Banca Generală de Credit şi Promovare S.A. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 83/1998, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999, sunt neconstituţionale, întrucât elimina obligaţia ca, înainte de introducerea cererii de declansare a procedurii falimentului, să fie parcurse ambele etape prefalimentare, respectiv aplicarea de „măsuri de supraveghere” urmată de „administrare specială”, care sunt asemănătoare procedurii reorganizării judiciare, aplicabilă altor societăţi comerciale. Se mai susţine ca împiedicarea salvării băncii „prin reorganizare judiciară” şi îngrădirea dreptului persoanelor cu depozite mai mari decât cele garantate contravin prevederilor art. 49 din Constituţie, întrucât restrangerea exerciţiului dreptului „atinge existenta dreptului sau a libertăţii”. Textul de lege criticat este considerat neconstitutional şi pentru faptul ca „declararea falimentului băncii va face imposibila recuperarea contravalorii acţiunilor cumpărate”, incalcand astfel prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, referitoare la garantarea dreptului de proprietate. În legătură cu dispoziţiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 autorul excepţiei susţine ca acestea „aduc atingere principiului privitor la dreptul la apărare consacrat de art. 24 alin. (2) din Constituţia României”. Prin obligarea judecătorului-sindic să se pronunţe asupra contestaţiei în termen de 10 zile se instituie un termen atât de scurt încât este imposibila o apărare eficienta. Se mai arata ca restrangerea dreptului la apărare al băncii este contrară şi prevederilor art. 49 din Constituţie, întrucât nu este determinata de vreuna dintre situaţiile prevăzute de norma constituţională, nu este proporţională cu situaţia care a impus-o şi „aduce atingere insesi existenţei dreptului”.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 24 alin. (2), ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 49 din Constituţie.În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca art. 17 şi art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 sunt constituţionale. Se arata ca înlocuirea conjunctiei „şi” cu „sau” din cuprinsul art. 17 din Legea nr. 83/1998 nu modifica reglementarea în drept a situaţiei, adică nu condiţioneaza introducerea cererii Băncii Naţionale a României de instituirea succesiva a celor două categorii de măsuri. Se mai arata ca termenul de 10 zile a fost stabilit prin art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998, iar nu prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999, pentru a se asigura celeritatea desfăşurării procedurii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 şi ale art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999, dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 17: "Banca Naţionala a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară, va putea introduce cerere împotriva băncii faţă de care s-au aplicat măsuri de supraveghere sau administrare specială şi care nu au condus la redresarea băncii aflate în situaţia de a nu onora plăţile. […]";– Art. 19 alin. 3: "Judecătorul-sindic se va pronunţa asupra contestaţiei în termen de 10 zile, termen care poate fi prelungit o singură dată cu încă 10 zile. […]".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.I. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considera ca art. 17 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, care, ca urmare a modificării prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999, prevede posibilitatea ca Banca Naţionala a României sa introducă cerere de declansare a procedurii falimentului împotriva băncii faţă de care s-au aplicat măsuri de supraveghere sau administrare specială încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate este raportată la redactarea iniţială a textului, care prevedea obligativitatea măsurilor de supraveghere şi administrare specială, cu susţinerea ca doar aplicarea succesiva a ambelor proceduri poate echivala cu „reorganizarea judiciară” reglementată pentru celelalte societăţi comerciale.Se mai susţine ca textul criticat încalcă şi prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege". Încălcarea consta în aceea că nu protejeaza drepturile depunatorilor şi acţionarilor persoane fizice. În sfârşit, în opinia autorului excepţiei art. 17 din Legea nr. 83/1998, modificată, aduce grave atingeri drepturilor salariaţilor băncii care nu pot beneficia de plăţile compensatorii stabilite prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, deoarece art. 23 din ordonanţa enumera limitativ persoanele care beneficiază de dispoziţiile acesteia.În legătură cu critica de neconstituţionalitate a art. 17 din Legea nr. 83/1998, modificată, o primă constatare care se impune este aceea ca societăţile bancare au un specific aparte, care necesita proceduri diferite pentru declararea falimentului acestora faţă de celelalte societăţi comerciale. De aceea legiuitorul a reglementat procedurile referitoare la faliment prin legi distincte, dar scopul urmărit, atât prin măsuri de supraveghere sau administrare specială, cat şi prin reorganizare judiciară este identic, şi anume încercarea de a sprijini redresarea societăţii – bancare sau comerciale – aflate în incapacitate de plată.De aceea susţinerea referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu poate fi reţinută. Art. 16 alin. (1) din Constituţie, care garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, are în vedere numai cetăţenii, nu şi persoanele juridice. În acest sens este şi jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996.Nici susţinerea potrivit căreia prin art. 17 din Legea nr. 83/1998, modificată, este încălcat dreptul de proprietate al depunatorilor şi acţionarilor persoane fizice asupra sumelor depuse la bănci nu poate fi reţinută. Imposibilitatea temporară sau chiar definitivă de recuperare a depunerilor sau a contravalorii acţiunilor nu este un efect al reglementării legale, ci un rezultat al incapacităţii de plată a societăţii bancare, determinata de situaţia economico-financiară a acesteia, iar nu de declanşarea procedurii falimentului. De altfel, prin Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar s-a instituit Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, al cărui scop, conform art. 2 alin. (1) din ordonanţa, este „de a garanta rambursarea depozitelor constituite la societăţile bancare de către deponenti persoane fizice”, limitele valorice ale rambursarilor garantate stabilindu-se în funcţie de posibilităţile Fondului.Curtea nu poate retine nici critica potrivit căreia inexistenta etapei reorganizării judiciare şi intrarea directa în faliment aduc atingere drepturilor salariaţilor băncii care nu pot beneficia de plăţile compensatorii stabilite prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999, întrucât art. 23 din ordonanţa prevede în mod limitativ categoriile de persoane care beneficiază de măsuri de protecţie socială reglementată prin aceasta.Art. 23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective prevede că salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective de la angajatorii care intră în procedura de lichidare sau faliment beneficiază de măsurile de protecţie prevăzute de aceasta ordonanţa, dacă: procedura de lichidare are loc potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare; procedura de faliment are loc potrivit prevederilor Legii nr. 64/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999; procedura de lichidare are loc potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, în cazul companiilor naţionale şi al unor societăţi comerciale de transporturi maritime sau fluviale care se lichidează sau care intră în procedura falimentului.Într-adevăr, în enumerarea limitativa a art. 23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 nu se regaseste şi procedura falimentului băncilor, reglementată de Legea nr. 83/1998, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999.Dispoziţiile art. 23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 nu atrag, asa cum susţine autorul excepţiei, neconstituţionalitatea art. 17 din Legea nr. 83/1998, modificată.Constituţionalitatea unei prevederi legale poate fi raportată doar la dispoziţiile Constituţiei, Curtea Constituţională nefiind competenţa să se pronunţe asupra corelării legislaţiei în vigoare, care este atributul autorităţii legiuitoare.II. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998, modificată, în opinia autorului excepţiei termenul de 10 zile în care judecătorul-sindic se va pronunţa asupra contestaţiei este prea scurt şi contestatorul nu îşi poate pregati apărarea şi nu poate administra toate probele necesare în vederea sustinerii contestaţiei. Se apreciază ca se încalcă astfel prevederile art. 24 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”.Curtea constata ca aceasta critica nu poate fi primită. Normele legale care prevăd termene pentru soluţionarea de către instanţele de judecată a diferitelor cereri sunt norme procedurale şi reglementarea acestora intră în competenţa exclusiva a legiuitorului, în temeiul art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege".Termenul de 10 zile prevăzut la art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998, care poate fi prelungit o singură dată cu încă 10 zile, este un termen procedural, de recomandare, care a fost instituit în scopul asigurării celeritatii procedurii speciale a falimentului băncilor. Posibilitatea prevăzută la alin. (2) al art. 19 din aceeaşi lege de a introduce contestaţie împotriva cererii de declansare a falimentului în termen de 5 zile de la comunicarea acestei cereri, precum şi termenul maxim de 20 de zile în care judecătorul-sindic se pronunţa asupra contestaţiei, conform art. 19 alin. 3, asigura tuturor părţilor un timp rezonabil pentru pregătirea apărării. De altfel, soluţionarea contestaţiei împotriva declanşării falimentului reprezintă doar o etapa în cadrul procedurii falimentului, care abia începe.III. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine ca atât art. 17, cat şi art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999, încalcă prevederile art. 49 din Constituţie referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi anume cele ale alin. (2), care dispune ca „Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii”. Se considera ca textele criticate încalcă aceste dispoziţii constituţionale, întrucât stabilesc existenta unei singure faze obligatorii, anterioară declanşării procedurii falimentului, deşi iniţial erau reglementate doua faze, şi limitează înfăptuirea actului de justiţie la o perioadă de maximum 20 de zile.Curtea constata ca şi aceasta critica urmează să fie respinsă, şi anume pentru aceleaşi ratiuni care au fundamentat înlăturarea celorlalte sustineri de neconstituţionalitate a art. 17 şi a art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998, modificată, întrucât în realitate textele de lege menţionate nu impun nici o restrangere a exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 şi ale art. 19 alin. 3 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/1999, excepţie ridicată de BANKCOOP – Banca Generală de Credit şi Promovare – S.A. în Dosarul nr. 8.133/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2000.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește