DECIZIE nr. 5 din 14 ianuarie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicată de Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 1.526/CA/2002.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca desfacerea contractului de muncă din iniţiativa angajatorului este justificată de lipsa salariatului de la locul de muncă, absenta prelungită de natura a crea prejudicii unităţii unde este încadrată persoana cercetata penal, în stare de arest.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 29 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.526/CA/2002, Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicată de instanţa, din oficiu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Oradea arata ca art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii încalcă prevederile art. 23 alin. (8) din Legea fundamentală, deoarece prin crearea posibilităţii unităţii de a desface contractul de muncă al angajatului, din proprie iniţiativă, atunci când acesta din urma este arestat mai mult de 60 de zile, se atribuie instituţiei de drept penal a arestării consecinţe juridice în domeniul dreptului muncii, înainte de a se stabili vinovăţia celui în cauza printr-o hotărâre definitivă şi indiferent dacă fapta ce a atras luarea măsurii arestării are legătură cu activitatea sa de salariat. Se invoca în susţinerea excepţiei legislaţia care reglementează raporturi de muncă, ulterioară anului 1990, care prevede doar măsura suspendării din funcţie sau măsura suspendării calităţii de membru al asociaţiei profesionale, iar nu desfacerea contractului de muncă, destituirea, respectiv excluderea din asociaţia profesională.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul apreciază ca dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu contravin Constituţiei, întrucât concedierea salariatului, potrivit textului de lege criticat, este justificată de imposibilitatea sa de a mai presta activitatea de angajat, o perioadă îndelungată de timp, fapt ce ar putea provoca prejudicii unităţii. În aceasta situaţie desfacerea contractului de muncă este independenta de stabilirea vinovatiei penale sau contravenţionale a salariatului, fiind determinata exclusiv de lipsa sa de la locul de muncă, datorată stării de deţinere. Se invoca în acest sens deciziile nr. 63/1996 şi nr. 115/1996, prin care Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea textelor de lege criticate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii – Legea nr. 10/1972, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972. Textul de lege criticat are următorul conţinut:– Art. 130 alin. (1) lit. j): "Contractul de muncă poate fi desfăcut, din iniţiativa unităţii, în cazul când: […] j) cel în cauza este arestat mai mult de 60 de zile."Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (8), care au următorul conţinut: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.Codul muncii stabileşte cazurile şi condiţiile în care se poate desface contractul de muncă, fie din iniţiativa angajatorului, fie din iniţiativa angajatului.Între cazurile de desfacere a contractului de muncă din iniţiativa angajatorului figurează la art. 130 alin. (1) lit. j) cel în care angajatul este "arestat mai mult de 60 de zile". Dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu au, ca ipoteza, vinovăţia angajatului pentru săvârşirea unei infracţiuni, ratiunea desfacerii contractului de muncă constând, exclusiv, în necesitatea de a preveni efectele prejudiciabile pe care le poate avea pentru angajator absenta prelungită a angajatului care, drept urmare, nu îşi îndeplineşte obligaţia contractuală de prestare a muncii.Dreptul angajatorului de a desface contractul de muncă se întemeiază în acest caz, exclusiv, pe o situaţie obiectivă, starea de arest a angajatului, care reprezintă o condiţie necesară şi suficienta pentru luarea măsurii, acest drept fiind independent de existenta sau inexistenta vinovatiei angajatului, pe care unitatea nu are calitatea de a o stabili. Sunt deci lipsite de relevanta natura juridică a măsurii arestării, precum şi examinarea vinovatiei salariatului în săvârşirea faptei pentru care este arestat.Prin urmare, este evident că nu prezumţia de vinovăţie sta la baza acestui motiv de desfacere a contractului de muncă şi, deci, nu se poate susţine ca prevederea care îl consacra încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (8) din Constituţie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicată de Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 1.526/CA/2002.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2003.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește