DECIZIE nr. 496 din 16 noiembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 12.990/2003 al Judecătoriei Bacău.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprundenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 12.990/2003, Judecătoria Bacău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Daniel Eugen Muha în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, prin formularea textului art. 215 alin. 2 din Codul penal, s-a reglementat o dublă incriminare şi, drept consecinţă, o dublă sancţionare a unei singure acţiuni materiale, parte componentă a laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi ale art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. Totodată se susţine că prevederile legale criticate încalcă şi dispoziţiile art. 6 din Convenţie, deoarece "echitatea se referă nu numai la desfăşurarea procesului, ci şi la tehnica juridică a incriminării."Judecătoria Bacău apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu contravin prevederilor din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei. Se precizează totodată că, pentru a sesiza Curtea Constituţională, textul de lege criticat trebuie să contravină unei norme constituţionale, iar prevederile din actele internaţionale, faţă de care autorul excepţiei îşi fundamentează criticile, nu sunt astfel de norme.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcă dispoziţiile art. 20 din Constituţie. Se arată că prin reglementările legale criticate s-a urmărit sancţionarea mai aspră a infracţiunii de înşelăciune dacă aceasta a fost săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, dat fiind pericolul social crescut al unor astfel de fapte. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, există două sau mai multe infracţiuni, urmând a se face aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni. De asemenea, potrivit punctului de vedere al Guvernului, nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece acestea prevăd dispoziţii procedurale din dreptul intern şi nu de drept substanţial din Codul penal. Referitor la neconcordanţa art. 215 alin. 2 din Codul penal cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că textul legal criticat nu conţine nici o referire la urmărirea şi pedepsirea unei persoane după ce aceasta a fost achitată sau condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru aceeaşi faptă.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcă prevederile constituţionale, respectiv cele din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei. În acest sens se arată că mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existenţă a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracţiunii de înşelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţiune mai severă a acestei categorii de infracţiuni. Existenţa pluralităţii de infracţiuni în această situaţie nu semnifică o pluralitate de sancţiuni, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. (2) din Codul penal, potrivit cărora "Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni".Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 20, având următorul conţinut:– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile." … De asemenea, autorul excepţiei invocă încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a dispoziţiilor art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la această convenţie, al căror conţinut este următorul:– Art. 6 pct. 1 fraza întâi: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. […]";– Art. 4 pct. 1: "Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat."Se susţine, în esenţă, că infracţiunea de înşelăciune pe care o reglementează textul de lege criticat "este o infracţiune unică complexă, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos", astfel încât acesta nu mai poate fi reţinut ca infracţiune de sine stătătoare şi pedepsit în concurs cu înşelăciunea calificată. Ca urmare, arată autorul excepţiei, dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal conţin o dublă incriminare, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale şi cu cele din actele internaţionale invocate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, în raport cu aceleaşi criticii, prin Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002. Cu acel prilej, respingând excepţia ca fiind neîntemeiată, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcă prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nici prevederile art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la această convenţie.Astfel, textul art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede în fraza întâi o variantă agravantă a infracţiunii de înşelăciune, care se realizează atunci când înşelăciunea se săvârşeşte prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni, nu are semnificaţia unei duble sancţionări a aceleiaşi infracţiuni. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existenţă a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracţiunii de înşelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţiune mai aspră. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminării. Fiind menţinut acest caracter, intervine o pluralitate de infracţiuni, care însă nu semnifică o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni. În consecinţă, întrucât este vorba de două infracţiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracţiuni, fără ca prin aceasta dreptul său la un proces echitabil să fie afectat şi fără să fie încălcate prevederile art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.De altfel, aceste din urmă prevederi se referă la o altă ipoteză, şi anume urmărirea sau pedepsirea persoanei care a fost deja achitată ori condamnată anterior, printr-o hotărâre definitivă, pentru aceeaşi infracţiune.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziei mai sus menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 12.990/2003 al Judecătoriei Bacău.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta______________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește