DECIZIE nr. 495 din 29 septembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorClaudia Margareta Niţă – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, modificată prin Legea nr. 482/2004„, excepţie ridicată de cetăţeanul chinez Zheng Hao în Dosarul nr. 220/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu contravine normelor constituţionale şi internaţionale referitoare la dreptul la învăţătură.Reglementarea, în cap. IV al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, a modalităţilor de prelungire a dreptului de şedere temporară, precum şi de acordare a dreptului de şedere permanentă demonstrează preocuparea legiuitorului de a acorda aceste drepturi străinului care le solicită, din diverse motive, printre care şi cel privind desfăşurarea de studii. Refuzul prelungirii dreptului temporar de şedere solicitat de străinul venit în România în scop de studii intervine cu titlu de excepţie şi doar ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale prevăzute de art. 58 din actul normativ criticat, fără ca prin aceasta să se poată susţine încălcarea dreptului la învăţătură, consacrat de art. 31 din Constituţie, precum şi de art. 2 teza întâi din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 220/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, modificată prin Legea nr. 482/2004„. Excepţia a fost ridicată de cetăţeanul chinez Zheng Hao într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ, formulată de acesta în contradictoriu cu Autoritatea pentru străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile "art. 32 alin. (1) din Constituţie, interpretate în lumina dispoziţiilor art. 2 teza întâi din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, care instituie şi garantează dreptul persoanei la instruire, ca drept fundamental".Se susţine că textul legal atacat nu îndeplineşte "criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", în sensul că acesta nu conţine precizări "cu privire la criteriile de apreciere asupra cauzelor care au condus la pierderea anului de studiu şi dacă acestea sunt imputabile străinului". Mai mult, textul de lege criticat nu este de natură imperativă, ci lasă la latitudinea Autorităţii pentru străini hotărârea de a prelungi sau nu dreptul de şedere, pe criterii aleatorii.În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate se mai menţionează că "practica jurisprudenţială a Curţii Europene a consfinţit principiul conform căruia expulzarea unui străin este de natură să aducă, în anumite condiţii, atingere dreptului la instruire". Or, potrivit art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, precum şi ca efect al recunoaşterii de către România a jurisdicţiei europene amintite, se apreciază că o instanţă naţională nu poate pronunţa o hotărâre care să o infirme pe cea a Curţii Europene. În sfârşit, se arată că, pentru respectarea principiului calităţii legii naţionale, instanţa europeană intervine, cu titlu de excepţie, în planul legislaţiei interne printr-un "control de convenţionalitate" a acesteia, ceea ce subliniază importanţa principiului pretins a fi încălcat.În ceea ce priveşte situaţia de fapt, se arată că Autoritatea pentru străini a respins, în temeiul art. 58 alin. (4) din ordonanţă, cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară pentru studii solicitată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, acesta susţinând însă că întreruperea anului de studiu a avut loc din motive neimputabile lui (data la care s-au finalizat formalităţile pentru acordarea vizei de intrare pentru studii a depăşit cu mult data de începere a anului de studiu 2003-2004, aceasta constituind "un impediment major" pentru promovarea examenelor şi având drept consecinţă pierderea anului pregătitor de limba română pentru care achitase şi taxele de şcolarizare). Mai mult, la data la care Autoritatea pentru străini a respins cererea sa de prelungire a dreptului de şedere temporară, acesta era reînscris în anul de studiu 2004-2005, repetând programa de învăţământ şi achitând din nou taxele aferente anului universitar.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu contravin prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea fundamentală.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 este neîntemeiată, faţă de prevederile art. 11 alin. (2) şi ale art. 20 din Constituţie, raportate la art. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.Din conţinutul art. 2 al primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultă că dreptul la instruire se compune din trei elemente: a) obligaţia statului de a nu refuza nimănui dreptul la instruire; b) puterea totală discreţionară a statului de a dispune pentru a determina natura şi dimensiunea participării sale la instruire şi învăţământ şi c) garantarea dreptului părinţilor în asigurarea respectării propriilor convingeri în ceea ce priveşte instruirea copiilor lor.Asupra semnificaţiei primului element al dreptului pretins a fi încălcat, la care se referă speţa de faţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mai multe cauze, reţinând, în esenţă, următoarele: cea dintâi frază a art. 2 din primul Protocol adiţional garantează, în primul rând, un drept de acces la aşezămintele şcolare existente la un moment dat (cauza Campbell şi Cosans împotriva Regatului Unit, 1982, Cauza lingvistică belgiană, 1967), acest drept implicând, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului; textul Convenţiei vizează în mod deosebit instruirea în cadrul claselor elementare (cauza Cipru împotriva Turciei, 1994) şi priveşte mai puţin învăţământul superior sau specializat, cu atât mai mult în contextul solicitării acestor drepturi de către persoane deţinute sau străine (Cererea nr. 5.962/72 şi Cererea nr. 7.671/76); refuzul unei solicitări din partea unui străin nu trebuie să fie considerat ca o atingere la dreptul de instrucţie ci, pur şi simplu, ca o măsură de control a migraţiei, care nu apare abordată în art. 2 (cauza Sergez Vikulov şi alţii împotriva Letoniei, 2004); chiar dacă în urma expulzării persoana interesată ar fi împiedicată să-şi mai continue studiile, această măsură nu poate fi analizată, în sine, ca o atingere a dreptului la instrucţie (cauzele Sorabjee împotriva Regatului Unit, 1995, Jaramillo împotriva Regatului Unit, 1995 etc.).Avocatului Poporului apreciază că dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sunt constituţionale.Textul de lege criticat nu conţine norme contrare dreptului la învăţătură, consacrat de art. 32 alin. (1) din Constituţie, deoarece posibilitatea atribuită Autorităţii pentru străini de a nu prelungi dreptul de şedere temporară în situaţia în care cetăţeanul străin nu a promovat un an de studii din cauze imputabile acestuia are caracter de excepţie, regula fiind cea a prelungirii dreptului de şedere temporară, în condiţiile legii.În plus, ordonanţa în cauză consacră, la art. 3 alin. (6), dreptul străinilor, cuprinşi în învăţământul de toate gradele, de a avea acces, fără restricţii, la activităţile şcolare şi de instruire în societate, fiind astfel pe deplin respectat dreptul acestora la învăţătură.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003. Ordonanţa menţionată a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, modificată şi completată mai întâi prin Legea nr. 482/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004, apoi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 25 iulie 2005. Prevederile legale criticate au următorul conţinut:– Art. 58 alin. (4): "În situaţia în care străinul nu a promovat un an de studii din cauze imputabile acestuia, Autoritatea pentru străini poate să nu-i prelungească dreptul de şedere temporară."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (2) şi ale art. 32 alin. (1) din Constituţie, care au următorul cuprins:– Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";– Art. 20 alin. (2): "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";– Art. 32 alin. (1): "Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare."De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 2 teza întâi din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceste dispoziţii prevăd următoarele: „(…) Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 prevăd posibilitatea ca, în situaţia în care străinul nu a promovat un an de studii din cauze imputabile acestuia, Autoritatea pentru străini să nu-i prelungească dreptul de şedere temporară. Aşadar, potrivit acestui text, Autoritatea pentru străini, structură specializată şi competentă a exercita atribuţiile conferite prin lege în ceea ce priveşte regimul străinilor în România, analizează situaţia specifică fiecărui solicitant şi apreciază asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 58 din ordonanţă; pe baza examinărilor efectuate, aceasta poate refuza prelungirea dreptului de şedere temporară, în funcţie de circumstanţele proprii cauzei. Conform art. 82 din ordonanţă, solicitantul poate ataca decizia Autorităţii pentru străini pe calea contenciosului administrativ.Curtea reţine că autorul excepţiei consideră că prin lipsa de detalii a textului de lege criticat – respectiv a criteriilor în funcţie de care Autoritatea pentru străini apreciază într-un sens sau altul -, precum şi prin omiterea reglementării situaţiei în care străinul nu a promovat anul de studiu din cauze neimputabile acestuia, art. 58 alin. (4) nu respectă cerinţele de "calitate şi precizie" ale legii şi, de asemenea, îngrădeşte dreptul la învăţătură, consacrat de art. 32 alin. (1) din Constituţie, precum şi de art. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Faţă de aceste critici, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 cuprinde, la cap. IV, secţiunea 1, subsecţiunea 3, reglementări referitoare la modalităţile şi condiţiile de prelungire a dreptului de şedere temporară pentru străinii veniţi în scop de studii, ceea ce reprezintă tocmai expresia preocupării statului de a asigura desfăşurarea instrucţiei şi a învăţământului pentru această categorie de persoane, cu respectarea normelor constituţionale şi internaţionale invocate referitoare la dreptul la învăţătură. În consecinţă, nici critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 11 alin. (2) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală nu este întemeiată.În ceea ce priveşte lipsa de precizie a textului de lege criticat, considerată de autorul excepţiei drept cauză a arbitrariului în soluţionarea de către Autoritatea pentru străini a cererilor de prelungire a dreptului de şedere temporară, Curtea Constituţională constată că acesta oferă suficiente elemente pentru ca persoana în cauză să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în jurisprudenţa sa – pe care autorul excepţiei o invocă, fără a indica însă şi cauzele la care se referă – că "asemenea consecinţe nu au nevoie să fie previzibile cu o certitudine absolută. O atare certitudine (absolută), oricât de dorită ar fi, este imposibil de realizat şi, mai mult, poate da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării" (cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, 1999).În ceea ce priveşte criticile referitoare la omisiunea de reglementare a situaţiei în care străinul nu a promovat anul de studiu din cauze neimputabile acestuia, precum şi faţă de precizările privind situaţia de fapt, se observă că nici aceste susţineri nu pot fi reţinute. Potrivit competenţei sale, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor normative cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, în vreme ce interpretarea şi aplicarea normelor juridice constituie atributul exclusiv al instanţei de drept comun competente să soluţioneze cauzele deduse judecăţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zheng Hao în Dosarul nr. 220/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Niţă–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește