DECIZIE nr. 492 din 8 iunie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMihaela Cîrstea – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Costel Bălţoi în Dosarul nr. 11.594/C/2005 al Tribunalului Timiş.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 11.594/C/2005, Tribunalul Timiş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Costel Bălţoi cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Judecătoria Timişoara.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 16, 20, 44 şi 136 din Constituţie, deoarece se creează o discriminare între două categorii de liber profesionişti, şi anume experţii, pe de-o parte, şi avocaţii, pe de altă parte.Tribunalul Timişoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, aparent, textul de lege criticat permite instanţei să intervină în contractul încheiat între avocat şi clientul său şi să micşoreze sau să mărească onorariile avocaţilor, deoarece, în realitate, contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client este respectat de instanţă, iar clientul achită avocatului pe care şi-l alege onorariul cuvenit, astfel cum a fost stabilit în contract. Partea care cade în pretenţii însă nu poate fi obligată să plătească adversarului din proces în întregime onorariul stabilit prin contractul de asistenţă juridică, ci numai acela stabilit de instanţa judecătorească, în raport cu complexitatea cauzei judiciare deduse judecăţii şi cu prestaţia efectivă a avocatului ales, pe această cale asigurându-se egalitatea în faţa legii a tuturor părţilor din proces.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, arată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 44 şi 136 din Constituţie. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 20 din Constituţie, arată că acestea nu au incidenţă în cauza dedusă controlului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la statul român, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată şi ale art. 136 referitoare la proprietate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 184 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 29 martie 2006, a statuat că dispoziţiile art. 274 din Codul de procedură civilă nu sunt contrare prevederilor art. 24, 44 şi 136 din Constituţie.De asemenea, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituţională a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.Faţă de invocarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu a indicat prevederile internaţionale considerate a fi încălcate de dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, astfel că nu poate fi reţinută nici această critică de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se creează o discriminare între două categorii de liber profesionişti, şi anume experţii, pe de-o parte, şi avocaţii, pe de altă parte, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, instanţa de contencios constituţional constată că, potrivit art. 201 din Codul de procedură civilă, când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi. Potrivit art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei tehnice judiciare numeşte expertul sau, după caz, specialistul, fixează onorariul provizoriu şi avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul. Curtea observă că în cazul experţilor organul care numeşte expertul este chiar instanţa de judecată, care fixează şi onorariul provizoriu al expertului, iar în cazul muncii prestate de avocat, cei care stabilesc onorariul acestuia sunt partea şi avocatul respectiv, prin înţelegere. Astfel, Curtea reţine că situaţiile respective sunt diferite, tratamentul diferit aplicat fiind justificat, iar faptul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat, nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Costel Bălţoi în Dosarul nr. 11.594/C/2005 al Tribunalului Timiş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește