DECIZIE nr. 490 din 29 septembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Huang Xiaoquan în Dosarul nr. 4.405/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor sau principiilor constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4.405/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Huang Xiaoquan, petent într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de autorul excepţiei împotriva unei hotărâri a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat nu îndeplineşte "criteriul de calitate" prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind suficient de "accesibil şi precis încât să înlăture orice risc de arbitrariu". Astfel, lipsa de claritate a textului criticat reprezintă un inconvenient major în soluţionarea corectă a cererii de acordare a protecţiei umanitare condiţionate, iar motivele invocate de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi care nu permit nici un fel de limitări, fiind incidente în toate cazurile în care există riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante. De asemenea, consideră că lipsa de precizie şi claritate a textului criticat cu privire la natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante înfrânge caracterul absolut şi necondiţionat al dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, interpretate în sensul dispoziţiilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza B contra Franţei).Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul legal criticat stabileşte cu claritate condiţiile pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia nr. 151/2003, prin care Curtea Constituţională a constatat că art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 „a reglementat, ca formă de protecţie pentru străinul care nu îndeplineşte condiţiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecţiei umanitare condiţionate. Acest beneficiu acordat de statul român […] se află în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prevăzute de art. 22 din Constituţie”.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că principalul scop al art. 3 din convenţie îl reprezintă protejarea vieţii, a demnităţii umane şi a integrităţii fizice şi mentale a persoanei şi că "obligaţiile ce incumbă unui stat, pe tărâmul articolului 3 din convenţie, nu se limitează numai la obligaţia negativă, aceea de a nu practica tortura şi de a nu aplica tratamente inumane şi degradante, ci includ şi o obligaţie pozitivă, aceea de a proteja orice persoană aflată sub jurisdicţia sa contra unei situaţii iremediabile de pericol de a fi supusă la rele tratamente, chiar dacă acest risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului său". În acest sens, art. 3 va fi încălcat ori de câte ori o persoană este extrădată sau expulzată către o ţară în care riscă să fie supusă unor tratamente inumane.Totodată consideră că textul criticat "reprezintă tocmai asumarea de către stat a obligaţiei sale pozitive, aceea de a oferi o formă de protecţie persoanei care, neîndeplinind condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situaţia în care ar fi returnată în ţara de origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante".Referitor la susţinerea autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile criticate limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai în situaţiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane ori degradante are la bază unul dintre motivele următoare: rasă, religie, naţionalitate, opinii politice, apartenenţa la un anumit grup social, arată că prin Decizia nr. 291/2001 Curtea Constituţională a constatat că „aprecierea conţinutului şi a înţelesului termenilor dintr-un text de lege, precum şi a gradului de obiectivitate a criteriilor stabilite de legiuitor pentru adoptarea unor acte de decizie de către autorităţile chemate să aplice legea, cu alte cuvinte, interpretarea legii, nu intră în competenţa justiţiei constituţionale, ci în competenţa instanţelor de drept comun”.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocate este neîntemeiată. Astfel, arată că stabilirea prin dispoziţiile legale criticate a condiţiilor în care se poate acorda protecţia umanitară condiţionată este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Astfel, protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale. Arată că în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 151/2003.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, dispoziţii care au următorul conţinut: „Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în: […] 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;”.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora: "Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant."Totodată susţine că prevederile legale criticate contravin şi prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante."Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat cu privire la aceasta prin numeroase decizii, constatând că prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România nu contravin dispoziţiilor art. 22 din Constituţie şi nici celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De exemplu, prin Decizia nr. 244/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 1 iulie 2005, Curtea a reţinut că „legiuitorul, prin textul de lege criticat, a reglementat, ca formă de protecţie pentru străinul care nu îndeplineşte condiţiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecţiei umanitare condiţionate. Acest beneficiu acordat de statul român […] este în deplină concordanţă şi cu reglementările internaţionale referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor”.Soluţia pronunţată prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să modifice jurisprudenţa Curţii.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, în sensul că textul de lege criticat este insuficient de clar şi de precis, Curtea reţine că aprecierea conţinutului şi a înţelesului termenilor dintr-un text de lege nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional, ci în competenţa instanţelor de drept comun.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Huang Xiaoquan în Dosarul nr. 4.405/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește