DECIZIE nr. 49 din 13 februarie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 143, 146, ale art. 148 alin. 1 lit. h), ale art. 149-152 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 143, 146, ale art. 148 alin. 1 lit. h), ale art. 149-152 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dorin Andronic în Dosarul nr. 404/2000 al Curţii de Apel Targu Mures – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 8 februarie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 13 februarie 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 4 octombrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 404/2000, Curtea de Apel Targu Mures – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 143, 146, art. 148 alin. 1 lit. h), art. 149-152 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dorin Andronic, inculpat apelant în cauza, trimis în judecata în temeiul art. 281 din Codul penal pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prevăzută la art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut ca dispoziţiile art. 281 din Codul penal contravin prevederilor art. 37 din Constituţie, referitoare la dreptul de asociere, precum şi ale art. 38 din Legea fundamentală, referitoare la dreptul la munca, la alegerea profesiei şi a locului de muncă. În opinia autorului excepţiei scopul prevederilor cuprinse în art. 281 din Codul penal este de a realiza evidenta şi controlul statului asupra forţei de muncă, în condiţiile obligativitatii încadrării în munca, precum şi prevenirea sustragerii persoanelor fizice de la plata impozitelor şi taxelor aferente bugetului de stat. Astfel concepută, infracţiunea de exercitare ilegala a unei profesii nu îşi mai găseşte actualitatea întrucât în prezent exista legi speciale, cum sunt: Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr. 12/1990 cu privire la protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi altele, ce conţin sancţiuni penale distincte. Se considera ca dispoziţiile art. 281 din Codul penal sunt abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie. Autorul excepţiei susţine totodată ca art. 281 din Codul penal, „care reprezintă o norma generală în alb, nu mai corespunde stadiului actual de dezvoltare a societăţii româneşti”, fiind în conflict cu legislaţia specială din domeniul activităţilor economice şi „contravenind în mod special prevederilor art. 134 din Constituţie, referitoare la economia de piaţa, infranand libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale şi generarea economiei de piaţa”.Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143, 146, 149-152 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine ca "acestea sunt în vădită contradictie cu prevederile art. 1 alin. (3), art. 20 şi art. 23 din Constituţia României, incalcand şi prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale". Dispoziţiile art. 146, 149-152 şi 156 sunt neconstituţionale, deoarece dau dreptul procurorului sa dispună măsura arestării preventive, deşi acest atribut revine exclusiv instanţelor judecătoreşti. Referitor la art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală, privind condiţiile reţinerii, se arata ca este neconstitutional, fiind contrar art. 1, 20, 23 şi 24 din Constituţie, deoarece "rastoarna prezumţia de nevinovatie" în condiţiile în care reţinerea şi arestarea preventivă a unei persoane se dispun pe bază de indicii, iar nu exclusiv pe bază de probe. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, care prevede, printre condiţiile pentru luarea măsurii arestării preventive, un motiv de maxima generalitate, şi anume acela ca lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, fără a preciza ce se înţelege prin aceasta, se arata ca aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituţie.Curtea de Apel Targu Mures – Secţia penală, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 281 din Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale. În motivarea acestei opinii instanţa invoca textul art. 25 din Legea nr. 51/1995, republicată, care incrimineaza şi sancţionează exercitarea fără drept a profesiei de avocat, cu trimitere la dispoziţiile legii penale. În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile din Codul de procedură penală criticate instanţa arata ca este, de asemenea, neîntemeiată, ţinând seama şi de faptul ca asupra constituţionalităţii acestora Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizii anterioare.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca dispoziţiile art. 281 din Codul penal, având în vedere domeniile de reglementare diferite, nu sunt de natura sa încalce prevederile art. 37 alin. (1), ale art. 43 alin. (1) şi ale art. 134 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Constituţie, care reglementează dreptul la munca, invocate în susţinerea excepţiei, se arata ca art. 281 din Codul penal nu limitează acest drept, ci numai sancţionează exercitarea fără drept a unei profesii sau a unei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acesteia în alte condiţii decât cele legale. Dispoziţiile art. 281 din Codul penal pot fi considerate o reflectare a dispoziţiilor art. 54 din Constituţie, care instituie în sarcina oricărui cetăţean obligaţia de a-şi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa.Referitor la neconcordanta cu dispoziţiile art. 49 din Constituţie Guvernul arata ca sancţionarea nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează exercitarea unei profesii sau a altei activităţi nu constituie o restrangere a exerciţiului dreptului la munca ori la libera alegere a profesiei şi a locului de muncă, astfel încât nu se poate susţine neconstituţionalitatea art. 281 din Codul penal în raport cu aceste dispoziţii constituţionale. Atâta timp cat exista legi speciale care reglementează exercitarea unei profesii sau a altei activităţi şi care prevăd ca nerespectarea acelor dispoziţii se pedepseşte potrivit legii penale, nu se poate susţine ca art. 281 din Codul penal nu este de actualitate. De asemenea, având în vedere ca dispoziţiile legale criticate nu contravin Constituţiei, nu se poate susţine nici ca acestea ar fi abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146, 149-152 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală, care reglementează luarea măsurii arestării preventive de către procuror şi procedura prelungirii duratei arestării, având în vedere obiectul diferit de reglementare, Guvernul considera că nu exista nici o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, privitoare la caracterul de stat de drept al României şi la valorile sociale supreme garantate de Constituţie. Privitor la neconcordanta cu dispoziţiile art. 23 din Constituţie, sub aspectul abilitarii procurorului de a dispune luarea măsurii arestării preventive, se arata ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece art. 23 alin. (4) din Constituţie prevede că arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, or, procurorul are calitatea de magistrat potrivit Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. În acest sens se citeaza Decizia Curţii Constituţionale nr. 28 din 15 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 3 iulie 2000. Prin acea decizie Curtea Constituţională a statuat, de asemenea, ca dreptul procurorului de a dispune arestarea preventivă nu contravine prevederilor art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 143 din Codul de procedură penală, despre care autorul excepţiei susţine ca ar fi contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 20, 23 şi 24 din Constituţie, precum şi ale art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în punctul de vedere al Guvernului se arata ca, în fapt, autorul excepţiei se referă la dispoziţiile art. 148 alin. 1 raportate la art. 143 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziţii prevăd ca măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice ca a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai în vreunul dintre cazurile prevăzute la lit. a)-h) ale art. 148 din Codul de procedură penală. Or, indiciile nu sunt probe, ci presupuneri bazate pe aparente mai mult sau mai puţin concludente. Indiciile trebuie să fie însă temeinice, nefiind suficienta o simpla presupunere ca persoana vizata a săvârşit fapta prevăzută de legea penală. În aceste condiţii, se arata în opinia Guvernului, având în vedere şi faptul ca reglementarea legală oferă garanţii puternice împotriva abuzului organelor judiciare în luarea măsurii arestării preventive, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 din Codul de procedură penală este nefondata.În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, în punctul de vedere al Guvernului se face referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale care, prin deciziile nr. 26 din 15 februarie 2000 şi nr. 73 din 20 aprilie 2000, a statuat ca art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală nu este în contradictie cu prevederile art. 23 din Constituţie, nici cu cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, în consecinţa, nici cu prevederile art. 20 din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 281 din Codul penal, privitoare la infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii, şi dispoziţiile art. 150-152 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală, privitoare la luarea şi prelungirea măsurii arestării preventive, precum şi dispoziţiile art. 143, 146 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, privitoare la condiţiile şi cazurile de luare a măsurilor procesuale ale reţinerii şi arestării preventive a inculpatului.Textul art. 281 din Codul penal, privitor la infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii, are următorul conţinut: "Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă."Aceste prevederi legale sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind contrare următoarelor dispoziţii constituţionale:– Art. 37 alin. (1): "Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere.";– Art. 38 alin. (1): "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere.";– Art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.";– Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 134 alin. (1): "Economia României este economie de piaţa."Totodată se apreciază ca textul art. 281 din Codul penal trebuie să fie considerat ca fiind abrogat implicit, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii".1. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenta, ca art. 281, "norma penală în alb şi de maxima generalitate", a fost introdus în Codul penal din 1968 "în aplicarea Legii nr. 13/1968 privind exercitarea meseriilor de către meseriasi în ateliere proprii. În prezent aceasta norma penală […] este anacronica, caducă şi efectiv abrogată, constituind o veritabila frana în dezvoltarea economiei de piaţa”.Analizând aceste critici, Curtea constata ca sunt neintemeiate. Art. 281 din Codul penal, norma de incriminare-cadru, a existat şi în Codul penal anterior, în art. 268^28, care sanctiona cu închisoare de la 1 luna la 2 ani sau cu amendă nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la exercitarea comerţului, meseriilor sau a altor ocupaţii, dar pentru fiecare dispoziţie se menţionează expres ca nerespectarea ei se sancţionează potrivit legii penale. De asemenea, în diferitele legi speciale erau prevăzute dispoziţii incriminatoare pentru nerespectarea dispoziţiilor privitoare la exercitarea acestora. În aceste condiţii Codul penal, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 79 şi nr. 79 bis din 21 iunie 1968, a sistematizat reglementarea în materie prin instituirea unei norme de incriminare cu caracter general şi a unei sancţiuni unice pentru exercitarea fără drept a oricărei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie, dacă legea specială prevede că săvârşirea acelor fapte se pedepseşte potrivit legii penale. În felul acesta s-a creat o singura incriminare-cadru la care să se poată face trimitere prin legi speciale, legi care au fost adoptate atât înainte de anul 1989, cat şi ulterior. În prezent sunt în vigoare mai multe astfel de legi speciale care reglementează desfăşurarea unor profesii, meserii sau a altor activităţi şi prevăd ca exercitarea nelegală a acestora constituie infracţiune, potrivit art. 281 din Codul penal. Menţionăm în acest sens: 1) Decretul nr. 76 din 31 martie 1950 pentru producerea, transportul, distribuţia şi vânzarea energiei electrice, modificat în 1969, care prevede la art. 24 alin. 1 ca „Executarea de instalaţii noi sau de lucrări de modificări ori de extindere a celor existente, privind producerea, transportul, distribuţia şi utilizarea energiei electrice, inclusiv a instalaţiilor electrice interioare, prevăzute la art. 2 lit. b) alin. ultim, de către persoane care nu poseda autorizaţie legală pentru executarea acestor activităţi sau care, chiar dacă poseda astfel de autorizaţii, nu sunt împuternicite în acest scop de organizaţia în care aceste persoane activează, se pedepseşte potrivit art. 281 din Codul penal"; 2) Legea nr. 13 din 14 mai 1968 cu privire la exercitarea meseriilor de către mestesugari în ateliere proprii, care la art. 10 alin. 4 prevede că: „Exercitarea ca îndeletnicire a meseriilor fără autorizaţia prevăzută la art. 4 constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale"; 3) Legea nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, care la art. 187 alin. 2 prevede: „Exercitarea profesiunii de medic, farmacist sau dentist de către alte persoane decât cele autorizate de Ministerul Sănătăţii, recomandarea folosirii de medicamente, produse biologice, tehnico-medicale sau aparate medicale în alte condiţii decât cele stabilite potrivit legii se sancţionează potrivit legii penale"; 4) Legea nr. 74 din 6 iulie 1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, republicată, care la art. 41 prevede: „Practicarea profesiunii de medic de către o persoană care nu are aceasta calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale"; 5) Legea nr. 40 din 19 decembrie 1975 privind creşterea şi ameliorarea animalelor, care la art. 47 prevede: „Executarea de însămânţări artificiale de persoane neautorizate constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii şi se pedepseşte conform art. 281 din Codul penal"; 6) Legea nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, care la art. 25 prevede: „Exercitarea oricărei activităţi de asistenţa juridică specifică profesiei de avocat, de către persoana care nu este înscrisă în tabloul avocaţilor, constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale"; 7) Legea nr. 81 din 9 mai 1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmacistilor din România, care la art. 40 prevede: „Practicarea profesiunii de farmacist de către o persoană care nu are aceasta calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.”Cu privire la susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că prevederile legale criticate ar fi specifice legiuitorului socialist, iar scopul incriminării l-ar constitui preîntâmpinarea actelor de evaziune fiscală şi controlul forţei de muncă sau ca prin incriminarea acestor fapte s-ar aduce atingere dreptului la munca şi dreptului la libera asociere, Curtea retine ca prevederile art. 281 din Codul penal nu contravin, sub nici un aspect, dispoziţiilor constituţionale invocate. Dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Constituţie prevăd ca "[…] Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere". Or, conţinutul infracţiunii reglementate de art. 281 din Codul penal priveşte exercitarea fără drept a unei profesii, iar nu alegerea profesiei sau a locului de muncă şi nici restrangerea acestui drept.Sustinand neconstituţionalitatea art. 281 din Codul penal, autorul excepţiei considera ca acest text ar fi abrogat implicit în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.Curtea constata ca aceasta critica este, de asemenea, neîntemeiată. Dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii", nu sunt aplicabile prevederilor criticate, atâta timp cat legi speciale, adoptate ulterior anului 1990, trimit pentru sancţionare la acest text.Incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţa, sunt supuse autorizării, exprima necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţa deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizica şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesiuni, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare şi fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Nu pot fi, de exemplu, tolerati electricieni instalatori care efectuează lucrări de instalaţii electrice fără să aibă pregătirea şi, mai ales, răspunderea pe care o astfel de activitate o presupune. Faptul ca aceleaşi cerinţe, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat este o opţiune a legiuitorului, determinata, astfel cum s-a mai arătat, de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului.2. În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 143, 146, ale art. 148 alin. 1 lit. h), ale art. 149-152 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală Curtea constata ca rezolvarea litigiului nu depinde de aceste dispoziţii legale, care se referă la luarea măsurii preventive a arestării şi a prelungirii ei, în condiţiile în care autorul excepţiei, apelant în cauza, este judecat în stare de libertate, în temeiul art. 281 din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prevăzută la art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată.În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”, dispoziţii coroborate cu cele ale alin. (6) al aceluiaşi articol [„Dacă excepţia este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.”], rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila şi urmează să fie respinsă.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal, excepţie ridicată de Dorin Andronic în Dosarul nr. 404/2000 al Curţii de Apel Targu Mures – Secţia penală.2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143, 146, ale art. 148 alin. 1 lit. h), ale art. 149-152 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește