DECIZIE nr. 489 din 2 aprilie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63^1 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistent-şef delegatPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Robert Tanko în Dosarul nr. 5.134/337/2008 al Judecătoriei Zalău.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.La dosar, doamna avocat Mariana Ştefan din cadrul Baroului Bucureşti, în calitate de reprezentant al autorul excepţiei, cu delegaţie la dosar, a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, deoarece trebuie să se prezinte la alte instanţe din Bucureşti, fiind angajată şi în alte cauze.Cu privire la cererea formulată, reprezentantul Ministerului Public lasă la aprecierea Curţii Constituţionale decizia ce urmează a fi luată.Curtea, deliberând asupra cererii formulate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, dispune respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.134/337/2008, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Robert Tanko în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cereri de înlocuire a pedepsei amenzii penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 22 referitoare la Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, ale art. 23 alin. (1) şi (12) referitoare la inviolabilitatea libertăţii persoanei şi la aplicarea pedepselor numai în condiţiile legii, ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la libertate şi siguranţă, ale art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la convenţie referitoare la Interzicerea privării de libertate pentru datorii şi ale art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceeaşi convenţie referitoare la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. Astfel, articolul criticat nu îndeplineşte cerinţele de claritate şi previzibilitate, deoarece nu sunt stabilitate criteriile în funcţie de care se analizează reaua-credinţă. De asemenea, încarcerarea unui persoane condamnate la pedeapsa amenzii penale pe motiv că nu execută sancţiunea nu se regăseşte între cazurile limitativ enumerate în art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care justifică lipsirea de libertate a unei persoane.Individualizarea judiciară a pedepselor nu se poate face ulterior soluţionării raportului conflictual penal cu ocazia punerii în executare a hotărârilor penale. A accepta o astfel de posibilitate echivalează cu încălcarea principiului non bis în idem.Nu în ultimul rând, interzicerea privării de libertate pentru imposibilitatea de a executa o obligaţie contractuală trebuie, în opinia autorului, extinsă şi în cadrul obligaţiilor de plată ce rezultă dintr-un raport juridic de drept penal.Judecătoria Zalău opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi are ca scop doar tergiversarea soluţionării cauzei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 63^1 din Codul penal, cu denumirea marginală Înlocuirea pedepsei amenzii, care au următorul conţinut: "Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reglementează cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită şi ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată. Or, felurile şi întinderea pedepselor principale ce pot fi aplicate în materie penală sunt, în virtutea art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, o creaţie a legiuitorului şi este firesc ca acesta să determine nu numai condiţiile şi sfera de incidenţă, ci şi limitele acestora, care presupune, între altele, şi posibilitatea înlocuirii.Autoritatea de lucru judecat în materie penală legitimează aspectele referitoare la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Aşa fiind, prin posibilitatea înlocuirii unei modalităţi de executare nu se aduce atingere principiului non bis în idem, legiuitorul fiind liber să întreprindă măsurile necesare care, pe de o parte, să justifice o individualizare a pedepsei mai eficientă şi, pe de altă parte, să combată sustragerea unei persoane vinovate de la tragerea la răspunderea penală.În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia încarcerarea unei persoane condamnate la pedeapsa amenzii penale pe motiv că nu execută sancţiunea ar contraveni dreptului la libertate şi siguranţă consacrat de art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care permite numai în cadrul listei exhaustive privarea de libertate licită, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece, dimpotrivă, potrivit art. 5 paragraful 1 lit. a) din actul internaţional invocat, este permisă privarea licită care are ca bază o condamnare pronunţată de un tribunal competent. De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Bamber împotriva Regatului Unit al Marii Britanii din 14 decembrie 1988) s-a statuat că încarcerarea dispusă ca urmare a revocării eliberării condiţionate, care se întemeiază pe condamnarea iniţială, este justificată o dată pentru totdeauna de această condamnare, constituind, în consecinţă, o deţinere legală în limitele art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţie.Aşa fiind, înlocuirea pedepsei amenzii penale dispusă printr-o hotărâre judecătorească satisface pe deplin exigenţele convenţionale invocate, existând astfel o adevărată legătură de cauzalitate între privarea de libertate şi condamnare.De asemenea, pentru ca dreptul scris să fie suficient de precis trebuie ca să permită individului, prin parcurgerea la nevoie, la o consultanţă de specialitate, să prevadă, în mod rezonabil, prin raportare la circumstanţele cauzei, consecinţele nefavorabile ale unei acţiuni determinate. Altfel spus, este imperios necesar ca urmările unui anumit comportament social al persoanei să rezulte cu certitudine din înseşi dispoziţiile legii naţionale. Or, sustragerea cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale dispuse printr-o hotărâre judecătorească de condamnare nu comportă niciun fel de ambiguităţi care să genereze neclaritate ori imprevizibilitate.În sfârşit, în ce ceea priveşte propunerea autorului excepţiei de a se extinde interzicerea privării de libertate pentru datorii şi în cadrul obligaţiilor de plată ce rezultă dintr-un raport juridic de drept penal, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită pentru simplul motiv că interdicţia consacrată de art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale vizează in terminis doar imposibilitatea executării unei obligaţii contractuale ca o excepţie ce limitează domeniul de aplicare al dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 lit. b) teza a doua referitoare la privarea de libertate ordonată în vederea garantării executării unei obligaţii impuse de lege, cum ar fi, de pildă, ordonarea unei detenţii pentru omiterea plăţii unei amenzi penale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Robert Tanko în Dosarul nr. 5.134/337/2008 al Judecătoriei Zalău.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef delegat,Afrodita Laura Tutunaru________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește