DECIZIE nr. 486 din 29 mai 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIuliana Nedelcu – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală", excepţie ridicată de Virgil Constantin în Dosarul nr. 13.863/4/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, invocând în acest sens deciziile nr. 156/2007 şi nr. 176/2006 prin care Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin normelor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 13.863/4/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgil Constantin într-o cauză privind soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi localitatea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate nu asigură exigenţele principiului egalităţii de arme între apărare şi acuzare. Totodată, se arată că este îngrădită folosirea căilor de atac în ceea ce priveşte hotărârile prin care judecătorul a respins, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive.Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată, deoarece dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală limitează nepermis accesul liber la justiţie, prin aceea că îngrădesc dreptul de a exercita calea de atac prevăzută de art. 385^9 din Codul de procedură penală.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 15 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, potrivit art. 129 din Constituţie, folosirea căilor de atac se realizează în condiţiile legii. Or, art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală prevede că legiuitorul stabileşte competenţa şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate. Mai mult, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (7), „încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege”, iar faptul că încheierea de şedinţă prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere dreptului unei persoane de a se adresa justiţiei sau posibilităţii de a se folosi căile de atac stabilite de legea procedurală.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală nu îngrădesc dreptul părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. În punctul de vedere exprimat se apreciază că această soluţie legislativă a fost instituită pentru evitarea tergiversării inutile a soluţionării fondului cauzei, fiind în concordanţă şi cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează numai un grad de jurisdicţie în materia arestării preventive.Se mai arată că, în considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul poate institui reguli de procedură diferite, astfel încât faptul că încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă nici unei căi de atac nu aduce atingere dreptului persoanei de a se adresa justiţiei sau posibilităţii de a folosi căile de atac stabilite de legea procesuală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile "art. 140^3 alin. 1^1 teza finală din Codul de procedură penală". În realitate, critica autorului excepţiei, astfel cum rezultă din motivarea acesteia, vizează dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 140^3 alin. 1 teza finală: "[…] Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă textele constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală şi cu o motivare asemănătoare celei din prezenta cauză. Astfel, prin deciziile nr. 15 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, şi nr. 779 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, Curtea, pentru argumentele acolo reţinute, a constatat că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere dreptului persoanei de a exercita accesul liber la justiţie şi folosirea căilor legale de atac.Întrucât, faţă de jurisprudenţa indicată, nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acesteia, considerentele şi soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgil Constantin în Dosarul nr. 13.863/4/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2007.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește