DECIZIE nr. 485 din 29 septembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Termoelectrica” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 79/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.La dosarul cauzei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" – S.A. a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că se impune menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 1 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 79/2005, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România şi ale art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Termoelectrica” – S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect o acţiune comercială în pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România şi cele ale art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România. Astfel, prevederile art. 93.1 (respectiv art. 69.1), coroborate cu ale art. 87.1 (respectiv art. 65.1) şi art. 87.2 (respectiv art. 65.2), din regulamentele menţionate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie deoarece creează un privilegiu nepermis operatorului de transport feroviar, întrucât „termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al căii ferate este de 3 ani, în timp ce termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al celorlalte părţi împotriva căii ferate este de 1 an”. De asemenea, autorul excepţiei apreciază că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 26 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului.Autorul excepţiei susţine că "instanţa supremă din România a pronunţat de-a lungul timpului hotărâri contradictorii în privinţa termenului de prescripţie a dreptului la acţiune izvorând din contractul de transport".De asemenea arată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din data de 8 februarie 1994 s-a statuat că „liberul acces la justiţie se realizează numai în respectul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificaţia încălcării egalităţii de tratament juridic este neconstituţională”. Pentru aceste motive atât reclamanta, cât şi pârâta, care sunt persoane juridice de drept privat român, trebuie să se bucure de o protecţie egală din partea legii şi sub aspectul termenului special de prescripţie a dreptului la acţiune. Totodată, în conformitate cu principiul simetriei obligaţiilor şi din raţiuni de egalitate de tratament juridic, termenul special de prescripţie a dreptului la acţiune de un an, izvorât din contractul de transport, trebuie să fie aplicabil şi acţiunilor căii ferate contra expeditorului/destinatarului/beneficiarului.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece tratamentul diferenţiat ce rezultă din termenele diferite de prescriere a dreptului la acţiune creează un regim privilegiat uneia dintre părţi.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că principiul egalităţii nu este incident în cauză, întrucât, aşa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 mai 2001, acest principiu se aplică numai cetăţenilor aflaţi în situaţii identice.Regulamentul de transport pe căile ferate din România conţine norme cu privire la efectuarea transportului pe căile ferate române de către toţi operatorii de transport feroviar public, care trebuie să-şi îndeplinească, în mod egal, fără nici o discriminare sau vreun privilegiu, toate obligaţiile ce le revin din contractul de transport pe liniile publice, în vederea realizării transportului în condiţii de celeritate, siguranţă şi securitate.Prin textele de lege criticate s-a avut în vedere reglementarea uniformă a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru realizarea corespunzătoare a transportului feroviar, asigurându-se astfel şi posibilitatea realizării – în condiţii egale – a drepturilor beneficiarilor transportului.Termenul de prescripţie de un an pentru acţiunile introduse de operatorul de transport feroviar a fost stabilit de legiuitor în mod obiectiv, ţinându-se seama de specificul activităţii de transport pe calea ferată şi al obligaţiilor operatorilor feroviari, ca şi de obiectul acţiunilor ce pot fi introduse împotriva acestora, fără a se aduce atingere textelor constituţionale invocate de autorul excepţiei.De altfel, şi în Codul comercial legiuitorul a stabilit termene speciale pentru acţiunile "contra cărăuşilor", de 6 luni şi de un an, ţinând cont şi de specificul transportului.Mai mult, termenul de un an în care se prescrie acţiunea împotriva transportatorului pe calea ferată a fost stabilit în acord cu prevederile Convenţiei pentru transporturile internaţionale (1980), semnată la Berna, şi cu prevederile art. 48 (fostul art. 58) din Regulile uniforme privind Contractul de transport internaţional feroviar al mărfurilor CIM, apendice B la Convenţie, la care România a aderat prin Decretul nr. 100/1983, cu amendamentele ulterioare.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România este inadmisibilă, întrucât acest text de lege a fost abrogat expres prin dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005.Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, apreciază că aceasta este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 29 august 1997, şi cele ale art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005.În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul acesteia contestă constituţionalitatea dispoziţiilor art. 93.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, astfel cum a fost aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997, şi a dispoziţiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005.Anterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România. Curtea reţine însă că soluţia legislativă iniţială, cuprinsă în art. 93.1 din regulament, a fost conservată şi preluată de dispoziţiile art. 69.1 din regulamentul aprobat prin aceasta din urmă ordonanţă. În consecinţă, potrivit jurisprudenţei sale, prin prezenta decizie Curtea urmează a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea acestui text legal, care are următorul cuprins:– Art. 69.1: "Acţiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an."În susţinerea excepţiei sunt invocate prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie.Acestea au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; … – Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."Cu aceeaşi finalitate mai sunt invocate şi prevederile art. 7 teza întâi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, şi ale art. 58 pct. 1 teza întâi din apendicele B la Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare din 9 mai 1980, ratificată prin Decretul nr. 100/1983, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 23 din 1 aprilie 1983.Textele menţionate au următorul cuprins:– Art. 7 teza întâi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii.";– Art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului: "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.";– Art. 58 pct. 1 teza întâi din apendicele B la Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare: "Acţiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an."Asupra acestei excepţii Curtea s-a mai pronunţat în precedent prin Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 22 august 2005, respingând excepţia invocată.În motivarea soluţiei s-a reţinut în esenţă că reglementarea legală criticată nu conţine nici o dispoziţie care să contravină textelor de referinţă invocate.Împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, pe cale de interpretare, în procesul de aplicare a normei juridice la speţă, că termenul de prescripţie de un an, prevăzut de textul de lege criticat, se referă exclusiv la dreptul la acţiune al beneficiarului, în vreme ce acelaşi drept avându-l titular pe cărăuş, respectiv căile ferate, este supus termenului de prescripţie de drept comun de 3 ani, nu impune şi nici nu justifică concluzia desprinsă de autorul excepţiei, în sensul calificării ca neconstituţională a reglementării deduse controlului. Starea de neconstituţionalitate constituie, prin definiţie, o stare organică a unei norme legale, neputând fi dedusă din semnificaţia atribuită acesteia de o instanţă în procesul de "rostire a dreptului", domeniu în care are o competenţă proprie şi exclusivă, în afara competenţei Curţii. Aşa fiind, chiar dacă, prin ipoteză, interpretarea judiciară este susceptibilă de rezerve şi de natură să confere normei o semnificaţie evident neconstituţională, Curtea nu este abilitată, de lege lata, să constate, pe această bază, neconstituţionalitatea normei legale astfel interpretate, ceea ce ar avea semnificaţia unei cenzuri a actului de judecată.Dispoziţiile art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, nu încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, întrucât instituirea anumitor condiţii de admisibilitate a acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a accesului liber la justiţie şi nici a dreptului la un proces echitabil. În acest sens, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a statuat că judecătorul „«spune dreptul» […], dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege”.În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că accesul liber la justiţie nu este absolut, "ci este un drept ce poate fi supus unor limitări aduse implicit, cu excepţia restrângerilor care aduc atingere chiar substanţei dreptului", aşa cum rezultă din hotărârile adoptate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, 1975, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 1995, Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 1996, precum şi Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, 2001.Aşa fiind, nu se poate susţine că instituirea unor termene de prescripţie ar constitui o îngrădire a accesului liber la justiţie, sens în care Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003. În considerentele acesteia se arată că „instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile”. În cauză, de altfel, Curtea observă că instituirea termenului de prescripţie special de un an se impune datorită specificului drepturilor, obligaţiilor şi răspunderilor ce revin administratorului şi gestionarilor infrastructurii feroviare, operatorilor de transport feroviar, precum şi beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Termoelectrica” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 79/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește