DECIZIE nr. 484 din 29 mai 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorTudorel Toader – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Agafia Ţicală în Dosarul nr. 702/336/2006 al Judecătoriei Vişeu de Sus.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 702/336/2006, Judecătoria Vişeu de Sus a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Agafia Ţicală într-o cauză penală privind trimiterea în judecată a inculpatului Ileana Andreica pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional şi de art. 98 alin. 3 din Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, partea civilă nu are posibilitatea ca prin intermediul instanţei, şi nu al procurorului, să ceară extinderea învinuirii şi astfel să se pună în mişcare acţiunea penală faţă de alte persoane. Se mai arată că, din moment ce procurorul, în cursul judecăţii, declară că nu pune în mişcare acţiunea penală, sesizarea de către instanţă a organului de urmărire penală competent ar însemna trimiterea cauzei aceluiaşi parchet care şi-a exprimat anterior punctul de vedere referitor la cauză. Totodată, în susţinerea acestei excepţii se invocă şi considerentele care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 100 din 9 martie 2004 şi nr. 482 din 9 noiembrie 2004.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul criticat nu interzice accesul liber la justiţie, nu împiedică soluţionarea cauzei în mod imparţial şi nu impietează cu nimic asupra drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţii identice.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "În cursul judecăţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoană.Dispoziţiile art. 336 se aplică în mod corespunzător."Autorul excepţiei susţine că textul legal criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 49 (devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 53) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 123 (devenit art. 124) privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Prevederile art. 337 din Codul de procedură penală au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, sub aspectele avute în vedere de autorul excepţiei. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 257 din 17 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 20 iulie 2004, Curtea a statuat că „procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, reglementată de normele criticate, este aplicabilă doar în cazul în care procesul penal este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, de către procuror (în cazul pornirii procesului penal la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aceasta având posibilitatea chemării în judecată, în limitele prevăzute la art. 279 din Codul de procedură penală, a persoanei vinovate). Această procedură este în concordanţă cu prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie, republicată, referitoare la rolul Ministerului Public, potrivit cărora, «În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor». Corespunzător acestor atribuţii constituţionale, Ministerul Public este singurul îndreptăţit să ceară extinderea procesului penal, aşa cum este singurul care întocmeşte actul de acuzare, în cazurile în care procesul penal este pornit din oficiu. Această simetrie juridică respectă accesul liber la justiţie, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, deoarece împotriva măsurilor şi actelor efectuate de procuror se poate formula plângere în justiţie potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală, respectându-se astfel dreptul de acces liber la justiţie al oricărei persoane.Curtea mai reţine că prevederile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, şi nici dreptul la apărare, reglementat de prevederile constituţionale ale art. 24. Astfel, în cazul în care instanţa de judecată găseşte întemeiată cererea de extindere a procesului penal şi procedează conform dispoziţiilor art. 336 din Codul de procedură penală […], partea nemulţumită poate exercita împotriva acestor hotărâri judecătoreşti căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală, putându-se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil.Curtea mai constată că dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât înfăptuirea justiţiei în numele legii are semnificaţia, în speţă, a judecării cauzei penale în limitele actului de sesizare, persoana nemulţumită de soluţiile adoptate de organele judiciare având la dispoziţie suficiente modalităţi de contestare a acestora, folosind căile de atac.De altfel, dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională stabilind, în repetate rânduri, că aceste dispoziţii sunt conforme prevederilor Legii fundamentale (Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 27 decembrie 2001, Decizia nr. 307 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2002, Decizia nr. 336 din 29 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002, Decizia nr. 195 din 27 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 5 august 2002, Decizia nr. 221 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 4 octombrie 2002)”.Mai mult, prin Decizia nr. 530 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 2 august 2006, Curtea a reţinut, în esenţă, că în situaţia în care procurorul nu formulează o cerere de extindere a procesului penal partea interesată poate sesiza organele de urmărire penală, în temeiul art. 221 (Modurile de sesizare), respectiv art. 279 (Organele cărora li se adresează plângerea) din Codul de procedură penală. Se asigură astfel accesul liber la justiţie şi, în mod corespunzător, toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil, inclusiv sub aspectul asigurării dreptului la apărare şi al îndeplinirii exigenţelor privind înfăptuirea justiţiei.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Agafia Ţicală în Dosarul nr. 702/336/2006 al Judecătoriei Vişeu de Sus.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2007.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește