Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 12 iulie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 372 şi art. 373^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMihaela Cîrstea – procurorMădălina Ştefania Diaconu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 372 şi art. 373^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Aurel Burghelea în Dosarul nr. 9.086/2005 al Tribunalului Iaşi – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 9.086/2005, Tribunalul Iaşi – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 372 şi art. 373^1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de către Aurel Burghelea cu prilejul soluţionării unui apel.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 372 şi 373^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, încălcându-se astfel prevederile constituţionale care statuează că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare din România.Tribunalul Iaşi – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 372 şi art. 373^1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Alin. 2 al art. 373^1 a fost modificat ulterior prin art. I pct. 65 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 372: "Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu";– Art. 373^1: "Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel. Executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor şi titlul executoriu.Instanţa încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.După încuviinţarea cererii instanţa va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia".În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă, din eroare, încălcarea prevederilor art. 81 alin. (1) din Constituţie; din motivarea sa reiese însă că acesta se referă de fapt la prevederile art. 61 alin. (2) din Constituţie, conform căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei sunt vădit neîntemeiate. Astfel, prin însăşi construcţia constituţională (art. 115 din Legea fundamentală) s-a prevăzut ca Guvernul, în anumite condiţii, să poată elabora acte normative, denumite ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, prin care să modifice, să completeze sau să abroge dispoziţii cuprinse în legi, în baza delegării legislative, fără ca prin emiterea unor asemenea acte să impieteze asupra atribuţiilor legiuitorului. De altfel, emiterea ordonanţelor de către Guvern reprezintă o practică legislativă prevăzută şi în alte constituţii (spre exemplu în Italia, Spania etc.) în cadrul delegării legislative, fiind o soluţie consacrată pe plan european.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 372 şi ale art. 373^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Aurel Burghelea în Dosarul nr. 9.086/2005 al Tribunalului Iaşi – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mădălina Ştefania Diaconu________