DECIZIE nr. 480 din 9 noiembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 din Codul penal, excepţie ridicată de Andrei Vasile Molnar în Dosarul nr. 1.221/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia penală.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Ioan Ban, cu delegaţie la dosar, constatându-se lipsa celeilalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Apărătorul autorului excepţiei arată că dispoziţiile art. 317 din Codul penal incriminează infracţiunea de propagandă naţionalist-şovină, ale cărei elemente constitutive sunt de natură a aduce atingere libertăţii de opinie politică a cetăţeanului. De asemenea, susţine că, în aplicarea acestui text de lege, magistratul este obligat să procedeze, contrar conştiinţei profesionale, la analize politice. În opinia să se impune reformularea art. 317 din Codul penal, astfel încât să se dea expresie libertăţii de conştiinţă şi exprimare, şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Reprezentantul Ministerului Public arată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale şi normelor de drept internaţional invocate de autorul excepţiei. În codurile penale române anterioare nu a existat o incriminare asemănătoare, dar texte similare se regăsesc şi în legislaţia altor ţări, de exemplu în Codul penal german. Pe de altă parte, art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat în susţinerea excepţiei de către autor, instituie în alineatul 2 o serie de măsuri necesare – formalităţi, condiţii sau restrângeri – care limitează exercitarea libertăţii de exprimare, dispoziţii care îşi găsesc corespondent şi în art. 53 din Legea fundamentală. În consecinţă, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece nu există contrarietate între articolul criticat şi textele constituţionale şi internaţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 iulie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.221/2004, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 317 din Codul penal.Excepţia a fost ridicată de inculpatul Andrei Vasile Molnar în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe penale pronunţate de Tribunalul Sibiu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat nu mai corespunde noilor realităţi şi valorilor democratice apărate de statul de drept român. Forma infracţiunii prevăzute de art. 317 din Codul penal este în strânsă dependenţă cu infracţiunea prevăzută de art. 166 din acelaşi cod. În timp ce pentru aceasta din urmă faptă incriminarea a fost modificată tocmai pentru a indica abolirea regimului totalitar şi înlocuirea lui cu unul democratic, infracţiunea prevăzută de art. 317 a rămas în acelaşi spirit în decursul celor 40 de ani care au trecut de la adoptarea codului, ceea ce indică, în opinia autorului, dorinţa legiuitorului de a sancţiona în continuare anumite fapte de natură politică. Prevederile art. 317 din Codul penal au fost concepute în perioada comunismului pentru a sancţiona idei sau concepţii care nu corespundeau cu idealurile impuse forţat de către statul comunist. În noile realităţi democratice ale statului român, incriminarea faptelor prevăzute în textul de lege criticat vine în contradicţie cu o serie de principii constituţionale, cum ar fi cel al pluralismului ideilor şi formelor de manifestare politice. Textul criticat nu permite manifestarea liberă a oricăror opinii, idei sau concepte, ci, dimpotrivă, constrânge cetăţeanul, sub ameninţarea unor sancţiuni penale, să adopte o anumită linie de gândire sau o anumită atitudine şi interzice de asemenea, asocierea în vederea împărtăşirii anumitor idei sau concepţii care nu sunt conforme cu ideile exprimate de spectrul politic.În sfârşit, autorul excepţiei mai consideră că "art. 317 din Codul penal face o discriminare crasă între cetăţeni, deoarece legile privesc pe toţi cetăţenii, indiferent că sunt înscrişi într-un partid politic sau nu". Prin acţiunea Ministerului Public se încalcă prevederile art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 18 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:Potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 73, legiuitorul este unica autoritate competentă să stabilească, prin lege organică, care fapte constituie infracţiuni, în vederea apărării valorilor statului de drept consacrate de art. 1-13 din Constituţie, precum şi a garantării efective a exercitării, potrivit legii, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului consacrate în Titlul II din Constituţie – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.Arată de asemenea, că "întrucât exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale se face în spaţiul statului de drept, drepturile fundamentale nu sunt absolute, ci trebuie folosite numai în limitele interne şi externe stabilite de lege, cu respectarea drepturilor altor persoane", ce decurg din Constituţie, precum şi din tratatele şi convenţiile la care România este parte.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că neluarea, de către statele semnatare ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a măsurilor pozitive necesare apărării reale a drepturilor garantate de convenţie, constituie o încălcare a angajamentelor asumate prin semnarea acesteia (cauza Barbera împotriva Spaniei). Măsurile pozitive se concretizează în măsuri legislative, administrative şi de orice altă natură, necesare salvgardării drepturilor omului.Libertatea de exprimare consacrată de art. 30 din Legea fundamentală trebuie exercitată, de asemenea, în limitele stabilite de lege. Potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns în situaţiile expres prevăzute în alin. (1), cu condiţia existenţei necesităţii, într-o societate democratică, a restrângerii pe criterii nediscriminatorii şi cu respectarea proporţionalităţii cu situaţia care a determinat-o.De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în mai multe hotărâri (Handyside împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Lingens împotriva Austriei) că restrângerea adusă libertăţii de exprimare este în concordanţă cu dispoziţiile convenţiei dacă este prevăzută de lege, este îndreptată spre apărarea unui scop legitim, dintre cele prevăzute la art. 10, şi este necesară într-o societate democratică.Prin urmare, Guvernul apreciază că sunt întrunite toate elementele prevăzute de art. 53 din Constituţie şi de art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece restrângerea este prevăzută de lege într-o manieră clară şi accesibilă, iar măsura se impune pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Or, securitatea naţională, ordinea şi morala publică sunt valori a căror existenţă şi dezvoltare depind de asigurarea bunei înţelegeri între cetăţeni, indiferent de rasă sau naţionalitate.În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii constituţionale, invocate în sprijinul excepţiei, Guvernul consideră că nu au legătură cu obiectul cauzei.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, dispusă de către instanţa de judecată, rezultă că nu au fost indicate temeiurile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei şi, pe cale de consecinţă, ar fi aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie făcute în formă scrisă şi motivate.În subsidiar, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 317 din Codul penal nu contravin nici unui text din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 317 din Codul penal, care are următorul conţinut: "Propaganda naţionalist-şovină, aţâţarea urii de rasă sau naţionale, dacă fapta nu constituie infracţiunea prevăzută în art. 166, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, ale art. 4 alin. (2) referitoare la egalitatea între cetăţeni, ale art. 8 alin. (1) referitoare la pluralismul politic, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, ale art. 20 referitoare la "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", ale art. 29 alin. (1) şi (2) referitoare la libertatea gândirii şi opiniilor şi garantarea lor în spiritul toleranţei şi respectului reciproc, ale art. 30 alin. (1)-(4) referitoare la inviolabilitatea libertăţii de exprimare, ale art. 31 alin. (1) referitoare la dreptul de a avea acces la orice informaţie de interes public, ale art. 33 alin. (1) şi (2) referitoare la garantarea accesului la cultură în condiţiile legii, ale art. 40 alin. (1) referitoare la dreptul cetăţenilor de a se asocia liber şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 18 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 317 din Codul penal, care incriminează propaganda naţionalist-şovină şi aţâţarea urii de rasă sau de naţionalitate, nu contravin Constituţiei şi nici textelor internaţionale invocate, deoarece nici unul dintre aceste texte nu legitimează săvârşirea unor asemenea fapte.Curtea Constituţională nu poate primi susţinerea autorului excepţiei, în sensul că prin dispoziţia legală atacată se restrâng drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, cum ar fi dreptul la asociere, dreptul la informaţie, libertatea conştiinţei sau libertatea de exprimare, dat fiind că exercitarea acestor drepturi şi libertăţi nu implică intoleranţa naţională sau rasială, adică negarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane pe criterii de apartenenţă naţională ori rasială.Libertatea, ca principiu fundamental al statului de drept, este temelia tuturor principiilor morale şi presupune elaborarea unor asemenea norme de drept care să garanteze tuturor persoanelor să se manifeste potrivit propriilor opţiuni în relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivităţii. Tocmai de aceea, exercitarea unei propagande naţionalist-şovine reprezintă, în esenţă, o manifestare abuzivă a drepturilor şi libertăţilor de mai sus.Curtea Constituţională nu poate primi nici susţinerea că prin incriminarea propagandei naţionalist-şovine şi a aţâţării urii de rasă sau de naţionalitate se lezează principiile constitutive şi funcţionale ale statului român şi unicitatea poporului ori principiile pluralismului politic şi egalităţii în drepturi, căci faptele incriminate prin dispoziţia atacată sunt străine literei şi spiritului normelor care consacră principiile amintite.Dimpotrivă, tolerarea unor asemenea fapte ar contraveni tuturor dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, precum şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 din Codul penal, excepţie ridicată de Andrei Vasile Molnar în Dosarul nr. 1.221/2004 al Curţii de Apel Alba-Iulia – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru___________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește