DECIZIE nr. 480 din 22 septembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Rusu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Amur Company” – S.R.L. Iaşi în Dosarul nr. 1.566/2005 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că prevederile art. 129 din Constituţie au lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.566/2005, Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Amur Company” – S.R.L. Iaşi în dosarul menţionat, având ca obiect judecarea recursului autorului excepţiei împotriva sentinţei prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate în condiţiile ordonanţei de urgenţă criticate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că "prin sintagma «sunt irevocabile» din textul legal criticat, legiuitorul a îngrădit dreptul părţilor de a se adresa justiţiei şi de a exercita căile de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, pronunţată de prima instanţă". Sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 21, art. 24 alin. (1) şi art. 129.Se arată că, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, "exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, însă libertatea legiuitorului de a stabili condiţiile de exercitare a căilor de atac şi procedura de judecată nu sunt absolute, legiuitorul fiind ţinut de respectarea normelor şi principiilor referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului".Este invocată în sensul acestor susţineri Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.În legătură cu incidenţa prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa arată că "privarea părţilor interesate de posibilitatea de a cere examinarea hotărârii pronunţate de prima instanţă sesizată de către o instanţă superioară reprezintă o atingere adusă dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituţie".Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că dispoziţia legală criticată, "prin care se derogă de la principiul dublului grad de jurisdicţie, nu reprezintă o încălcare a dreptului fundamental privind accesul liber la justiţie instituit prin art. 21 din Constituţie, ci este destinată să asigure, în primul rând, celeritatea judecării cauzei, scurtând durata procesului şi evitând, astfel, tergiversarea judecăţii prin reluarea ciclului procesual, iar pentru părţi economie de timp şi bani". De asemenea, în continuare se arată că "dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie au lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea «competenţei», a «procedurii», precum şi a «căilor de atac», în raport cu specificul domeniilor litigioase reglementate". În acest sens sunt menţionate deciziile Curţii Constituţionale nr. 129/1995 şi nr. 38/1998.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 21 din Constituţie, întrucât "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege".Avocatul Poporului apreciază, de asemenea, că stabilirea prin dispoziţiile criticate a unor reguli privind exercitarea căilor de atac este în deplin acord cu prevederile art. 129 din Constituţie. Sunt invocate, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, precum şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 363/2004, nr. 425/2004, nr. 476/2004 şi nr. 150/2005.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 faţă de prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că „părţilor nu le este îngrădit sub nici un aspect dreptul la apărare, acestea beneficiind, în cadrul procesului, de toate mijloacele de apărare şi de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constitu-ţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, aprobată şi modificată prin Legea nr. 486/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2003.Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:– Art. 11: "(3) Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunţare şi sunt irevocabile."În esenţă, autorul excepţiei consideră că textul criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi ale art. 129 privind căile de atac.Textele constituţionale invocate au următorul cuprins:– Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; … – Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";– Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţia legală criticată a mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005, Curtea respingând excepţia, a reţinut următoarele: „În conformitate cu procedura aprobării tacite prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, cererea de chemare în judecată a autorităţii administraţiei publice având ca obiect constatarea aprobării tacite se introduce la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă [art. 9 alin. (2)]. Potrivit art. 11 alin. (2) al ordonanţei criticate, în cazul în care instanţa constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de această ordonanţă de urgenţă, pronunţă o hotărâre prin care obligă autoritatea administraţiei publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfăşoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.Prevederea criticată prin excepţia de neconstituţionalitate, potrivit căreia hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în această materie sunt irevocabile, nu încalcă prevederile Constituţiei sau pe cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Constituţia nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită «în condiţiile legii»."De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de convenţie (Cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) şi, în consecinţă, «nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac» (Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003). Totodată, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (3) şi ale art. 129 din Constituţie, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, că «accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac». În acest sens, este şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994″.În consecinţă, prin decizia menţionată, Curtea a constatat că, "în cazul procedurii aprobării tacite, persoana care se consideră vătămată de o autoritate a administraţiei publice prin neemiterea unei autorizaţii prevăzute de art. 3 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 se poate adresa unei instanţe judecătoreşti pentru soluţionarea plângerii sale, fiind, astfel, îndeplinite, fără echivoc, cerinţele impuse de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. Totodată, în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a statuat că „acestea consacră, într-adevăr, dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut, însă, doar în materie penală. Având în vedere că obiectul cauzei care se judecă de către instanţă, în cazul de faţă, nu este de natură penală, Curtea constată că prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 nu au incidenţă în cauză”.Soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu se invocă elemente noi de natură a schimba această jurisprudenţă.În legătură cu invocarea, în prezenta cauză, a încălcării dreptului la apărare prevăzut de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că, în cadrul procesului în care se pronunţă hotărârea irevocabilă, părţile beneficiază neîngrădit de toate drepturile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de acela de a fi reprezentate sau asistate de un avocat, de a propune probe pentru dovedirea susţinerilor lor şi de a-şi face toate apărările pe care le consideră necesare.În sfârşit, invocarea de către autorul excepţiei a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005, nu are relevanţă în cauză, întrucât, prin decizia respectivă, Curtea s-a pronunţat cu privire la un text al Codului de procedură civilă care prevedea sancţiunea nulităţii absolute în cazul lipsei din cererea de recurs a unor elemente de identificare a părţilor, ceea ce nu are nici o legătură cu textul criticat în cazul de faţă.Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Amur Company” – S.R.L. Iaşi în Dosarul nr. 1.566/2005 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește