DECIZIE nr. 48 din 7 martie 1997*)

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 2, art. 13 şi ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului



Florin Bucur Vasilescu – preşedinteRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorConstantin Burada – magistrat-asistent Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:Prin Încheierea din 4 decembrie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 9.353/1996, Judecătoria Sectorului 6 – Municipiul Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 2, art. 13 şi ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, invocată de Zega Nicusor Aristide.Prin excepţie se susţine, în esenta, ca prevederile art. 2 alin. 2, art. 13 şi ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 contravin art. 41 alin. (2) şi (5), raportate la art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, coroborate cu Legea nr. 30 din 18 mai 1994 şi Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnat la Paris la 20 martie 1952, deoarece sumele de bani oferite cu titlu de despăgubiri, calculate potrivit criteriilor din art. 13 al aceleiaşi legi, nu reprezintă echivalentul valorii bunului de care a fost deposedat.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, care însă nu au dat curs cererii.Exprimandu-şi opinia în legătură cu excepţia, instanţa apreciază ca dispoziţiile art. 2 alin. 2, art. 13 şi ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 contravin prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituţie, deoarece sumele de bani oferite foştilor proprietari ai construcţiilor, prin luarea în considerare a criteriilor impuse de art. 13 din lege, nu reprezintă un echivalent al pierderii materiale suferite de aceştia.CURTEA,având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul raportor, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia invocată, fiind legal sesizată.Autorul excepţiei considera ca valoarea despăgubirilor, calculată potrivit prevederilor legale criticate sub aspectul constituţionalităţii, nu reprezintă o despăgubire reală, "… ci cel mult o sumă de bani care nici nu va putea în viitor sa reprezinte reparaţia (măsura reparatorie) pe care o impune legea în art. 1, când fixează şi scopul Legii nr. 112/1995„. Mai susţine ca în acest fel se încalcă şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnat la Paris la 20 martie 1952, la care România a aderat prin Legea nr. 30/1994, care prevede că „orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale”, arătând în final ca modul de calcul al despăgubirilor reglementat prin art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 nu este de natura sa acopere integral paguba suferită, acesta raportandu-se la un criteriu – veniturile salariale medii pe economie ale unei persoane, calculate la data stabilirii despăgubirilor – ce nu asigura o dezdăunare îndestulătoare.Referitor la limitarea întinderii reparatiei în cazul prevăzut de art. 13 din Legea nr. 112/1995, se constată că, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, Curtea Constituţională a statuat ca aceasta limitare are în vedere, în cazul legii criticate, posibilităţile economice şi financiare existente în raport cu alte necesitaţi şi prioritati economice şi sociale, în a căror evaluare şi satisfacere legiuitorul este suveran. Cu privire la modul de stabilire a despăgubirilor şi a întinderii acestora, s-a constatat ca legea, în art. 13 alin. 2, consacra soluţii rezonabile. De asemenea, s-a reţinut ca, în legătură cu reparaţia în ipoteza privarii de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, pe de o parte, ca dreptul la indemnizare trebuie să aibă un cuantum rezonabil, iar pe de altă parte ca metoda de evaluare a bunurilor trebuie să fie, la rândul ei, în mod manifest rezonabila. În raport cu aceasta practica, Curtea Constituţională a considerat ca reglementarea cuprinsă în Legea nr. 112/1995, cu privire la cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate foştilor proprietari, da expresie exigenţelor reglementărilor internaţionale avute în vedere de art. 20 din Constituţie.Ţinând seama ca, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi că nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea soluţiei, excepţia privind art. 13 din Legea nr. 112/1995 nu pot fi primită.Cu privire la neconstituţionalitatea art. 2 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, se constată că o corecta interpretare a textului nu poate fi decât aceea desprinsa din examinarea integrală a art. 2. Acesta reglementează modalitatea restituirii în natura a unor imobile către foştii proprietari şi consecinţele ei, în cazul în care aceştia au fost iniţial despăgubiţi. Astfel, potrivit art. 2 alin. 1 din lege, persoanele prevăzute la art. 1 beneficiază de restituirea în natura, prin redobandirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor în care locuiesc în calitate de chiriaşi sau a celor care sunt libere, iar pentru celelalte apartamente primesc despăgubiri în condiţiile art. 12, iar alin. 2 precizează, în cadrul tezei I, ca în cazul apartamentelor trecute în proprietatea statului pentru care s-au primit despăgubiri, dacă sunt ocupate de foştii proprietari sau sunt libere, ele se restituie în natură. Teza a II-a cuprinsă în alin. 2 este consecinţa fireasca a redobandirii dreptului de proprietate în condiţiile stipulate de text, şi anume, faptul ca foştii proprietari care şi-au recapatat dreptul de proprietate asupra imobilelor au obligaţia sa restituie suma primită cu titlu de despăgubire. Aceasta reglementare apare ca absolut echitabila, nefiind admis ca fostul proprietar sa reintre în drepturile sale de proprietate asupra imobilului şi sa păstreze în acelaşi timp şi despăgubirea primită la data trecerii acestuia la stat.În aceste condiţii, excepţia este vadit nefondata şi sub acest aspect.În legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, se constată că, în fapt, autorul excepţiei se referă la cuantumul insuficient al despăgubirii primite la data trecerii apartamentului sau în proprietatea statului. Potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, foştii proprietari ai imobilelor cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, cu plata unor despăgubiri, nu mai beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 2 alin. 2. Aceasta prevedere nu exclude însă posibilitatea ca pentru imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, ca în speta, sa constituie obiectul unei reglementări viitoare, cu atât mai mult cu cat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au prevăzut ca repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituţiei din 1991 se reglementează prin lege. De altfel, chiar în cuprinsul Legii nr. 112/1995, art. 25 legitimează în mod expres aceasta soluţie legislativă, prevăzând ca prin legi speciale se vor reglementa situaţiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul acestei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor iniţială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publică. Asadar, în fapt, problema despăgubirilor primite de proprietari la data trecerii imobilului în proprietatea statului nu constituie ea însăşi o chestiune de constituţionalitate a legii actuale (nr. 112/1995), ea reprezentând obiectul unei reglementări legislative ulterioare de domeniul unor legi speciale, Curtea Constituţională nefiind competenţa să se pronunţe, în prezent, asupra acestei probleme.Asa fiind, excepţia este vadit nefondata şi cu privire la dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995.Faţa de cele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAîn numele legiiDECIDE: Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 2, art. 13 şi art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, invocată de Zega Nicusor Aristide în Dosarul nr. 9.353/1996 al Judecătoriei Sectorului 6 – Municipiul Bucureşti.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată la data de 7 martie 1997.PREŞEDINTE,conf. univ. dr. Florin Bucur VasilescuMagistrat-asistent,Constantin Burada ––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește