DECIZIE nr. 474 din 10 mai 2012

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (4) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (4) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Golestani Hashemi Seyed Hamidreza în Dosarul nr. 20.736/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 267D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba persană, Luminiţa Spânu.Cauza fiind în stare de judecată, Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 20.736/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93 alin. (4) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petentul Golestani Hashemi Seyed Hamidreza într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii de acces la o nouă procedură de azil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dreptul la un proces echitabil impune posibilitatea efectivă şi reală de exercitare a dreptului de acces la justiţie şi de participare directă la propriul proces, cu exercitarea drepturilor procesuale, inclusiv a dreptului la apărare, or, termenul de 30 de zile în care instanţa trebuie să soluţioneze plângerea împotriva hotărârii privind accesul la o nouă procedură de azil este prea scurt, iar soluţionarea plângerii are loc fără audierea străinului şi fără citarea părţilor.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât nimic nu împiedică petentul să depună concluzii şi apărări scrise în procedura realizată fără citarea părţilor – prevăzută de art. 93 alin. (4), iar în procedura prevăzută la art. 94 alin. (1), acesta are dreptul să depună concluzii orale sau scrise, personal sau prin avocat, de a formula probe, singura diferenţă faţă de procedura de drept comun fiind aceea că nu se realizează audierea petentului, dat fiind faptul că instanţa analizează exclusiv îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 88. În final, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.069/2007, nr. 1.620/2009 şi nr. 677/2010.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 93 alin. (4) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conţinut:– Art. 93 alin. (4): "În cazul depunerii plângerii, străinul poate cere să i se acorde permisiunea de a rămâne pe teritoriul României. Cererea de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul statului român se soluţionează în regim de urgenţă de către instanţa de judecată competentă, care se va pronunţa în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o încheiere irevocabilă.";– Art. 94 alin. (1): "Instanţa soluţionează plângerea, fără audierea străinului, în termen de 30 de zile, şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care:a) respinge plângerea; sau … b) admite plângerea, acordă accesul la o nouă procedură de azil şi dispune ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi art. 6 – Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 – Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportate la art. 2 – Dreptul la viaţă şi art. 3 – Interzicerea torturii din aceeaşi convenţie şi la art. 1 – Garanţii procedurale în cazul expulzărilor de străini din Protocolul nr. 7 la Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate prin Decizia nr. 1.069 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 12 decembrie 2007.Cu acel prilej, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate referitoare la contradicţia cu prevederile constituţionale şi convenţionale ce consacră dreptul de acces la instanţă şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care solicitantul dreptului de acces la o nouă procedură de azil beneficiază, în această etapă judiciară, de exercitarea neîngrădită a tuturor garanţiilor specifice unui proces echitabil, printre acestea numărându-se, de exemplu, dreptul de a fi asistat de un apărător şi de un interpret.Totodată, Curtea a reţinut că textele de lege criticate vizează procedura specială de soluţionare a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, etapă în care nu se mai justifică parcurgerea aceloraşi paşi procedurali ca în procedura iniţială de soluţionare a cererii de acordare a azilului. Astfel, soluţionarea plângerii împotriva hotărârii de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil este analizată fără a mai fi necesară audierea străinului, dat fiind faptul că hotărârea atacată a fost respinsă pe motive de inadmisibilitate, deci instanţa de judecată va analiza raţiunile ce au întemeiat această soluţie şi care ţin de neîndeplinirea corespunzătoare a condiţiilor prevăzute de art. 88 din lege. Mai mult, faptul că instanţa soluţionează această plângere în termen de 30 de zile exprimă condiţia celerităţii în cadrul exercitării căii de atac specifice acestei proceduri.În plus, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 93 alin. (4) din Legea nr. 122/2006, că acestea reprezintă dispoziţii edictate în favoarea străinului, care poate să îşi continue şederea pe teritoriul statului român până la soluţionarea plângerii împotriva respingerii ca inadmisibile a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, astfel încât, în ipoteza admiterii plângerii, acesta să aibă posibilitatea să întreprindă demersurile necesare obţinerii unei forme de protecţie din partea statuluiromân. De asemenea, textul de lege menţionat are ca finalitate şi buna administrare a justiţiei, fără să nesocotească, însă, dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (4) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Golestani Hashemi Seyed Hamidreza în Dosarul nr. 20.736/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește