DECIZIE nr. 473 din 22 septembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Rusu – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ludmila Impex Internaţional" – S.R.L. din Bistriţa în Dosarul nr. 6.953/2004 al Judecătoriei Bistriţa.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocat Augustin Zegrean, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, susţinând oral motivele expuse în notele scrise depuse la instanţa de fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004. Menţionează, de asemenea, că procedura concilierii directe nu constituie o procedură administrativă specială.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.953/2004, Judecătoria Bistriţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ludmila Impex Internaţional" – S.R.L. din Bistriţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri evaluabile în bani, în materie comercială.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, întrucât îngrădeşte posibilitatea reclamantului de a se adresa direct instanţei de judecată pentru apărarea drepturilor sale.În opinia autorului excepţiei, principiul accesului liber la justiţie, statuat de art. 21 din Constituţie, nu poate fi îngrădit, limitat ori condiţionat, aşa încât nimic nu îl poate împiedica pe reclamant să se adreseze direct instanţei de judecată pentru soluţionarea litigiului comercial, concilierea prealabilă putând fi eventual facultativă, iar nu obligatorie.Pe de altă parte, în litigiile comerciale celeritatea este o condiţie esenţială or, prin textul de lege criticat, se întârzie introducerea acţiunii în justiţie.Totodată autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite".Judecătoria Bistriţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat instituie o procedură extrajudiciară care oferă părţilor posibilitatea de a preîntâmpina un litigiu. Aşa fiind, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul nu a urmărit restrângerea accesului liber la justiţie, ci instaurarea unui climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, reprezentând norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, în temeiul atribuţiilor sale conferite prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, şi invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 335 din 16 septembrie 2004.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă, introduse prin art. I pct. 224 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 720^1: "În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.În scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face şi prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, care au următorul conţinut:– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. … (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite." … Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, respingând excepţia de neconstituţionalitate.Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:Dispoziţiile privind soluţionarea litigiilor în materie comercială, cuprinse în cap. XIV din cartea VI a Codului de procedură civilă, instituie o procedură specială de rezolvare a acestei categorii de litigii ce cuprinde concilierea directă prealabilă dintre părţi şi o procedură de judecată derogatorie de la dreptul comun.Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile prevăzute de lege.Prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiţie de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în condiţiile legii, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenindu-se astfel abuzurile şi asigurându-se protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. Aşa fiind, textul de lege criticat este în deplin acord cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, "În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege […]". De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept – subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.Mai trebuie menţionat că, din ansamblul reglementării, rezultă că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi – mai pregnant în materie comercială – şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. Faţă de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibită de prevederile constituţionale de referinţă, atâta timp cât partea interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în judecată.Curtea reţine că dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora "jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite", nu sunt incidente în cauză, întrucât textul de lege criticat reglementează procedura prealabilă de conciliere în procesele şi cererile în materie comercială.Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ludmila Impex Internaţional" – S.R.L. din Bistriţa în Dosarul nr. 6.953/2004 al Judecătoriei Bistriţa.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește