DECIZIE nr. 471 din 18 noiembrie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 2 şi art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorNicolae Popa – judecătorPaula C. Pantea – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Zega Nicusor Aristide împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 48 din 7 martie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 1997, în prezenta recurentului şi a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 18 noiembrie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Judecătoria Sectorului 6 – Municipiul Bucureşti, prin Încheierea din 4 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 2, art. 13 şi ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, ridicată de Zega Nicusor Aristide.Prin Decizia nr. 48 din 7 martie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate invocată.Pentru a pronunţa aceasta soluţie Curtea a reţinut, în esenta, următoarele:– cu privire la art. 2 alin. 2, s-a apreciat ca o interpretare corecta a textului presupune examinarea integrală a art. 2 şi în acest mod reglementarea apare ca absolut echitabila, nefiind admis ca fostul proprietar sa reintre în drepturile sale de proprietate asupra imobilului şi sa păstreze în acelaşi timp şi despăgubirea primită la data trecerii acestuia la stat; – în legătură cu art. 13, s-a apreciat ca excepţia nu poate fi primită din moment ce curtea Constituţională s-a pronunţat, în cadrul controlului a priori, prin Decizia nr. 73/1995, în sensul că dispoziţiile sale sunt constituţionale şi nu au intervenit elementele noi care să justifice schimbarea soluţiei;– în legătură cu art. 26 alin. 1, s-a apreciat ca în fapt autorul excepţiei se referă la cuantumul insuficient al despăgubirii primite la data trecerii apartamentului sau în proprietatea statului or, aceasta problema nu constituie ea însăşi o chestiune de constituţionalitate a Legii nr. 112/1995, ci reprezintă obiectul unei reglementări legislative ulterioare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Zega Nicusor Aristide, pentru următoarele motive:a) Curtea nu a ţinut seama, astfel cum prevede art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, de faptul ca atunci când exista neconcordanta între reglementările internaţionale şi legile interne au prioritate primele şi nu i se asigura, de aceea, un proces rezonabil şi echitabil. În dezvoltarea motivului recurentul arata că nu poate, potrivit legii, sa beneficieze de restituirea în natura a locuinţei, deoarece, obiectiv, nu putea îndeplini condiţia de "a locui", din moment ce avea reşedinţa în străinătate, iar locuinta era ocupată de un alt chiriaş; … b) Curtea a violat art. 1 din primul Protocol la Convenţia Europeană a drepturilor omului – Paris 1952, potrivit căruia "orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, numeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional". Se apreciază ca, din moment ce apartamentul a fost luat în baza Decretului nr. 223/1974, fără a exista a "utilitate publică", trebuie să i se asigure un proces echitabil şi rezonabil; … c) Curtea soluţionat în mod eronat excepţia de neconstituţionalitate a art. 26 alin. 1, deoarece, la invocarea acesteia, nu s-a avut în vedere cuantumul insuficient al despăgubirii primite la trecerea apartamentului sau în proprietatea statului, ci referirea din acest text al art. 2 alin. 2. … Din cererea de recurs rezultă ca recurentul a atacat Decizia nr. 48/1997 numai cu privire la art. 2 alin. 2 şi art. 26 alin. 1, apreciind ca în temeiul art. 26 alin. 1, apreciind ca în temeiul art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu mai poate pune în discuţie dispoziţiile art. 13 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 112/1995, din moment ce Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra lor prin Decizia nr. 73/1995.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 2 alin. 2 şi art. 26 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Recursul vizează de fapt numai constituţionalitatea art. 2 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, invocandu-se faptul ca prin decizia de fond nu s-a dat prioritate reglementărilor internaţionale, care, în opinia recurentului, ar fi condus la abrogarea textului atacat.Este adevărat ca dispoziţiile art. 20 din Constituţie dau prioritate reglementărilor internaţionale la care România este parte, în cazul în care legile interne nu concorda cu acestea, dar aceste dispoziţii, ca şi orice alte prevederi legale, nu pot avea caracter retroactiv şi deci nu pot servi pentru aprecierea dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974 şi nici pentru dezlegarea problemelor legate de raporturile juridice născute şi stinse într-un regim constituţional în care acest principiu nu era recunoscut.Legiuitorul, prin mai multe acte normative, recunoscând ca în trecut s-au săvârşit abuzuri, a prevăzut ca repararea lor se va face prin lege. Legea nr. 112/1995, constituie unul dintre mijloacele de reparare, iar art. 25 din aceeaşi lege stabileşte ca prin legi speciale se vor reglementa situaţiile juridice ale altor imobile trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor iniţială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publică.Asupra modului în care însă legiuitorul stabileşte să se facă repararea – restituirea în natura, integrală sau parţială, ori despăgubiri – Curtea Constituţională nu se poate pronunţa decât în măsura în care dispoziţiile pe care le stabileşte ar contraveni textelor sau principiilor constituţionale, deci inclusiv reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului.Or, asa cum s-a reţinut şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 73/1995, stabilirea prin Legea nr. 112/1995, ţinând seama de posibilităţile economice şi financiare existente, în raport cu alte necesitaţi şi prioritati economice şi sociale, în a căror evaluare şi satisfacere legiuitorul este suveran, nu poate fi apreciată ca neconstitutionala.Recurentul este nemulţumit, în realitate, că nu poate beneficia de reparaţia în natura, ci numai de despăgubiri, astfel ca recursul sau reia argumentele de la judecata în fond şi mai puţin se referă la decizia pronunţată. Astfel cum s-a arătat însă, Curtea nu este indreptatita sa cenzureze modul în care legiuitorul a stabilit modalitatea de reaparare a abuzului, din moment ce nu contravine Constituţiei, şi, pe cale de consecinţa, recursul urmează să fie respins.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Zega Nicusor Aristide împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 48 din 7 martie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 18 noiembrie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent,Florentina Geangu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește