DECIZIE nr. 465 din 22 aprilie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nelu Gioni Cazacu în Dosarul nr. 2.036/89/2007 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.036/89/2007, Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nelu Gioni Cazacu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii prin care au fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 16, 20, 21, 23, 24, 52, 53 şi 129 din Constituţie, precum şi ale art. 1, ale art. 6 paragraful 1 şi ale art. 13, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu poate formula o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, introduse prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, şi au următorul cuprins: „Încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, cu o motivare similară şi prin raportare la dispoziţiile art. 16 privind Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind Accesul liber la justiţie, art. 23 privind Libertatea individuală şi art. 129 privind Folosirea căilor de atac din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ca şi în cauza de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 156 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007, şi prin Decizia nr. 330 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2007, Curtea Constituţională a respins excepţia ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo reţinute.Cele statuate prin deciziile evocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, în care au fost formulate, în esenţă, aceleaşi critici de neconstituţionalitate şi nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei.În plus, în acest dosar se mai invocă încălcarea următoarelor dispoziţii:– art. 24 din Constituţie privind Dreptul la apărare raportat la art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind Dreptul la un recurs efectiv. Or, din examinarea textului de lege criticat, rezultă că acesta nu este de natură să îngrădească dreptul la apărare. Persoana interesată, chiar dacă nu dispune de o cale da atac împotriva încheierii prin care prima instanţă sau instanţa de apel a respins cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive, poate reitera o nouă cerere de revocare. Lipsa posibilităţii de a ataca cu recurs anumite încheieri pronunţate în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel cu privire la măsurile preventive este în concordanţă cu art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia "orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală";– art. 53 din Constituţie privind Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind Limitarea folosirii restrângerii drepturilor. Curtea constată că dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. Astfel, nicio prevedere a Legii fundamentale nu dă o consacrare expresă dreptului la exercitarea căilor de atac în orice condiţii;– art. 52 din Constituţie privind Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum şi art. 1 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind Obligaţia de a respecta drepturile omului şi, respectiv, Interzicerea abuzului de drept, nu au incidenţă în cauză şi, în consecinţă, nici criticile formulate prin raportare la aceste prevederi nu pot fi reţinute. Este de reţinut că încheierile pronunţate de către instanţele de judecată sunt acte de procedură şi nu acte administrative.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nelu Gioni Cazacu în Dosarul nr. 2.036/89/2007 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 aprilie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește