DECIZIE nr. 464 din 28 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare



    Valer Dorneanu – preşedinte    Petre Lăzăroiu – judecător    Mircea Ştefan Minea – judecător    Daniel Marius Morar – judecător    Mona-Maria Pivniceru – judecător    Puskas Valentin Zoltan – judecător    Simona-Maya Teodoroiu – judecător    Tudorel Toader – judecător    Augustin Zegrean – judecător    Ingrid Alina Tudora – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, excepţie ridicată de Vasile Verdeş în Dosarul nr. 50/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 82D/2016.2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate avocatul Dan Cimpoeru, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În esenţă, acesta reiterează argumentele deja expuse în notele scrise depuse cu prilejul invocării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată şi susţine că art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (6) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Arată că, aşa cum reiese din cuprinsul art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003, Garda Financiară se afla în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, împrejurare ce denotă faptul că este o instituţie fundamentală a statului. De asemenea subliniază că întreaga caracterizare a Gărzii Financiare prin legislaţia subsecventă relevă faptul că această instituţie are o dublă subordonare, respectiv atât Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cât şi Ministerului Finanţelor Publice, ceea ce conduce la concluzia că regimul juridic al acestei instituţii intră sub incidenţa art. 115 alin. (6) din Constituţia României, în sensul că acesta nu poate fi modificat decât prin lege, şi nu prin ordonanţă de urgenţă.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că Garda Financiară se află în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, deci nu în subordinea Guvernului sau a vreunui alt minister.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Sentinţa civilă nr. 3.356 din 15 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 50/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Vasile Verdeş într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesoriu în interesul pârâtului, Ministerul Finanţelor Publice.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul criticat, în forma în vigoare la data adoptării Hotărârii Guvernului nr. 566 din 1 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.324/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, este neconstituţional în măsura în care prin sintagma „numărul de posturi (…) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului” s-ar înţelege că Guvernul poate reduce numărul de posturi. În acest sens susţine că prin reglementarea criticată se încalcă dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, care stipulează că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Aşa fiind, apreciază că posturile ocupate în instituţiile fundamentale ale statului nu pot fi reduse printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi arată, totodată, că nu poate fi lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite desfiinţarea posturilor ocupate în cadrul acestor instituţii, fără a fi stabilite niciun fel de criterii prin lege pentru desfiinţarea lor (în acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 5 februarie 2014). Cât priveşte caracterul de instituţie fundamentală a statului, în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la data la care a produs efecte Hotărârea Guvernului nr. 566 din 1 iunie 2011, autorul excepţiei susţine că Garda Financiară poate fi inclusă în această categorie. Subliniază că acest caracter al Gărzii Financiare rezultă din însăşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003, în forma actualizată până la data de 25 mai 2009, aplicabilă în cazul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în care se arată, printre altele, că Garda Financiară este subordonată Ministerului Finanţelor, intrând astfel, în opinia autorului excepţiei, sub incidenţa dispoziţiilor art. 116-117 din Constituţie.7. Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul caracterului neîntemeiat al acesteia.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens arată că, în prezent, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 a fost abrogată prin intermediul art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, astfel încât nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. În măsura în care, însă, este aplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, pe fondul criticilor formulate, Guvernul apreciază că nu sunt incidente considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55 din 5 februarie 2014, invocate de autorul excepţiei în susţinerea argumentelor sale de neconstituţionalitate a textului criticat. În acest context, arată că prin intermediul normei legale criticate nu se operează o reducere a numărului de posturi ocupate, ci se prevede doar faptul că acest număr este stabilit în cuprinsul unei hotărâri de Guvern.10. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 sunt constituţionale. În acest sens reţine faptul că regimul juridic al Gărzii Financiare a fost supus controlului Curţii Constituţionale, care a statuat că Garda Financiară, ca instituţie publică de control care se afla în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, „nu poate fi încadrată în categoria instituţiilor fundamentale, întrucât, potrivit legii, şi-a desfăşurat activitatea în subordinea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale, iar nu în subordinea Guvernului sau a unui minister, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 116-117 din Constituţie, şi nici nu a constituit o autoritate administrativă autonomă” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 366/2014, paragraful 50 teza finală).11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2004, prevederi potrivit cărora „(…) Structura organizatorică a Gărzii Financiare, numărul de posturi, normele generale şi speciale de dotare, însemnele distinctive şi modelele de uniformă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”14. Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare a fost abrogată, potrivit art. 19 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013. În acest context, în legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, interpretând sintagma „în vigoare” din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare”, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. O astfel de soluţie a fost justificată prin faptul că, deşi abrogată, „legea civilă poate ultraactiva în unele situaţii, potrivit principiului «tempus regit actum»”. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, prevederile de lege criticate îşi produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei, iar, în aceste condiţii, Curtea are competenţa de a controla constituţionalitatea acestora.15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6) teza a doua, potrivit cărora "Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)".16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autorul acesteia susţine că art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, în forma în vigoare la data adoptării Hotărârii Guvernului nr. 566 din 1 iunie 2011, este neconstituţional şi contravine art. 115 alin. (6) din Constituţie, în măsura în care prin sintagma „numărul de posturi […] se stabileşte prin hotărâre de Guvern”, s-ar înţelege că Guvernul poate reduce numărul de posturi, având în vedere caracterul de instituţie fundamentală a statului al Gărzii Financiare.17. În acest context, Curtea subliniază faptul că, în ceea ce priveşte interdicţiile şi limitele de reglementare pe calea ordonanţelor de urgenţă, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea a reţinut că din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituţie „se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale» şi că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text – regimul instituţiilor fundamentale ale statului sau drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie -, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin”. În continuare, Curtea a arătat că „verbul «a afecta» este susceptibil de interpretări diferite, aşa cum rezultă din unele dicţionare. Din punctul de vedere al Curţii, aceasta urmează să reţină numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecinţe negative»”.18. În ceea ce priveşte regimul instituţiilor fundamentale ale statului, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că "sunt instituţii fundamentale ale statului acelea reglementate expres de Constituţie, în mod detaliat ori măcar sub aspectul existenţei lor, în mod explicit sau doar generic (instituţiile cuprinse în titlul III din Constituţie, precum şi autorităţile publice prevăzute în alte titluri ale Legii fundamentale)" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014). Aşadar, instituţiile fundamentale ale statului au „statut constituţional” (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009). Astfel, Curtea a considerat că sunt instituţii fundamentale ale statului, spre exemplu, Curtea de Conturi (Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006, sau Decizia nr. 1.555 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 28 decembrie 2009), Preşedintele României (Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007), Consiliul Superior al Magistraturii (Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 sau Decizia nr. 230 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 iunie 2013), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009), Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009), ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice (Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009), Ministerul Public (Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010), consiliile locale, primăriile şi consiliile judeţene (Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010) sau Curtea Constituţională (Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012).19. Cât priveşte înţelesul sintagmei "afectare a regimului instituţiilor fundamentale ale statului", Curtea, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 sau Decizia nr. 230 din 9 mai 2013, a statuat că aceasta vizează „toate componentele care definesc regimul juridic al acestora – structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc.”. De asemenea, toate aceste componente se subsumează organizării şi funcţionării instituţiilor fundamentale ale statului (Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010).20. În acest context, prin Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 50, referitor la Garda Financiară, instituţie publică de control care se afla în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Curtea a subliniat că „această instituţie nu poate fi încadrată în categoria instituţiilor fundamentale, întrucât, potrivit legii, şi-a desfăşurat activitatea în subordinea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale, iar nu în subordinea Guvernului sau a unui minister, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 116-117 din Constituţie, şi nici nu a constituit o autoritate administrativă autonomă.” Aşa fiind, la paragraful 51 din decizia menţionată, Curtea a statuat că „în ceea ce priveşte Garda Financiară, aceasta nu reprezintă o instituţie fundamentală a statului, care să cadă sub incidenţa protecţiei prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie”, motiv pentru care criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză sunt neîntemeiate.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Verdeş în Dosarul nr. 50/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

Prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește