DECIZIE nr. 461 din 28 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 186/2004 al Tribunalului Vaslui.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi nici celor din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 186/2004, Tribunalul Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, referitoare la înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, excepţie ridicată de Daniel Eugen Muha, inculpat-apelant în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Se consideră că prin formularea textului art. 215 alin. 2 din Codul penal s-a reglementat o dublă incriminare şi, drept consecinţă, o dublă sancţionare a unei singure acţiuni materiale, parte componentă a laturii obiective a infracţiunii. Deşi sunt invocate prevederile art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorul excepţiei face referire la art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la convenţie, care prevede dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. Totodată, se apreciază că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece "echitatea se referă nu numai la desfăşurarea procesului, ci şi la tehnica juridică a incriminării".Tribunalul Vaslui apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie, art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 6 din aceeaşi convenţie, este nefondată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale, respectiv celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei. În susţinerea acestei opinii arată că reglementarea şi aplicarea instituţiei concursului de infracţiuni nu înseamnă dubla sancţionare a aceleiaşi fapte, ci, dimpotrivă, aplicarea unor sancţiuni care au ca temei pluralitatea faptelor prevăzute de legea penală, săvârşite de aceeaşi persoană. Trebuie observat că, se arată în continuare, legiuitorul român nu a consacrat ca tratament sancţionator al concursului de infracţiuni sistemul cumulului de pedepse, ci a optat pentru aplicarea pedepsei celei mai grele, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar în cazul în care acesta nu este îndestulător, se aplică un spor de până la 5 ani de închisoare, respectiv de până la jumătate din maximul special al amenzii. Semnificativ este faptul că legiuitorul interzice în mod expres, în art. 34 alin. 2 din Codul penal, ca prin aplicarea regulilor privind sancţionarea concursului de infracţiuni să fie depăşit totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente. Dacă în cazul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prin intermediul unei fapte care constituie ea însăşi o infracţiune nu s-ar aplica regulile privind concursul de infracţiuni, s-ar institui un tratament sancţionator inegal şi discriminatoriu între infractorul care foloseşte mijloace care nu constituie infracţiuni şi cel care foloseşte mijloace frauduloase care constituie ele însele infracţiuni, prin sancţionarea acestora în acelaşi fel, respectiv prin consacrarea unei impunităţi faţă de cel de-al doilea infractor, deşi aceştia se află în situaţii diferite.Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, consideră că dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, care au următorul conţinut: "Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni."În motivarea excepţiei se susţine, în principal, că infracţiunea de înşelăciune prevăzută la art. 215 alin. 2 din Codul penal este o infracţiune unică complexă, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai poate fi reţinut ca infracţiune de sine stătătoare şi pedepsită în concurs cu înşelăciunea calificată. De aceea, susţine autorul excepţiei, textul legal criticat conţine o dublă sancţionare pentru aceeaşi infracţiune, ceea ce contravine prevederilor art. 20 din Constituţie, conform cărora "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile", precum şi dispoziţiilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi celor ale art. 6 pct. 1 fraza întâi din convenţie, texte care au următoarea redactare:– art. 4. pct. 1: "Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.";– art. 6 pct. 1 fraza întâi: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. […]"Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:Art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede, în fraza întâi, o variantă agravantă a infracţiunii de înşelăciune, care se realizează atunci când înşelăciunea, în varianta simplă prevăzută la alin. 1, sau înşelăciunea în convenţii, prevăzută la alin. 3, se săvârşeşte prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase.Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni, nu contravine dispoziţiilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii care interzic urmărirea sau pedepsirea persoanei care a mai fost condamnată sau achitată anterior, printr-o hotărâre definitivă, pentru aceleaşi fapte. Faptul că se reţine în toate cazurile, inclusiv atunci când folosirea mijlocului fraudulos constituie prin el însuşi infracţiune, înşelăciunea calificată, în condiţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, nu înseamnă dubla sancţionare a infracţiunii.Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite. Simpla existenţă a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracţiunii de înşelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţionare mai aspră a acestei categorii de infractori. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminării. A pune pe acelaşi plan pe cel care foloseşte mijloace frauduloase ce nu sunt infracţiuni cu acela care foloseşte astfel de mijloace, dar care constituie prin ele însele infracţiuni, înseamnă a acorda impunitate acestuia din urmă pentru infracţiunile respective, ceea ce este inadmisibil.Existenţa pluralităţii de infracţiuni în această situaţie nu semnifică o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni.Legiuitorul Codului penal român nu a acceptat aşa-numita teorie a unităţii între infracţiunea-mijloc şi infracţiunea-scop în reglementarea infracţiunii de înşelăciune, însuşindu-şi principiul, în sensul că, dacă mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menţinerea în eroare a păgubitului constituie prin el însuşi infracţiune, această infracţiune trebuie să fie reţinută în concurs cu înşelăciunea calificată, fiind considerate o pluralitate de infracţiuni şi pedepsite ca atare. Aceasta este o opţiune a legiuitorului şi, astfel cum s-a arătat, nu este contrară Constituţiei sau Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În consecinţă, fiind vorba despre două infracţiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracţiuni, fără ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.De altfel, dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 106 din 8 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 14 iulie 2000, şi, mai recent, prin Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, a respins excepţia. Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 186/2004 al Tribunalului Vaslui.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 octombrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu________________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește