DECIZIE Nr. 46 din 24 aprilie 1996

Ioan Muraru – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procuror Florentina Geangu – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Federaţia Sindicatelor din Învăţământul Preuniversitar din România împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 9 din 1 februarie 1996.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 aprilie 1996, în prezenta procurorului şi a recurentei, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 24 aprilie 1996.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 9 din 1 februarie 1996, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate privind rectificarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1994 privind îmbunătăţirea coeficienţilor de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul din sectorul bugetar, invocată de Federaţia Sindicatelor din Învăţământul Preuniversitar din România în Dosarul nr. 1.185/1994 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ. În motivarea deciziei s-a reţinut ca ordonanţele guvernamentale sunt acte de executare a legilor, în virtutea abilitarii acordate de Parlament potrivit art. 114 din Constituţie, dar ca, după aprobarea lor în conformitate cu procedura de adoptare a legilor, conţinutul lor normativ devine lege, reglementarea iniţială, instituită prin ordonanţa, reprezentind exclusiv actul legiuitorului, ordonanţa incetindu-şi practic efectele o dată cu încorporarea ei în legea de aprobare, chiar dacă, sub aspectul tehnicii legislative utilizate, se face trimitere în lege la ordonanţa aprobată. Ca urmare, de vreme ce excepţia a fost ridicată după ce Ordonanţa Guvernului nr. 39/1994 a fost aprobată prin Legea nr. 134/1994, iar aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României, orice critica de neconstituţionalitate raportată la fosta ordonanţa este inadmisibila, pentru ca aceasta nu mai exista.Împotriva acestei decizii, Federaţia Sindicatelor din Învăţământul Preuniversitar din România a declarat recurs pentru următoarele motive:1. s-a încălcat principiul contradictorialităţii, deoarece recurenta nu a fost citata la judecarea cauzei;2. a fost pusă într-o vădită situaţie de inferioritate, deoarece pârâtul cu care se judeca (Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale) şi-a exprimat totuşi punctul sau de vedere prin adresa trimisa Curţii;3. decizia este nelegală şi nefondata, pentru că nu se cunoaşte dacă cei care au semnat ordonanţa au făcut acelaşi lucru şi cu rectificarea, fiind evident ca, în realitate, nu de rectificare a fost vorba, ci de modificarea chiar a sensului ordonanţei şi ca acceptarea opiniei instanţei ar conduce la concluzia ca ordonanţele îşi produc efectele numai după aprobarea lor prin lege, ceea ce este inadmisibil, aceasta fără a mai vorbi ca rectificarea retroactiveaza, incalcindu-se astfel principiul constituţional al neretroactivitatii legii.Recurenta a precizat ca obiectul acţiunii sale l-a constituit tocmai respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1994, asa cum a fost ea publicată iniţial în forma avută până la aprobarea ei prin lege.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, rectificarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1994, raportată la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:Primul motiv de recurs, referitor la soluţionarea excepţiei fără citarea părţilor, nu este întemeiat.La judecata în fond, excepţia a fost soluţionată potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care sunt derogatorii de la Codul de procedură civilă. Textul menţionat prevede că "În cazul în care judecătorul desemnat ca raportor considera ca excepţia este vadit nefondata sau încalcă prevederile art. 23 alin. (3), va înştiinţa pe preşedinte pentru convocarea completului de judecată, care poate hotărî, cu unanimitate de voturi, sa respingă excepţia, fără citarea părţilor".Rezultă ca soluţia respingerii excepţiei fără citarea părţilor este perfect legală. Ea este însă condiţionată de unanimitatea opiniei membrilor completului de judecată în aprecierea caracterului vadit nefondat al excepţiei. Or, din dosarul cauzei nu rezultă ca un membru al completului n-ar fi fost de acord cu faptul ca excepţia este vadit nefondata, prin soluţia pronunţată, completul considerind-o chiar lipsită de obiect.Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, relativ la poziţia de superioritate conferita celeilalte părţi, el este, de asemenea, lipsit de temei. Astfel, din actele dosarului reiese ca în cauza nu s-a creat în nici un fel o poziţie privilegiată pârâtului. După cum rezultă din adresa trimisa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale la 14 decembrie 1995, instanţa de contencios constituţional a făcut aplicatia art. 5 din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia autorităţile publice sunt obligate sa comunice Curţii orice acte şi documente necesare acesteia în vederea realizării atribuţiilor sale. Concret, prin aceasta adresa nu s-a cerut pârâtului un punct de vedere sau formularea vreunei apărări, ci numai explicarea cauzelor pentru care modificările apărute în Monitorul Oficial al României au fost considerate doar simple operaţiuni materiale de rectificare. De aceea, în răspuns, autoritatea publică solicitată s-a limitat doar la precizarea faptului ca rectificarea s-a impus datorită anumitor erori constatate după publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României (scrisoarea nr. 6.529 din 11 ianuarie 1996). Asadar, nu s-a acordat pârâtului în nici un fel o poziţie privilegiată în raport cu poziţia procesuala a reclamantei, relaţia primită la solicitarea judecătorului-raportor situându-se înăuntrul cadrului legal al administrării de probe de către Curte, în vederea soluţionării cauzei, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.În sfârşit, nici cel de-al treilea motiv de recurs, relativ la faptul ca rectificările făcute erau, în realitate, modificări de conţinut, operind chiar retroactiv, nu este întemeiat.Acest motiv de recurs reitereaza, în fapt, susţinerile reclamantei, dezvoltate iniţial cu prilejul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, fără să se ia în seama considerentele pe care se sprijină decizia recurată, inclusiv prin combaterea acestora.Din aceste considerente se desprinde concluzia, fundamentată constituţional, potrivit căreia ordonanţa şi legea prin care ea este aprobată de Parlament, potrivit art. 114 din Constituţie, constituie acte juridice normative cu caracter distinct, aflate într-o succesiune fireasca dictata de conservarea caracterului de unic organ legiuitor al Parlamentului, asa cum prevăd dispoziţiile art. 58 din legea fundamentală, în condiţiile delegării legislative.Astfel, în conformitate cu art. 107 alin. (3) din Constituţie, ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta, iar, conform art. 114 alin. (3), aceste ordonanţe se aproba de Parlament potrivit procedurii legislative, dacă prin legea de abilitare se specifică aceasta.Prin urmare, ordonanţa o dată adoptată de Guvern, în virtutea legii de abilitare, îşi produce efectele juridice cît timp Guvernul însuşi nu procedează la modificarea ei înăuntrul termenului stabilit prin aceasta sau nu are loc, după încheierea procedurii legislative de aprobare de către Parlament, promulgarea legii respective, urmată de intrarea sa în vigoare potrivit prevederilor art. 78 din Constituţie.Evident ca, îndată ce aceasta din urma faza este consumată, ordonanţa este considerată ca incorporată în lege, care apare astfel ca un act juridic distinct de fosta ordonanţa, ale carei dispoziţii, menţinute prin legea de aprobare, operează de această dată ca prevederi legale, ca urmare a intrării în vigoare a legii de aprobare.Consecinţa practica a efectelor decalate în timp ale celor două categorii de acte juridice o constituie faptul ca, după aprobarea ordonanţei prin lege, nu mai este posibila criticarea celei dintii – care nu mai este în fiinta ca act juridic diferit de lege – şi ca deci orice critica la adresa ordonanţei era posibila numai cît timp aceasta era în vigoare (adică înainte de apariţia legii de aprobare).Din actele dosarului rezultă ca recurenta a intentat acţiunea sa în contencios administrativ la 16 noiembrie 1994, când Ordonanţa Guvernului nr. 39/1994 era în vigoare în urma publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, la 29 august 1994, iar rectificările acesteia se publicasera în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 12 septembrie 1994, deci ea avea cunoştinţa de conţinutul lor şi le putea contesta. Cu toate acestea, prin acţiunea sa ea a solicitat instanţei judecătoreşti doar aplicarea art. 3 alin. (1) din ordonanţa în forma sa iniţială şi nicidecum punerea în discuţie a constituţionalităţii sau a valabilităţii rectificarilor efectuate cu doua luni în urma, în finalul acţiunii reclamanta remarcind chiar „evidenta erorii materiale din anexele Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale care nu poate fi remediata decît pe calea acestei acţiuni”.Este adevărat, la primul termen fixat (10 ianuarie 1995), ea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a rectificarilor, raportindu-se însă la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1994 care nu mai era în vigoare, deoarece Legea nr. 134/1994, prin care ea fusese aprobată şi în care erau incluse rectificările respective, aparuse în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 decembrie 1994.Acesta este motivul pentru care prin decizia recurată s-a reţinut ca excepţia este lipsită de obiect, deoarece reclamanta din acţiune solicita declararea ca neconstituţionale a unor dispoziţii (rectificările în discuţie) care nu mai erau în vigoare.În consecinţa, pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c), al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, al art. 3 şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992,CURTEA,În numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Federaţia Sindicatelor din Învăţământul Preuniversitar din România împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 9 din 1 februarie 1996.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 24 aprilie 1996.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește