DECIZIE nr. 46 din 18 martie 2008

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 23/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 10 aprilie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulCONTINE PEDECIZIE 18 31/01/2008
ActulREFERIRE LADECIZIE 262 31/07/2007
ActulREFERIRE LAHOTARARE 25/07/2007
ActulREFERIRE LAHG 401 29/03/2006 ART. 6
ActulREFERIRE LAHG 401 29/03/2006 ART. 7
ActulREFERIRE LADECIZIE 31 22/03/2006
ActulREFERIRE LALEGE 8 14/03/1996 ART. 123
ActulREFERIRE LALEGE 8 14/03/1996 ART. 127
ActulREFERIRE LALEGE 8 14/03/1996 ART. 131
ActulREFERIRE LALEGE 8 14/03/1996 ART. 133
ActulREFERIRE LALEGE 8 14/03/1996 ART. 138
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 18 A din 31 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală



Având în vedere Referatul nr. SDG/662 din 17 martie 2008 al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice,în temeiul art. 131^2 alin. (9) teza a 2-a din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi ale Deciziei primului-ministru nr. 31/2006 pentru numirea doamnei Rodica Pârvu în funcţia de director general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie: + 
Articolul UNICSe publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 18A din 31 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie, privind respingerea apelului formulat de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) împotriva Hotărârii arbitrale din data de 25 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 27 august 2007, prin Decizia nr. 262/2007 a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.Directorul general al OficiuluiRomân pentru Drepturile de Autor,Rodica PârvuBucureşti, 18 martie 2008.Nr. 46.
 + 
Anexa CURTEA DE APEL BUCUREŞTISECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂDECIZIA CIVILĂ Nr. 18 Adin 31 ianuarie 2008privind respingerea apelului formulat de Uniunea Producătorilorde Fonograme din România (UPFR) împotriva Hotărâriiarbitrale din data de 25 iulie 2007Curtea este constituită din:Preşedinte – Carmen Georgeta NegrilăJudecător – Georgeta StegaruGrefier – Marina Daniela UngureanuPe rol se află pronunţarea asupra cererii de apel formulate de către apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) împotriva Hotărârii arbitrale din data de 25 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 27 august 2007, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 262/2007, în contradictoriu cu intimata Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (ADPFR).Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 31 ianuarie 2008, când în aceeaşi compunere a dat următoarea decizie:CURTEA,asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:Prin Cererea înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub nr. 5.649 din 5 iunie 2007, ADPFR a solicitat declanşarea procedurii de arbitraj pentru repartizarea remuneraţiilor reprezentând dreptul de comunicare publică-ambiental, copie privată, dreptul de radiodifuzare şi de retransmitere prin cablu, colectate de UPFR.La 18 iunie 2007, ORDA a procedat la convocarea părţilor, ocazie cu care UPFR a invocat chestiunea prealabilă a nelegalităţii cererii de arbitraj, întrucât aceasta nu se încadrează în niciunul dintre obiectivele arbitrajului limitativ prevăzute de art. 131^2 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.Întrucât ADPFR şi-a menţinut cererea de arbitraj, s-a procedat la constituirea completului de arbitraj prin tragere la sorţi.Potrivit cererii de arbitraj a rezultat că între părţile cauzei au avut loc negocieri privind drepturile membrilor ADPFR pentru ambiental, copia privată, posturile de radio şi televiziune, mici şi medii şi fără playlist şi fondul de rezervă pentru aceste categorii, corespunzătoare anilor 2003 şi 2004, fără ca părţile să fi ajuns la un acord, stabilind însă o a doua întâlnire, când fiecare dintre părţi va fi analizat procentele propuse de fiecare dintre ele.La 8 decembrie 2006, părţile au avut această a doua întâlnire, dată la care se convenise asupra procentelor membrilor ADPFR, însă UPFR a arătat că asupra acelor procente negociate urmează a se aplică un nou coeficient în funcţie de ponderea repertoriului membrilor ADPFR pe piaţa de muzică populară şi manele.Iniţiatorul procedurii de arbitraj, ADPFR, a precizat obiectul arbitrajului: stabilirea remuneraţiilor corespunzătoare drepturilor membrilor ADPFR, ţinându-se seama de criteriul agreat, respectiv de numărul de holograme utilizate, raportat la sumele repartizate de UPFR altor producători de fonograme, membri UPFR, pe baza aceleiaşi proceduri.La 18 iunie 2007, UPFR, prin Adresa nr. 25.343, a invocat următoarele chestiuni prealabile: nelegalitatea iniţierii procedurii de arbitraj, nelegalitatea constituirii unui complet de arbitraj, deoarece cererea de arbitraj este întemeiată pe dispoziţiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, text care priveşte gestiunea colectivă facultativă, iar nu gestiunea obligatorie realizată de UPFR, situaţie în care nu există obligaţia legală a încheierii unui protocol, iar în lipsa finalizării protocolului, nu se poate apela în mod legal la arbitraj.De asemenea, s-a arătat că declanşarea procedurii de arbitraj implică un fine de neprimire, constând în parcurgerea etapelor prealabile legale, ceea ce în speţă nu s-a realizat, câtă vreme nu există bază legală pentru desfăşurarea negocierilor şi încheierea unui protocol în acest sens.În finalul acestor precizări, UPFR a arătat că ADPFR a achiesat la criteriul de repartizare a sumelor stabilit de UPFR în conformitate cu dispoziţiile legale şi statutare şi că prin cererea de arbitraj formulată ADPFR urmăreşte în realitate stabilirea de către completul de arbitraj a sumelor cuvenite ADPFR, aspect ce nu poate constitui obiect al arbitrajului.ADPFR a răspuns acestor chestiuni prealabile, invocându-se în acest sens prevederile art. 133 alin. (2) referitoare la drepturile gestionate colectiv facultativ, text care ar conţine o eroare materială, pentru că în loc să facă referire la dispoziţiile art. 123^1 s-a făcut referire la art. 123^2 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, acesta fiind şi punctul de vedere al ORDA, exprimat în Adresa nr. 2.384 din 19 decembrie 2006; se mai arată că şi dacă nu ar fi o eroare materială nimic nu se opune ca gestiunii colective obligatorii să i se aplice regulile de la gestiunea facultativă.UPFR a depus întâmpinare în dosarul de arbitraj prin care a invocat 3 excepţii: excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei ADPFR, întrucât contractul de mandat încheiat între producătorii de muzică, în calitate de mandanţi, şi ADPFR, în calitate de mandatar, cuprind în art. 2 obiectul mandatului, care constă în negocieri cu UPFR şi orice alte organe ori instituţii abilitate pentru încasarea remuneraţiilor reprezentând cota procentuală a producătorilor de înregistrări audiovizuale, fără a se face referire la colectarea remuneraţiilor corespunzătoare drepturilor asupra fonogramelor.Prin aceeaşi întâmpinare s-a mai invocat excepţia necompetenţei materiale a completului de arbitraj pentru stabilirea remuneraţiei corespunzătoare dreptului la remuneraţie compensatorie pentru copie privată, dreptului de retransmitere prin cablu, dreptului la remuneraţie echitabilă pentru comunicare publică, întrucât potrivit art. 123^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, aceste drepturi sunt gestionate obligatoriu colectiv de către organismul de gestiune colectivă – UPFR, situaţie în care ADPFR, în calitate de reprezentant al unor titulari de drepturi conexe ce nu sunt membri ai UPFR, are deschisă calea unei acţiuni în justiţie pentru revendicarea remuneraţiei.S-a mai arătat în acest sens că dispoziţiile art. 131^2 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică în speţă, iar UPFR nu este colector unic în raport cu ADPFR pentru remuneraţia corespunzătoare drepturilor conexe care se gestionează colectiv şi facultativ. Totodată s-a susţinut că stabilirea procedurii de repartiţie, procentele pentru fiecare categorie de drepturi gestionate, modalităţile de evidenţiere a sumelor colectate, de justificare a costurilor de colectare şi stabilirea comisionului sunt reglementate prin lege şi actele constitutive ale organismului de gestiune colectivă, astfel cum rezultă din art. 127 din lege. În aceste condiţii, arbitrajul nu are competenţa de a stabili asemenea aspecte şi nici să exercite vreo verificare asupra acestora, întrucât ele intră sub controlul ORDA potrivit art. 138 lit. f) şi h) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.În sfârşit, s-a invocat excepţia prematurităţii cererii de arbitraj pentru stabilirea remuneraţiei corespunzătoare dreptului de radiodifuzare a fonogramei, întrucât acesta este susceptibil de gestionare facultativă, în baza art. 123 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce impune un protocol prealabil, desemnarea colectorului unic de către ORDA, chestiuni ce nu au fost antamate la negociere.Cererea cu care a fost învestit completul de arbitri desemnat de ORDA prin tragere la sorţi a fost soluţionată la 25 iulie 2007, în sensul respingerii ei ca prematur formulate, fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 27 august 2007, în baza Deciziei nr. 262/2007 a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.Pentru a decide în acest sens, completul de arbitri a reţinut că obiectul cererii de arbitraj îl constituie remuneraţia corespunzătoare din comunicare publică şi copie privată şi a procedat la analiza prioritară a excepţiilor invocate de UPFR.Astfel, privitor la excepţia de necompetenţă a completului de arbitraj, s-a constatat că faţă de obiectul cererii de arbitraj sunt întrunite condiţiile legale pentru realizarea arbitrajului, potrivit art. 131^2 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.S-a reţinut din înscrisurile cauzei că între părţi au avut loc mai multe runde de negocieri având ca obiect repartizarea remuneraţiilor reprezentând dreptul de comunicare publică-ambiental şi copie privată, colectate de UPFR, însă negocierile au eşuat.De aici, completul de arbitri a concluzionat că UPFR a acceptat negocierile, iar nefinalizarea acestora deschide posibilitatea realizării unui arbitraj aflat în competenţa arbitrilor, potrivit art. 131^2 alin. (1) lit. b) din lege, în cazul în care părţile implicate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei, motiv pentru care excepţia analizată a fost apreciată ca neîntemeiată.Pe fondul cauzei, completul de arbitraj a constatat că negocierile purtate la 28 noiembrie 2006 şi consemnate în procesul-verbal redactat la acea dată au avut ca obiect stabilirea de procente pentru mediul rural şi urban, în funcţie de categoriile de utilizatori de fonograme, iar la negocierile din 8 decembrie 2006, deşi se convenise asupra procentelor, cu excepţia procentului pentru copia privată, ca urmare a invocării de UPFR a unui coeficient aplicabil procentelor, negocierile au fost sistate.Pe de altă parte, s-a reţinut faţă de obiectul negocierilor că cererea de arbitraj are un obiect extins, ajungându-se ca până la finalul procedurii de arbitraj ADPFR să solicite ca în protocolul dintre cele două organisme de gestiune colectivă să se prevadă: procedura de repartizare, procentele pentru fiecare categorie de drepturi, modalităţile de evidenţiere a sumelor colectate, stabilirea comisionului şi orice alte aspecte, conform prevederilor legale şi specificului gestiunii colective unice.Aşa fiind, s-a constatat de către completul de arbitri că invocarea prin cerere de arbitraj a unor pretenţii ce nu au fost supuse în prealabil negocierii constituie un fine de neprimire ce împiedică luarea unei hotărâri.Soluţia s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 131 şi următoarele din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, privind reglementarea iniţierii procedurilor de negociere ce trebuie însoţite de metodologii propuse a fi negociate de comisii constituite prin decizii ale directorului general al ORDA. Negocierea unor astfel de metodologii se desfăşoară conform planului stabilit între părţi, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii comisiei, iar înţelegerea părţilor cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol ce se depune la ORDA şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Potrivit textelor menţionate, completul de arbitraj a apreciat că etapa negocierilor trebuie să fie una extrem de serioasă, părţile având obligaţia să stabilească concret pretenţiile pe care le invocă, ceea ce semnifică elemente de fapt, întemeiate pe principiile generale stabilite de lege.În speţă, ADPFR, în calitate de iniţiator al procedurii de negociere, nu a realizat o astfel de metodologie pe care să o propună celeilalte părţi, UPFR, ceea ce constituie o etapă prealabilă ce nu poate fi ignorată, omisă sau depăşită în derularea procedurii, situaţie în care completul de arbitri a respins cererea de arbitraj ca prematur formulată.În termen legal, împotriva acestei hotărâri arbitrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 27 august 2007, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 262/2007, UPFR a promovat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a invocat nelegala respingere a excepţiei de necompetenţă materială a completului de arbitraj.În primul rând, UPFR a susţinut că acţiunea ADPFR prin care solicită remuneraţia corespunzătoare membrilor săi din comunicare publică şi copie privată este adresată unei instanţe necompetente (completul de arbitraj), întrucât, potrivit art. 123^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prin Decizia nr. 23 A/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, aceste drepturi sunt gestionate obligatoriu colectiv de către UPFR, condiţii în care ADPFR, în calitate de reprezentant al unor titulari de drepturi conexe, ce nu sunt membrii UPFR, are deschisă calea unei acţiuni în justiţie pentru revendicarea remuneraţiei propriilor membri.De asemenea, apelanta UPFR a susţinut în faza derulată în procedura arbitrajului, faţă de considerentele ADPFR, că dispoziţiile art. 131^2 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare (în baza căruia completul de arbitraj a respins în mod eronat cererea ADPFR ca prematură), nu sunt aplicabile raportului dintre UPFR şi ADPFR, deoarece UPFR nu este „colector unic” în raport cu ADPFR pentru colectarea remuneraţiei corespunzătoare drepturilor din copia privată şi din comunicarea publică a fonogramelor.UPFR a arătat că art. 129^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 123 din aceeaşi lege, reglementează raportul dintre două sau mai multe organisme de gestiune colectivă care reprezintă aceeaşi categorie de titulari de drepturi (producători de fonograme), în sensul că atribuţia de colectare revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri, fără a fi necesară numirea unui colector unic şi nici stabilirea unui protocol privind repartizarea sumelor colectate. Ipoteza contrară – încheierea unui protocol – ar fi nelegală, deoarece s-ar admite că ADPFR are aceeaşi competenţă în materia gestiunii obligatorii ca şi UPFR, competenţă delegată către UPFR în baza acestui protocol. De asemenea, s-a arătat în faţa completului de arbitri că, potrivit art. 129^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, revendicarea de către ADPFR a sumelor cuvenite membrilor săi se poate face în termen de 3 ani de la data notificării.Deşi completul de arbitraj a reţinut întocmai toate aspectele invocate de UPFR, mai arată apelanta, a considerat că excepţia de necompetenţă este neîntemeiată, întrucât UPFR ar fi acceptat negocierile cu ADPFR în sensul stabilirii unei forme unice a metodologiei privind remuneraţia aferentă drepturilor conexe.Deoarece negocierile nu s-au finalizat, s-a apreciat că ADPFR a cerut legal, potrivit art. 131^2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, declanşarea procedurii de arbitraj.Se critică hotărârea completului de arbitri, deoarece în cadrul ei completul de arbitraj a interpretat în mod eronat conţinutul actelor depuse la dosar în legătură cu întâlnirile dintre UPFR şi ADPFR, considerându-le acte de negociere privind repartizarea remuneraţiilor reprezentând dreptul de comunicare publică/ambiental şi copie privată – colectate de către UPFR.Textul reţinut ca fiind incident [art. 131^2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare] nu se aplică între două organisme de gestiune colectivă (OGC), ci doar între OGC-uri, pe de o parte, şi utilizatorii de fonograme, pe de altă parte, în negocierile pentru plata remuneraţiei de către aceştia din urmă. UPFR şi ADPFR nu se aflau într-o negociere cu utilizatorii pentru a fi obligatorie elaborarea unei metodologii comune şi încheierea, ulterior, a unui protocol.În întâmpinarea depusă la dosarul de fond, se arată de apelantă, a arătat istoricul relaţiilor dintre UPFR şi ADPFR, precum şi iniţiativa de a proceda la analiza pieţei muzicale româneşti, pe categorii de genuri muzicale, pentru a se identifica procentajele de piaţă muzicală pe care titularii reprezentaţi de cele două OGC-uri le acoperă. Aceste informaţii urmau să servească părţilor în eventuale înţelegeri (în măsura în care legea le permite) pentru repartizarea remuneraţiei. Asemenea înţelegeri puteau viza chiar preîntâmpinarea unor situaţii litigioase între cele două OGC-uri, cum ar fi revendicarea sumelor datorate de către UPFR membrilor ADPFR, în acţiuni de drept comun.Totodată, s-a precizat că nu se menţionează în conţinutul acestor procese-verbale cadrul legal sau formal al discuţiilor dintre cele două OGC-uri. Astfel, întâlnirile consemnate în procesele-verbale din data de 28 noiembrie 2006, respectiv 8 decembrie 2007, la care completul de arbitraj a făcut trimitere în motivare, nu pot fi încadrate în vreo procedură formală sau legală de negociere. Completul însuşi a constatat acest lucru, alături de inexistenţa unei forme de protocol în care să fie precizate clar drepturile pentru care se datorează remuneraţia, criteriile de repartiţie etc.În al doilea rând, s-a criticat soluţia completului sub aspectul legalităţii încheierii unui protocol pentru repartizarea remuneraţiei colectate în baza gestiunii colective obligatorii (pentru copie privată şi comunicare publică).Completul a apreciat în mod nelegal şi eronat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 131 şi următoarele din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care acest articol se referă exclusiv la stabilirea metodologiilor între OGC-uri, pe de o parte, şi utilizatori (plătitorii de remuneraţie, în schimbul exploatării fonogramelor), pe de altă parte.Nu există niciun temei legal pentru a extrapola aplicarea acestor reglementări şi în raporturile dintre OGC-uri, mai ales în condiţiile în care apelanta UPFR a arătat în mod constant cadrul legal care reglementează raporturile dintre UPFR şi ADPFR (art. 129^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare).Gestiunea colectivă obligatorie presupune colectarea şi repartizarea drepturilor producătorilor de fonograme, în speţă, în regim colectiv pentru toţi producătorii, nu doar pentru membrii UPFR. Aşa încât, dacă un producător de fonograme, care nu este membru UPFR, îşi va revendica drepturile din difuzări radio, TV, comunicare publică etc., UPFR este obligat să îi vireze sumele, însă nu este obligat să încheie un protocol/o metodologie cu acesta pentru virarea acestor sume. Iar în practică, de asemenea, obligaţia nu se justifică, avându-se în vedere criteriile de repartizare care sunt clar stabilite de lege [în conformitate cu utilizarea reală a operei – art. 134 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare], comisionul de administrare [art. 134 alin. (2) lit. b)], de statut etc.Apelanta reiterează prin motivele de apel argumentul imposibilităţii iniţierii unei proceduri de arbitraj cu obiectul solicitat de ADPFR, întrucât obiectele arbitrajelor derulate în baza Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, sunt limitativ prevăzute de lege, iar această procedură, ca să aibă loc, trebuie să întrunească două condiţii, care în speţă nu se verifică în mod cumulativ:1. să existe mai multe OGC-uri beneficiare pentru acelaşi domeniu de creaţie (cerinţă îndeplinită);2. drepturile gestionate să fie dintre cele prevăzute la art. 123^2 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, adică drepturi gestionate facultativ colectiv (care nu este întrunită această cerinţă). Or, ADPFR a solicitat încheierea unei metodologii/protocol pentru drepturile din comunicare publică/ambiental şi copie privată – care ambele sunt gestionate obligatoriu colectiv.Este firesc, normal, obligatoriu şi legal ca în cazul gestiunii colective facultative să se încheie un protocol între organisme, întrucât poate unul dintre organismele beneficiare nu are capacitate de colectare, respectiv de repartizare, caz în care mandatează celălalt organism de gestiune colectivă să îi colecteze şi să îi repartizeze drepturile propriilor membri, stabilind condiţiile concrete ale mandatului.Intimata ADPFR a formulat întâmpinare la motivele de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat.La termenul de azi, în şedinţă publică, s-a invocat din oficiu excepţia de lipsă de interes în promovarea apelului, excepţie asupra căreia apelanta a pus concluzii prin apărătorul său, solicitând însă şi amânarea pronunţării pentru formularea unor concluzii scrise, termen pe care Curtea l-a acordat.Apelul promovat de UPFR este lipsit de interes.Aşa cum rezultă din expozeul prezentei decizii, iniţiativa declanşării procedurii arbitrale a aparţinut intimatei ADPFR, având ca obiect repartizarea remuneraţiilor reprezentând dreptul de comunicare publică, ambiental şi copie privată, colectate de apelanta UPFR, obiectul arbitrajului fiind ulterior extins şi cu privire la stabilirea procedurii de repartizare, procentele pentru fiecare categorie de drepturi gestionate, modalităţile de evidenţiere a sumelor colectate, de justificare a costurilor de colectare, stabilirea comisionului pentru desfăşurarea acestei activităţi etc.Prin întâmpinarea depusă în dosarul de arbitraj, apelanta UPFR a invocat mai multe excepţii procesuale, unele de fond, altele de procedură: excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei ADPFR, raportat la obiectul mandatului depus în cauză, excepţia necompetenţei materiale a completului de arbitri (a cărei pretins greşită rezolvare face obiectul criticilor de apel), precum şi excepţia prematurităţii cererii de arbitraj, cea din urmă fiind admisă prin hotărârea apelată.Drept urmare, hotărârea atacată a validat întocmai cum a fost susţinută de către apelanta UPFR excepţia de fond a prematurităţii cererii de arbitraj.Criticându-se prin motivele de apel împrejurarea că în mod nelegal şi netemeinic nu s-a dat eficienţă excepţiei necompetenţei materiale a completului de arbitraj, analizată în mod legal prioritar de către completul de arbitri, dar greşit soluţionată, câtă vreme prin hotărârea apelată s-a admis o altă excepţie invocată de către aceeaşi apelantă, face inutil demersul său ulterior de a apela hotărârea arbitrală, întrucât lipseşte folosul practic pentru o astfel de conduită procesuală.A critica o hotărâre care nu stabileşte în sarcina părţii apelante vreo obligaţie aptă de a fi dusă la îndeplinire în vreuna din formele de executare prescrise de lege este lipsit de eficienţă, întrucât o astfel de hotărâre nu este în vreun fel vătămătoare pentru partea apelantă şi nu poate fi de natură a-i genera o nemulţumire procesuală valabilă, susceptibilă de a justifica interesul procesual pentru etapa căii de atac, aceasta cu atât mai mult cu cât hotărârea criticată a fost pronunţată prin admiterea unei excepţii susţinute de apelanta însăşi.Interesul procesual este o cerinţă a oricărui demers iniţiat în justiţie ce trebuie a se verifica pe întreaga durată a derulării procesului civil, el trebuind să fie personal, actual şi legitim, iar nu mediat, eventual, nelegitim sau pur teoretic, condiţii care nu se verifică în ce priveşte apelul declarat de UPFR.Prin concluzii scrise, combătând excepţia invocată din oficiu, apelanta pretinde că interesul său în declararea căii de atac derivă din împrejurarea că admiterea excepţiei necompetenţei materiale a completului de arbitraj ar avea drept consecinţă recunoaşterea competenţei instanţelor de drept comun şi implicit a drepturilor sale procesuale potrivit procedurii de drept comun, inclusiv posibilitatea de a uza de toate căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, iar nu numai apelul reglementat de norma specială, respectiv de art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.Or, un asemenea interes care se raportează la posibilitatea declanşării unui alt litigiu de către partea adversă rămâne unul de natură eventuală, cerinţa interesului procesual pentru uzitarea oricărei forme de procedură puse la îndemâna părţilor de lege trebuind a fi raportat în mod necesar la circumstanţele cauzei în care se recurge, ca, în speţă, la atacarea hotărârii cu apel, iar nu la elemente extrinseci acesteia.Faţă de cele anterior arătate, Curtea va respinge apelul formulat de UPFR, ca fiind lipsit de interes.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia lipsei de interes în promovarea apelului.Respinge ca fiind lipsit de interes apelul formulat de apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva Hotărârii arbitrale din data de 25 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 27 august 2007, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 262/2007, în contradictoriu cu intimata Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România.Irevocabilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2008.Preşedinte,Carmen Georgeta NegrilăJudecător,Georgeta StegaruGrefier,Marina Daniela Ungureanu––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x