DECIZIE nr. 459 din 1 iunie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, ale art. 720^1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 1662 şi art. 1663 din Codul civil



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia Margareta Niţă – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, ale art. 720^1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 1662 şi art. 1663 din Codul civil, excepţie ridicată de Marcela Frăţilă, Ioan Florin Frăţilă şi Cabinetul Individual de Avocaţi „Florin Frăţilă” în Dosarul nr. 37.448/3/2005 (5.466/2005) al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal răspund autorii excepţiei, Ioan Florin Frăţilă, atât în nume personal, cât şi în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocaţi "Florin Frăţilă", precum şi Marcela Frăţilă. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă faptul că partea Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei.Cauza fiind în stare de judecată, partea Ioan Florin Frăţilă solicită admiterea excepţiei, susţinând, în esenţă, următoarele:Dispoziţiile art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi art. 17 din Legea nr. 146/1997 sunt discriminatorii în sensul că cererile şi acţiunile formulate de anumite autorităţi ale statului, enumerate la art. 17 din lege, sunt scutite de taxa judiciară de timbru când au ca obiect venituri publice, în timp ce orice acţiune judecătorească îndreptată împotriva acestor instituţii nu este taxată la o sumă fixă, ci la un nivel proporţional cu valoarea pretenţiilor şi fără a fi limitată superior, cum se întâmplă în cazul atacării actelor administrative, potrivit art. 3 lit. m) din aceeaşi lege. Autorul subliniază faptul că prin invocarea excepţiei nu urmăreşte scutirea de la plata taxei de timbru, a cărei raţiune nu o contestă, ci evocă doar modul inechitabil de stabilire a acestei taxe în cazul acţiunii formulate împotriva Casei de Economii şi Consemnaţiuni – S.A., instituţie publică ce ar fi însă scutită de la plata taxei judiciare de timbru în cazul în care ar formula o acţiune judecătorească împotriva autorului excepţiei.Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 au ca efect atingerea dreptului de proprietate al creditorilor, întrucât, fără acordul acestora, dispun înlocuirea Casei de Economii şi Consemnaţiuni cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, această instituţie subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de Investiţii şi/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST – S.A., fără a prezenta însă aceleaşi garanţii ca şi debitorul iniţial.Art. 720^1 din Codul de procedură civilă împiedică accesul direct la instanţă, deoarece obligă reclamantul la parcurgerea procedurii prealabile de conciliere, chiar dacă opoziţia părţii pârâte în ceea ce priveşte recunoaşterea pretenţiilor ce i se impută este de notorietate.Având cuvântul, autoarea excepţiei Marcela Frăţilă solicită admiterea acesteia, pentru aceleaşi motive prezentate de celălalt autor.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate nu contravin normelor invocate din Legea fundamentală.Astfel, arată că dispoziţiile art. 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997 se aplică în mod unitar tuturor celor aflaţi în ipoteza normei, fără privilegii şi fără discriminări. Pe de altă parte, critica de neconstituţionalitate se raportează la alte texte din lege prin care legiuitorul a instituit scutiri de la taxa judiciară de timbru, şi nu la norme ale Constituţiei, astfel că nu poate fi primită. Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 prevăd subrogarea totală a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită, astfel că drepturile creditorilor nu sunt în nici un mod afectate. Cât priveşte art. 720^1 din Codul de procedură civilă, se arată că, după parcurgerea procedurii de conciliere directă şi obligatorie, părţile se pot adresa instanţei de judecată, valorificându-şi pe această cale toate drepturile procesuale şi subiective. De asemenea, nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1662 şi 1663 din Codul civil nu poate fi reţinută, deoarece beneficiul de discuţie şi cel de diviziune decurg din caracterul accesoriu şi subsidiar al contractului de fidejusiune şi nu sunt de natură a contraveni dreptului de acces liber la instanţă, dreptului la apărare sau dreptului de proprietate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 6 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 37.448/3/2005 (5.466/2005), Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, ale art. 720^1 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 1662 şi art. 1663 din Codul civil”. Excepţia a fost ridicată de Marcela Frăţilă, Ioan Florin Frăţilă şi Cabinetul Individual de Avocaţi „Florin Frăţilă” -într-o cauză comercială având ca obiect pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin următoarele:Dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 146/1997, coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) şi art. 17 din aceasta, contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, 52 şi ale art. 56 alin. (2), întrucât stabilesc taxe de timbru proporţionale cu valoarea pretenţiilor, fără ca acestea să fie însă limitate superior. Autorii consideră că, aşa cum art. 3 lit. m) prevede o limită maximă a taxei de timbru, stabilită la o valoare modică de aproximativ 12% din venitul mediu brut pe economia naţională (342.000 lei), sau cum art. 17 scuteşte instituţiile statului de la plata taxei de timbru când cererile au ca obiect venituri publice, tot la fel ar trebui să se calculeze şi valoarea taxei judiciare de timbru corespunzătoare acţiunilor şi cererilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 146/1997, cu atât mai mult cu cât, potrivit Constituţiei, jurisdicţiile administrative sunt gratuite.Art. 14 din Legea nr. 333/2001, care prevede înlocuirea debitorului iniţial – Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. – cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fără acordul creditorului, deci contrar normelor Codului civil, încalcă, în opinia autorilor excepţiei, art. 16, 21, 44, 53, 135 şi 136 din Constituţie. Noua societate debitoare are un grad de solvabilitate inferior celei iniţiale, astfel că este afectat dreptul de proprietate al creditorilor, în special în condiţiile în care, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, recuperarea sumelor de bani reprezentând titluri de creanţă este, practic, imposibilă, atât timp cât aceste sume nu sunt, de regulă, prevăzute în bugetul de stat. Mai mult, Guvernul poate decide oricând desfiinţarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, aflată sub conducerea sa, în considerarea faptului că procesul de privatizare s-a încheiat, ceea ce pune în pericol însăşi existenţa proprietăţii private a creditorilor. Capitalul este unul dintre cei mai importanţi factori de producţie, iar prin modificarea legislativă operată de art. 14, statul nu şi-a respectat obligaţia consacrată de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Pe de altă parte, liberul acces la justiţie este îngrădit prin aceea că „există o reţinere a unora dintre instanţele de judecată de a da câştig de cauză persoanelor fizice în confruntarea cu statul, motivată de presiunile care se fac de formaţiunile politice la putere”.Cât priveşte dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă, se susţine că încalcă prevederile art. 16, 21, 24, 44, 53, 135 şi 136 din Constituţie. Obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile de conciliere reprezintă un obstacol împotriva accesului liber la justiţie şi exercitării dreptului la apărare şi restrânge proprietatea privată, toate acestea în afara condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Pe de altă parte, dispoziţiile de lege criticate operează o discriminare bazată pe avere şi pe calitatea persoanei, comerciant sau nu, şi împiedică, totodată, exercitarea comerţului datorită procedurii "birocratice" care impune un timp îndelungat de conciliere între părţile litigante, chiar dacă refuzul pârâtului de a da curs pretenţiilor reclamantului (cum este cazul de faţă) este un fapt notoriu, arhicunoscut.Referitor la neconstituţionalitatea art. 1662 şi 1663 din Codul civil, se arată că acestea încalcă art. 21, 24 şi 44 din Constituţie, deoarece beneficiul de diviziune şi discuţiune reprezintă, în opinia autorilor excepţiei, o "eschivă" a fidejusorului de a nu-şi îndeplini obligaţiile.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, art. 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997 nu contravin art. 21 din Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie nu presupune şi gratuitatea acestui serviciu public, iar valoarea taxei de timbru este inclusă în contravaloarea cheltuielilor de judecată ce revin părţii căzute în pretenţii. Pe de altă parte, părţile, persoane fizice sau juridice, care se adresează justiţiei pentru realizarea unor interese proprii, individuale în cadrul unor litigii împotriva autorităţilor publice, nu sunt în aceeaşi situaţie ca şi acestea din urmă.Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 nu contravin prevederilor constituţionale pretins încălcate, actul normativ criticat reglementând preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a drepturilor şi obligaţiilor Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., în acest scop fiind instituite norme pentru protejarea, în situaţii de criză, a drepturilor creditorilor.Art. 720^1 din Codul de procedură civilă respectă exigenţele dreptului la apărare, ale dreptului de proprietate şi ale liberului acces la justiţie, nu operează nici o discriminare şi dă expresie, totodată, principiului celerităţii, specific dreptului comercial.Cât priveşte art. 1662 şi 1663 din Codul civil, instanţa de judecată arată că excepţiile referitoare la beneficiul de discuţie şi de diviziune decurg din caracterul accesoriu, subsidiar al obligaţiei fidejusorului, raportată la obligaţia principală, şi nu sunt de natură a încălca dreptul la apărare sau dreptul de proprietate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Avându-se în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 17 din aceasta, se observă că autorul nu contestă obligaţia plăţii unor taxe de timbru, ci doar modul de stabilire a acestora. Legat de acest aspect, se arată că atât modul de interpretare şi de aplicare a legii, cât şi stabilirea modalităţii de plată a taxelor de timbru, precum şi cuantumul lor nu reprezintă probleme de constituţionalitate, nefiind, aşadar, de competenţa Curţii Constituţionale. Cât priveşte aspectele de fond ale motivării excepţiei, se arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit în mod constant că textele de lege criticate şi în prezenta cauză nu încalcă art. 21, 52 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Constituţie.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 333/2001, raportat la art. 16, 21, 44, 53, 135 şi 136 din Constituţie, se consideră că este neîntemeiată. Invocându-se deciziile nr. 335/2001 şi nr. 28/2002 ale Curţii Constituţionale, se susţine că prevederile legale criticate urmăresc o diminuare a consecinţelor create la Fondul Naţional de Investiţii, în sensul stabilirii unor măsuri pe care statul le consideră necesare pentru sprijinirea categoriilor defavorizate. Înlocuirea fidejusorului Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este o astfel de măsură, întrucât în locul unei societăţi comerciale cu un patrimoniu limitat s-a subrogat o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligaţii.Dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă, criticate ca fiind neconstituţionale faţă de art. 16, 21, 24, 44, 53, 135 şi 136 din Legea fundamentală, oferă părţilor, în mod egal şi fără nici o discriminare, posibilitatea soluţionării conflictului în mod amiabil, tocmai în considerarea principiului celerităţii, mai pregnant în materie comercială. Odată parcursă această procedură prealabilă a concilierii, părţile au posibilitatea de a se adresa ulterior instanţelor de judecată, urmând ca, în cursul procesului, acestea să îşi exercite toate drepturile şi garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil. Totodată, se apreciază că prevederile art. 44, 135 şi 136 din Constituţie, invocate în motivarea excepţiei, nu au incidenţă în cauză.Cât priveşte dispoziţiile art. 1662 şi 1663 din Codul civil, se arată că prin reglementarea celor două excepţii – beneficiul de diviziune şi de discuţie – s-a urmărit protejarea dreptului de proprietate al fidejusorului, în condiţiile în care contractul de fidejusiune are un caracter accesoriu faţă de contractul principal dintre creditor şi debitor şi are drept scop tocmai garantarea executării obligaţiei acestuia din urmă. Mai mult, se prezumă că, la încheierea contractului de fidejusiune, părţile contractante, în special creditorii, au cunoscut reglementările legale aplicabile în materie, astfel că aceştia nu pot susţine încălcarea dreptului de acces la justiţie sau a dreptului la apărare.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.În esenţă, se susţine că dispoziţiile art. 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997 nu contravin art. 16, 21 şi art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 101/2006. De asemenea, nici prevederile art. 14 din Legea nr. 333/2001, ale art. 720^1 din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 1662 şi 1663 din Codul civil nu nesocotesc normele constituţionale pretins a fi încălcate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, ale art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 4 iulie 2001, ale art. 720^1 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1662 şi 1663 din Codul civil.Dispoziţiile de lege criticate din Legea nr. 146/1997 au următorul conţinut:– Art. 2: "(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel: [… ](2) În cazul contestaţiei la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 1.830.000 lei (194 lei – pentru anul 2006), indiferent de valoarea contestată. … (3) Valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acţiune sau în cerere. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanţă ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege." … Dispoziţiile art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, la care autorii excepţiei fac referire, reglementează nivelul taxei de timbru pentru acţiunile şi cererile neevaluabile în bani, respectiv pentru cererile introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. Art. 17 prevede scutirea de la plata taxei de timbru a instituţiilor statului aici enumerate, atunci când cererile au ca obiect venituri publice.Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii au următorul cuprins: „(1) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de Investiţii şi/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST – S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.(2) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. şi dobândeşte calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită." … Dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: "În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.În scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face şi prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată."Prevederile art. 1662 şi 1663 din Codul civil dispun următoarele:– Art. 1662: "Fidejusorul nu este ţinut a plăti creditorului, decât când nu se poate îndestula de la debitorul principal asupra averii căruia trebuie mai întâi să se facă discuţie, afară numai când însuşi a renunţat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. În cazul din urmă, efectul obligaţiei sale se regulează după principiile statornicite în privinţa datoriilor solidare.";– Art. 1663: "Creditorul nu este îndatorat să discute averea debitorului principal, dacă garantul nu o cere de la cele dintâi lucrări îndreptate contra sa."Autorul excepţiei consideră că textele de lege menţionate încalcă următoarele prevederi constituţionale: art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 21 "Accesul liber la justiţie", art. 24 "Dreptul la apărare", art. 44 "Dreptul de proprietate privată", art. 52 "Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică", art. 53 "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", art. 56 alin. (2), potrivit căruia "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale", art. 135 "Economia" şi art. 136 "Proprietatea".Examinând textele de lege criticate, raportate la prevederile din Legea fundamentală invocate, Curtea Constituţională constată următoarele:Dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 146/1997 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 101 din 9 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, Curtea, pentru argumentele acolo expuse, a reţinut că acestea nu încalcă art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi nici art. 56 privind contribuţiile financiare.De asemenea, prin Decizia nr. 164 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 30 iunie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, reţinând că acestea nu contravin art. 21 din Constituţie, invocat şi în cauza de faţă.În plus, autorii prezentei excepţii susţin nerespectarea art. 52 din Legea fundamentală privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevederi care însă nu au incidenţă în cauză.Cât priveşte referirile autorilor excepţiei la prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei şi nu sunt, practic, vizate de critica de neconstituţionalitate, decât ca element de comparaţie cu normele juridice cuprinse în art. 2 din lege; or, controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională se efectuează numai prin raportarea la texte din Legea fundamentală sau convenţii şi tratate la care România este parte, şi nu faţă de alte texte legale. În acest sens este jurisprudenţa constantă a Curţii, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Aşa fiind, aceste susţineri urmează să fie respinse.Cât priveşte dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, Curtea constată că excepţii cu acelaşi obiect au fost respinse, de exemplu, prin deciziile nr. 335 din 28 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 30 ianuarie 2002, sau nr. 28 din 30 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 1 martie 2002. Cu aceste prilejuri Curtea a reţinut, în esenţă, că textul de lege criticat nu contravine principiului egalităţii în drepturi, accesului liber la justiţie şi nici dreptului de proprietate, drepturi fundamentale pretins a fi încălcate şi în prezenta cauză. Subrogarea prevăzută la art. 14 din Legea nr. 333/2001 are ca efect preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a tuturor drepturilor şi obligaţiilor Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. rezultate din actele juridice prevăzute în anexa la lege, deci inclusiv din Contractul de fidejusiune/cauţiune nr. 2.205 din 16 decembrie 1999, preluarea acestor obligaţii implicând, în mod necesar, executarea lor silită, în eventualitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive împotriva Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului. Astfel, nu se poate susţine că prin schimbarea debitorului Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. a fost creată o situaţie nefavorabilă pentru investitori, fiind afectat gajul general al acestora asupra patrimoniului fidejusorului, deoarece în locul unei societăţi comerciale, cu un patrimoniu limitat, s-a subrogat o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligaţii.Referitor la dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată, de asemenea, că prin Decizia nr. 136 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, aceasta a reţinut că „rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. Faţă de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibită de prevederile constituţionale de referinţă, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în judecată.”Având în vedere cele arătate, Curtea observă că nu se poate reţine nici contrarietatea textului de lege menţionat faţă de art. 16, 44, 53, 135 sau 136 din Constituţie, invocate în plus în cauza de faţă.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1662 şi 1663 din Codul civil, Curtea Constituţională reţine că autorii excepţiei susţin neconstituţionalitatea acestora faţă de art. 21, 24 şi 44 din Constituţie, arătând că, prin invocarea celor două excepţii caracteristice contractului de fidejusiune, respectiv beneficiul de discuţie şi beneficiul de diviziune, reglementate de textele de lege indicate, este posibil ca fidejusorul să nu îşi îndeplinească obligaţiile contractuale faţă de creditor, patrimoniul acestuia din urmă fiind, astfel, afectat.Contractul de fidejusiune are un caracter accesoriu faţă de obligaţia principală a debitorului şi are drept scop major îndestularea creditorului pentru situaţia în care debitorul nu îşi va executa obligaţia faţă de acesta. Ca atare, sub acest aspect, nu se poate susţine atingerea dreptului de proprietate al creditorilor prin riscul neexecutării obligaţiei debitorului. Totodată însă, obligaţia fidejusorului fiind una accesorie şi subsidiară, acesta poate invoca beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune. Cele două excepţii, care au menirea de a proteja bunurile fidejusorului, în sensul că nu pot fi urmărite decât după ce creditorul s-a îndreptat mai întâi împotriva bunurilor debitorului, pot fi invocate în anumite condiţii, prevăzute de textele de lege indicate – art. 1662 şi 1663 din Codul civil -, precum şi cu respectarea clauzelor contractuale dintre fidejusor şi creditor. Având în vedere acest mecanism juridic de garantare a dreptului de creanţă al creditorilor, dar şi de protejare subsecventă a bunurilor fidejusorului, nu se poate reţine că cele două posibilităţi legale ale fidejusorului, exercitate potrivit legii, afectează în vreun fel accesul liber la justiţie, dreptul la apărare sau dreptul de proprietate al creditorului.De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 42 din 3 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 3 martie 2004, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1662 teza a doua din Codul civil, reţinând că textul de lege nu contravine art. 44 şi 136 din Constituţie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, ale art. 720^1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 1662 şi art. 1663 din Codul civil, excepţie ridicată de Marcela Frăţilă, Ioan Florin Frăţilă şi Cabinetul Individual de Avocaţi „Florin Frăţilă” în Dosarul nr. 37.448/3/2005 (5.466/2005) al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Niţă_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește