privind modificarea şi completarea Condiţiilor generale de contractare pentru consumatorii captivi de gaze naturale
Având în vedere prevederile Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1.078/2003 privind aprobarea Criteriilor şi metodelor pentru aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) şi (5) din Legea gazelor nr. 351/2004,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale emite prezenta decizie. +
Articolul IAnexa nr. 1 "Condiţii generale de contractare pentru consumatorii captivi casnici de gaze naturale" la Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 308/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 7 aprilie 2005, se modifică după cum urmează:1. Punctul 4 al capitolului I "Cerinţe generale" va avea următorul cuprins:"4. Contravaloarea gazelor naturale consumate se determină prin înmulţirea cantităţii de gaze naturale consumate în perioada de facturare cu valoarea preţului final reglementat al gazelor naturale."2. Litera d) din cadrul literei C a punctului 1 al capitolului II "Drepturile şi obligaţiile furnizorului de gaze naturale" va avea următorul cuprins:"d) constatarea de către furnizor a unor intervenţii de natură a influenţa măsurarea corectă a consumului;".3. Litera e) din cadrul literei C a punctului 1 al capitolului II "Drepturile şi obligaţiile furnizorului de gaze naturale" va avea următorul cuprins:"e) neachitarea facturii reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale prestate, la termenele stipulate prin contractul de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii captivi casnici, a contravalorii altor servicii efectuate de furnizor rezultate din obligaţiile acestuia şi neincluse în preţul final reglementat, a majorărilor de întârziere aferente sau a eventualelor daune-interese rezultate din deteriorarea unor instalaţii ale furnizorului, când acestea se datorează culpei consumatorului casnic;".4. Litera D a punctului 1 al capitolului II "Drepturile şi obligaţiile furnizorului de gaze naturale" va avea următorul cuprins:"D. să solicite consumatorului casnic care a ajuns în situaţia de întrerupere a furnizării pentru neplată constituirea, în vederea reluării furnizării, a unei garanţii, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind accesul la sistemele de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.043/2004, cu modificările şi completările ulterioare; valoarea garanţiei se calculează pentru o cantitate de 300 mc de gaze naturale, la preţul final reglementat al gazelor naturale, inclusiv T.V.A., valabil la data constituirii acesteia. Garanţia se va returna consumatorului, după scăderea eventualelor debite, în cazul rezilierii contractului de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii captivi casnici sau dacă timp de 2 ani consecutivi consumatorului nu i-a fost întreruptă furnizarea gazelor naturale pentru neplată. În cazul neconstituirii garanţiei, contractul de furnizare poate fi reziliat de către furnizor în baza unei notificări trimise de acesta, rezilierea operând de drept, fără punere în întârziere şi fără nici o altă formalitate.În cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale prestate, în termen de 45 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, furnizorul va trece de drept la executarea garanţiei constituite de către consumatorul casnic, astfel:a) în cazul în care contravaloarea facturii neachitate este mai mică decât garanţia constituită, consumatorul casnic este obligat să reconstituie garanţia, în termen de 15 zile calendaristice de la data executării, calculată la preţul final reglementat al gazelor naturale, inclusiv T.V.A., valabil la data reconstituirii acesteia şi pentru cantitatea prevăzută la lit. D; nerespectarea termenului de reconstituire a garanţiei atrage întreruperea furnizării gazelor naturale fără preaviz, urmată de posibilitatea rezilierii contractului după 20 de zile calendaristice de la data întreruperii; reluarea furnizării se va face în termen de 24 de ore, în situaţia în care consumatorul casnic îşi achită tarifele aferente reconectării şi constituie garanţia în condiţiile prevăzute la lit. D; sunt exceptate de la obligaţia reluării furnizării în termen de 24 de ore cazurile în care contractul de furnizare a fost reziliat; … b) în cazul în care contravaloarea facturii neachitate este mai mare decât garanţia constituită, se va proceda la întreruperea furnizării gazelor naturale fără preaviz, urmată de posibilitatea rezilierii contractului după 20 de zile calendaristice de la data întreruperii; reluarea furnizării se va face în termen de 24 de ore, în situaţia în care consumatorul casnic îşi achită integral obligaţiile de plată scadente, tarifele aferente reconectării şi constituie garanţia în condiţiile prevăzute la lit. D; sunt exceptate de la obligaţia reluării furnizării în termen de 24 de ore cazurile în care contractul de furnizare a fost reziliat." … 5. Literele k), l), m), o) şi p) din cadrul punctului 2 al capitolului II "Drepturile şi obligaţiile furnizorului de gaze naturale" vor avea următorul cuprins:"k) să furnizeze, la cererea justificată a consumatorului casnic, informaţii privind istoricul de consum pe o perioadă de maximum un an anterior solicitării;l) să răspundă şi să soluţioneze sesizările consu-matorului casnic privind nerespectarea parametrilor de debit şi presiune şi a condiţiilor de calitate a gazelor naturale; … m) să răspundă şi să soluţioneze reclamaţiile sau solicitările scrise referitoare la înlocuirea contorului de măsurare, schimbarea amplasamentului acestuia, reme-dierea acestuia şi altele asemenea; … ………………………………………………………………….o) să răspundă şi să soluţioneze reclamaţiile privind corectitudinea facturii emise de furnizor; … p) să răspundă şi să soluţioneze solicitările consu-matorului referitoare la prestarea serviciului de furnizare, altele decât cele prevăzute la lit. l), m) şi o), conform reglementărilor în vigoare;". … 6. Litera b) din cadrul punctului 1 al capitolului III "Drepturile şi obligaţiile consumatorului casnic de gaze naturale" va avea următorul cuprins:"b) să solicite furnizorului întreruperea contra cost a furnizării gazelor naturale, în cazul în care întreruperea este legată de funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor consumatorului, printr-o notificare transmisă furnizorului cu minimum 15 zile calendaristice înainte de data întreruperii, precizând totodată şi data reluării furnizării;".7. Litera p) din cadrul punctului 2 al capitolului III "Drepturile şi obligaţiile consumatorului casnic de gaze naturale" se abrogă.8. Literele q) şi r) din cadrul punctului 2 al capitolului III "Drepturile şi obligaţiile consumatorului casnic de gaze naturale" devin literele p) şi q).Art. IIAnexa nr. 2 "Condiţii generale de contractare pentru consumatorii captivi noncasnici de gaze naturale" la Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 308/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 7 aprilie 2005, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Punctul 3 al capitolului I "Cerinţe generale" va avea următorul cuprins:"3. Contravaloarea gazelor naturale se determină prin înmulţirea cantităţii de gaze naturale facturate cu preţul final reglementat al gazelor naturale."2. Punctul 5 al capitolului I "Cerinţe generale" va avea următorul cuprins:"5. Furnizorul nu va efectua revizii tehnice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, de natură a afecta furnizarea gazelor naturale către consumatorii noncasnici a căror activitate are caracter sezonier, în perioada în care aceştia îşi desfăşoară activitatea."3. Litera d) din cadrul literei D a punctului 1 din capitolul II "Drepturile şi obligaţiile furnizorului de gaze naturale" va avea următorul cuprins:"d) constatarea de către furnizor a unor intervenţii de natură a influenţa măsurarea corectă a consumului;".4. Litera i) a punctului 2 al capitolului II "Drepturile şi obligaţiile furnizorului de gaze naturale" va avea următorul cuprins:"i) să furnizeze, la solicitarea consumatorului noncasnic, contra cost, informaţii privind istoricul de consum pentru o perioadă de maximum un an anterior solicitării;".5. La punctul 2 al capitolului II "Drepturile şi obligaţiile furnizorului de gaze naturale", după litera v) se introduce litera w) cu următorul cuprins:"w) să aducă la cunoştinţă consumatorului noncasnic, prin intermediul mass-media, orice modificare a preţului final reglementat, prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I."6. Litera b) a punctului 1 al capitolului III "Drepturile şi obligaţiile consumatorului noncasnic de gaze naturale" va avea următorul cuprins:"b) să solicite în scris întreruperea contra cost a furnizării gazelor naturale, printr-o notificare transmisă furnizorului cu minimum 15 zile calendaristice înainte de data întreruperii, precizând şi data reluării furnizării;".7. Litera o) a punctului 2 al capitolului III "Drepturile şi obligaţiile consumatorului noncasnic de gaze naturale" va avea următorul cuprins:"o) să achite toate obligaţiile de plată până la termenul de reziliere a contractului;".8. Capitolul V "Răspunderea contractuală" va avea următorul cuprins:"În cazul consumului fraudulos constatat de organele competente, consumatorul datorează furnizorului despăgubiri pentru gazele naturale consumate fraudulos, conform prejudiciului cauzat; suma datorată cu titlu de despăgubiri va fi cel puţin la nivelul contravalorii unei cantităţi de gaze naturale calculate la debitul maxim instalat, pentru 24 de ore, pe o perioadă de 3 luni." +
Articolul IIICompartimentele de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale şi părţile la contractele de furnizare reglementată a gazelor naturale pentru consumatorii captivi vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii. +
Articolul IVPrezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 11 iunie 2005.Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementareîn Domeniul Gazelor Naturale,Ştefan CosmeanuBucureşti, 9 iunie 2005.Nr. 458_______________