DECIZIE nr. 457 din 28 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, ridicată de Gheorghe Igna în Dosarul nr. 2.873/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 24 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.873/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Igna într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 6 din 17 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, sentinţă prin care a fost condamnat la un an închisoare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, care reglementează egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, înfăptuirea justiţiei şi folosirea căilor de atac. În esenţă, în motivarea excepţiei se arată că normele procedurale penale criticate sunt neconstituţionale, întrucât "pentru o anumită categorie de persoane [şi anume persoanele prevăzute în art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală – judecătorii de la judecătorii şi tribunale, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi notarii publici] legea instituie un regim discriminatoriu şi restrictiv, privând această categorie de persoane de accesul liber la justiţie şi posibilitatea de a folosi toate căile de atac pe care legea le prevede pentru toţi cetăţenii".Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală consideră că excepţia ridicată nu este întemeiată, deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fără a fi încălcat accesul liber la justiţie, care nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De asemenea, arată că nu se poate susţine că prin nereglementarea în cazul magistraţilor şi notarilor şi a căii de atac a apelului, aceştia sunt privaţi de această cale, fiindu-le afectate drepturile procesuale, câtă vreme legiuitorul a stabilit prin prevederile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin principiului reglementat de art. 16 din Constituţie, întrucât nu creează privilegii şi discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie. Stabilirea competenţelor instanţelor judecătoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului, astfel cum se prevede în art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar instituirea unei competenţe personale nu se face în mod discriminatoriu, ci în raport cu specializarea cerută de calitatea oficială a persoanei în cauză. Dispoziţiile legale criticate nu încalcă, în opinia Guvernului, nici dreptul de acces la justiţie, deoarece nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege. De asemenea, posibilitatea exercitării unei singure căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate de aceste instanţe nu reprezintă o încălcare a art. 16 şi 21 din Legea fundamentală, deoarece principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, iar, în acest context, dreptul de acces la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, în sensul că prevederile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală ar contraveni dispoziţiilor art. 53 şi 124 din Legea fundamentală, Guvernul apreciază că aceasta nu poate fi primită, întrucât nu se poate vorbi de dreptul de a fi judecat de o anumită instanţă, ci de dreptul de a fi judecat de instanţa competentă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, or acest ultim drept nu este restrâns. În concluzie, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reţinută neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate faţă de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece situaţia juridică a anumitor categorii de persoane (în speţă, notarii publici) justifică aplicarea unui tratament juridic diferit. Totodată, stabilirea competenţei, inclusiv a celei după calitatea persoanei, precum şi reglementarea utilizării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt atributul exclusiv al legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar acesta poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale şi diferite de procedură, ceea ce nu este contrar principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, atât timp cât aceste reguli asigură egalitatea cetăţenilor. Se mai arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, întrucât acesta nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală faţă de dispoziţiile art. 53 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, apreciază că textele constituţionale invocate nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 28^1 pct. 1 lit. b): "Curtea de Apel: 1. judecă în primă instanţă: […]b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de notarii publici."; … – Art. 385^1 alin. 1 lit. c): "Pot fi atacate cu recurs: […]c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a criticat dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, referitoare la competenţa Curţii de Apel şi, respectiv, limitarea folosirii căii de atac a recursului numai pentru o anumită categorie de sentinţe, şi anume sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, susţinând că aceste prevederi sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, republicată, dispoziţii care reglementează egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, înfăptuirea justiţiei şi folosirea căilor de atac.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:1. Textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece acestea nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, iar situaţia juridică a anumitor categorii de persoane (în speţă, notarii publici) justifică aplicarea unui tratament diferit, în scopul unei mai bune înfăptuiri a justiţiei. De altfel, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că art. 16 din Constituţie vizează "egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui". (Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999). Totodată, este de observat că stabilirea competenţei instanţei de judecată nu impietează asupra modului de desfăşurare a procesului penal, respectării principiilor şi garanţiilor impuse de Codul de procedură penală.2. Se constată, de asemenea, că textele de lege criticate nu încalcă nici prevederile art. 21 şi nici pe cele ale art. 129 din Constituţie, câtă vreme accesul liber la justiţie este asigurat prin posibilitatea părţilor de a se adresa instanţei de judecată şi de a declara recurs împotriva hotărârii instanţei de fond, exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime nefiind îngrădită prin stabilirea unei singure căi de atac (recursul). În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în mod constant, în jurisprudenţa sa că accesul la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. De altfel, dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în raport de prevederile art. 21 din Constituţie. Statuând în sensul constituţionalităţii textelor criticate, Curtea a reţinut că "faptul de a nu putea folosi, în cauză, calea de atac a apelului nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului, având în vedere dispoziţiile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd că recursul, în acest caz, nu se limitează la motivele de casare enumerate de art. 385^9 din Codul de procedură penală, iar instanţa este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele" (Decizia nr. 156 din 17 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 26 mai 2003). În plus, stabilirea competenţei, inclusiv a celei după calitatea persoanei, precum şi reglementarea utilizării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt atributul exclusiv al legiuitorului, conform prevederilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie.3. În sfârşit, nu poate fi primită nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 53 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi, respectiv, egalitatea şi imparţialitatea actului de justiţie, deoarece, astfel cum s-a arătat şi în punctul de vedere al Guvernului, nu se poate vorbi despre dreptul de a fi judecat de o anumită instanţă, ci despre dreptul de a fi judecat de instanţa competentă determinată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, or acest ultim drept nu este restrâns prin textele legale criticate.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, ridicată de Gheorghe Igna în Dosarul nr. 2.873/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 octombrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește