DECIZIE nr. 456 din 8 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 559/45/2010 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.035D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, menţionând, în acest sens, Decizia nr. 302 din 1 martie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 559/45/2010, Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unui ordin al ministrului administraţiei şi internelor şi a unei dispoziţii emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa autoare a acesteia susţine că textele de lege criticate contravin principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât puterilor legislativă şi executivă le este garantat accesul la informaţiile clasificate, în timp ce judecătorii trebuie să obţină autorizaţii/certificate de securitate printr-o procedură controlată exclusiv de puterea executivă. Arată că, atât timp cât puterilor legislativă şi executivă le este permis accesul la documentele clasificate doar sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, nefiind necesară parcurgerea procedurilor prevăzute de lege pentru alte categorii de persoane în vederea verificării "onestităţii şi profesionalismului", nu există niciun argument din care să rezulte că, prin activitatea sa jurisdicţională, puterea judecătorească poate crea o breşă în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, iar celelalte două puteri nu ar prezenta un astfel de risc.Condiţionarea exercitării activităţii de judecată de parcurgerea prealabilă a unei proceduri de certificare a accesului judecătorului la documente clasificate impietează, în opinia instanţei autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, asupra independenţei şi imparţialităţii justiţiei, precum şi asupra dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care autorizaţiile/certificatele de securitate se eliberează în urma unor verificări prealabile făcute de instituţii aparţinând puterii executive ori subordonate acesteia, potrivit unor criterii netransparente, subiective şi neverificabile, ceea ce înseamnă că "executivul îşi alege judecătorul".Totodată, consideră că se încalcă dreptul la un proces echitabil şi din perspectiva egalităţii armelor, care presupune ca toate părţile din proces să îşi poată face apărările în cunoştinţă de cauză şi să poată administra probele ori să poată avea acces la actele atacate, astfel încât să nu se creeze un dezavantaj net pentru una dintre ele.Arată că soluţionarea cauzei ce are ca obiect anularea unui act clasificat, luând în considerare doar afirmaţiile emitentului, fără ca judecătorul să aibă acces la actul clasificat contestat, în condiţiile în care niciunul dintre judecătorii instanţei nu posedă certificat de securitate/autorizaţie de acces la informaţii clasificate, aşa cum este cazul Curţii de Apel Iaşi, înseamnă al plasa pe reclamant în faţa unei inechităţi intrinseci, fără a mai fi nevoie să se demonstreze alte efecte negative în această ipoteză.În fine, apreciază că procedura emiterii autorizaţiei/certificatului de securitate intră în contradicţie şi cu dispoziţiile constituţionale referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii, operând o suprapunere de atribuţii în ceea ce priveşte verificarea profesionalismului magistraţilor, având în vedere că una dintre componentele esenţiale ale conduitei profesionale a judecătorilor o constituie respectarea obligaţiei de confidenţialitate a lucrărilor care au acest caracter.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, completată prin Legea nr. 268/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007, care au următorul cuprins:– Art. 2 alin. (2): "(2) Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.";– Art. 7: "(1) Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii.(2) Pentru candidaţii la funcţii publice ce implică lucrul cu asemenea informaţii, precum şi competenţa de a autoriza accesul la astfel de informaţii, verificarea este anterioară numirii în acele funcţii şi se solicită obligatoriu de autoritatea de învestire. … (3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucrează în cadrul Autorităţii Naţionale de Securitate, care gestionează informaţii NATO, potrivit echivalenţelor nivelurilor de secretizare prevăzute prin prezenta lege. … (4) Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane: … a) Preşedintele României; … b) primul-ministru; … c) miniştri; … d) deputaţi; … e) senatori, … care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţite să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).";– Art. 28 alin. (1): "(1) Accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat."În opinia instanţei autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) şi (3) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii şi art. 125 alin. (2) care statuează că propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate reţine susţinerile instanţei autoare a acesteia potrivit cărora textele de lege criticate contravin principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, argumentate pe ideea că puterilor legislativă şi executivă le este garantat accesul la informaţiile clasificate, în timp ce judecătorii trebuie să obţină autorizaţii/certificate de securitate printr-o procedură controlată exclusiv de puterea executivă.Analizând această critică, instanţa de contencios constituţional observă, mai întâi, că, în ceea ce priveşte puterea executivă, numai anumitor reprezentanţi ai acesteia le este garantat, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, accesul la astfel de informaţii. Este vorba despre reprezentanţii săi la cel mai înalt nivel, respectiv Preşedintele României, primul-ministru şi miniştrii. Referitor la Preşedintele României, este evident că acestuia trebuie să i se garanteze accesul la documente clasificate, ţinând cont de prerogativele sale constituţionale. Unul dintre cele mai elocvente exemple de activitate specifică acestuia care presupune accesul la documente clasificate îl reprezintă calitatea sa de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, autoritate administrativă autonomă învestită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.De asemenea, referitor la primul-ministru şi la miniştri, prin natura activităţii lor şi în virtutea atribuţiilor corespunzătoare acestei funcţii, este de înţeles că trebuie să aibă o imagine cât mai completă, clară şi fidelă a tuturor domeniilor de activitate ce intră sub incidenţa competenţelor lor. Pentru a-şi putea îndeplini rolul stabilit prin Constituţie, acela de a realiza politica internă şi externă a ţării şi de a exercita conducerea generală a administraţiei publice, este justificat ca primul-ministru şi ceilalţi membri ai Guvernului să aibă garantat accesul la informaţiile necesare aducerii la îndeplinire a acestui obiectiv constituţional, printre care se pot număra şi informaţii clasificate. De altfel, primul-ministru este şi vice-preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, iar unii miniştri au calitatea de membri ai acestuia, funcţii care presupun în mod inevitabil accesul la informaţii şi documente clasificate.Tot astfel, Curtea reţine că accesul necondiţionat al senatorilor şi deputaţilor la documente clasificate este justificat prin caracteristicile mandatului pe care îl exercită.Curtea remarcă, totodată, că toate persoanele mai sus enumerate au statut de demnitari. Această calitate le conferă un grad de protecţie personală mai ridicat faţă de ceilalţi cetăţeni, inclusiv faţă de magistraţi – judecători şi procurori. De aceea, faptul că iau cunoştinţă de anumite informaţii cuprinse în documente clasificate nu generează un risc la fel de mare pe cât ar putea apărea în cazul celorlalte categorii de persoane. Este vorba despre riscul la care se expune persoana care intră în posesia unor informaţii clasificate: luând cunoştinţă de asemenea informaţii, ea devine vulnerabilă, întrucât se poate transforma într-o ţintă pentru persoane interesate să obţină în mod ilegal respectivele informaţii, existând pericolul ca asupra ei să se exercite presiuni fizice sau psihice pentru a divulga informaţiile secrete de care a luat cunoştinţă.Potrivit art. 9 lit. d) teza întâi din Legea nr. 182/2002, protecţia informaţiilor clasificate vizează şi protecţia personalului care are acces la informaţiile clasificate. Or, având în vedere că judecătorii şi procurorii nu beneficiază în mod automat, de la numirea în funcţie, de un sistem special de protejare a propriei siguranţe fizice şi psihice, faptul că nu le este permis accesul permanent şi nelimitat la informaţii clasificate, ci li se acordă punctual şi individual un certificat de acces la anumite documente ce conţin informaţii clasificate, în măsura în care soluţionarea cauzei ce le este dedusă judecăţii necesită cunoaşterea acestora, este, în definitiv, o măsură de protecţie a integrităţii fizice şi psihice a lor.Toate aceste argumente conduc la respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.În plus, Curtea constată că art. 2 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 182/2002 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, excepţiile de neconstituţionalitate fiind respinse, ca neîntemeiate.Astfel, prin Decizia nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011, Curtea a observat că art. 1 din Legea nr. 182/2002 precizează că scopul reglementării îl constituie protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigură acest tip de informaţii, scop care se realizează prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor. În acest sens, legea instituie principiul potrivit căruia toate persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secret de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii.Prin aceeaşi decizie, reiterând cele statuate prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, Curtea a reţinut că prevederile art. 2 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 182/2002 nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informaţiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală prevăzute de lege. Pe de o parte, din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi angajaţii unei instituţii trebuie să obţină certificate de securitate, iar, pe de altă parte, magistraţii acreditaţi să deţină, să aibă acces şi să lucreze cu informaţii clasificate, deşi întrunesc exigenţele de numire şi exercitare a funcţiei pe care o ocupă, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, sunt evaluaţi numai din perspectiva onestităţii şi profesionalismului referitoare la utilizarea acestor informaţii.De asemenea, Curtea a arătat că nu poate fi pus semnul egalităţii între criteriile de numire în funcţia de magistrat şi cele necesare obţinerii autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate, mai cu seamă că, pentru acestea din urmă, accesul este limitat de respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte, având în vedere aspectele de vulnerabilitate sau ostilitate ca urmare a unor stări preexistente (cum ar fi mediul de relaţii, locul de muncă anterior etc.), şi de loialitatea indiscutabilă ori de caracterul, obiceiurile, relaţiile, discreţia şi modul de viaţă ale persoanei în cauză. Curtea a considerat că este firesc să fie aşa deoarece, în caz contrar, există riscul creării în sistemul naţional deprotecţie a informaţiilor clasificate a unei breşe care, spre deosebire de activitatea specifică actului de justiţie, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare.Totodată, prin Decizia nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010, Curtea a mai arătat că cele statuate sunt în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea din 9 februarie 1995, pronunţată în Cauza Vereniging Weekblad Bluf! împotriva Olandei (paragraful 28), instanţa de la Strasbourg a precizat că accesul la informaţiile publice poate fi îngrădit pentru protejarea interesului naţional, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din care rezultă că îngrădirile libertăţii de informare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie prevăzute de lege; b) să aibă un scop legitim; c) să fie necesare într-o societate democratică. Or, cu acel prilej, Curtea a observat că îngrădirile aduse accesului la informaţii sunt prevăzute de lege – Legea nr. 182/2002 -, au un scop legitim – protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigură acest tip de informaţii, prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor -, şi sunt necesare într-o societate democratică.De asemenea, prin Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, Curtea a apreciat că este firesc ca Legea nr. 182/2002, care are ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, să conţină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de părţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specifică de obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, justificaţi de importanţa pe care asemenea informaţii o prezintă, nu se poate reţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului statuat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.Reglementarea mai strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a accesului la aceste informaţii, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată prin deciziile menţionate şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 559/45/2010.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește