DECIZIE nr. 455 din 8 mai 2012

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 30/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 30 iunie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 276 22/03/2012
ActulREFERIRE LADECIZIE 64 31/01/2012
ActulREFERIRE LADECIZIE 27 19/01/2012
ActulREFERIRE LADECIZIE 1512 17/11/2009
ActulREFERIRE LADECIZIE 815 19/05/2009
ActulREFERIRE LADECIZIE 530 09/04/2009
ActulREFERIRE LAHG 293 12/03/2008 ART. 16
ActulREFERIRE LALEGE 293 14/11/2008
ActulREFERIRE LAOUG 24 05/03/2008
ActulREFERIRE LAOUG 24 05/03/2008 ART. 1
ActulREFERIRE LAOUG 24 05/03/2008 ART. 8
ActulREFERIRE LAOUG 24 05/03/2008 ART. 9
ActulREFERIRE LAOUG 24 05/03/2008 ART. 11
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 24 05/03/2008
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 22
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 54
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 55
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 57
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 7
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 8
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 9
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 10
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 14
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 17
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 348 16/06/2020
ActulREFERIT DEDECIZIE 543 12/07/2016
ActulREFERIT DEDECIZIE 159 17/03/2015
ActulREFERIT DEDECIZIE 196 31/03/2015
ActulREFERIT DEDECIZIE 643 13/10/2015
ActulREFERIT DEDECIZIE 85 18/02/2014
ActulREFERIT DEDECIZIE 362 25/06/2014
ActulREFERIT DEDECIZIE 607 04/11/2014
ActulREFERIT DEDECIZIE 751 16/12/2014
ActulREFERIT DEDECIZIE 772 18/12/2014
ActulREFERIT DEDECIZIE 27 05/02/2013
ActulREFERIT DEDECIZIE 66 21/02/2013
ActulREFERIT DEDECIZIE 67 21/02/2013
ActulREFERIT DEDECIZIE 162 12/03/2013
ActulREFERIT DEDECIZIE 390 01/10/2013
ActulREFERIT DEDECIZIE 428 24/10/2013
ActulREFERIT DEDECIZIE 416 15/10/2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Paul Baciu în Dosarul nr. 6.200/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 1.028D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, doamna Mihaela Jugaru, consilier juridic cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa autorului excepţiei, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.476D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi, ridicată de Moise Simedroni în Dosarul nr. 12.678/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, doamna Mihaela Jugaru, consilier juridic cu delegaţie la dosar. Magistratul-asistent referă asupra faptului că citaţia trimisă autorului excepţiei a fost restituită Curţii cu menţiunea că acesta a decedat.Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.Consilierul juridic al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.476D/2011 la Dosarul nr. 1.028D/2011, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, susţinând că cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Sentinţele civile nr. 3.617 din 23 mai 2011 şi nr. 5.974 din 18 octombrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 6.200/2/2010 şi, respectiv, nr. 12.678/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Paul Baciu şi, respectiv, Moise Simedroni în cauze având ca obiect acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că ordonanţa de urgenţă criticată este neconstituţională, pentru următoarele motive: instanţele de contencios administrativ nu se pot pronunţa pe aspecte sau fapte ce ţin de regulamentele sau comandamentele specifice militare, acest lucru fiind interzis de art. 126 alin. (6) din Constituţie ; se încalcă prezumţia de nevinovăţie în ceea ce îi priveşte pe lucrătorii Securităţii; se creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informaţii, fără a se stabili vreo formă de vinovăţie, prevederile ordonanţei de urgenţă neluând în considerare faptul că ofiţerii au desfăşurat activităţi în cadrul atribuţiilor de serviciu; se acordă Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii atribuţii jurisdicţionale, instanţa de contencios administrativ având doar un rol formal; Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul de acces liber la justiţie cetăţeanului care se consideră vătămat prin eventualele acţiuni abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate; Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se substituie instituţiei Avocatului Poporului, care a fost creată special pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor persoanelor fizice; nu se prevede posibilitatea persoanei verificate de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; prin stabilirea competenţei Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea în primă instanţă a acţiunii în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea de a-şi exercită dreptul la apărare la o instanţă de judecată apropiată de domiciliul său, pe când adeverinţele din care rezultă că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pot fi contestate la instanţa de judecată competentă teritorial în ţară, astfel că pentru celelalte persoane interesate se creează o situaţie privilegiată.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, ordonanţa de urgenţă criticată respectând garanţiile procesuale oferite celor verificaţi, iar scopul său nu este cel al stabilirii vreunei răspunderi juridice.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 contravine următoarele prevederi din Constituţie : art. 1 alin. (3) care enumeră caracteristicile statului român, art. 15 – „Universalitatea”, art. 16 – „Egalitatea în drepturi”, art. 21 – „Accesul liber la justiţie, art. 22 – „Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică”, art. 23 – „Libertatea individuală”, art. 30 – „Libertatea de exprimare”, art. 53 – „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi”, art. 54 – „Fidelitatea faţă de ţară”, art. 55 – „Apărarea ţării”, art. 57 – „Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor” şi art. 126 – „Instanţele judecătoreşti”. Invocă, de asemenea, dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse la art. 6 – „Dreptul la un proces echitabil”, art. 7 – „Nicio pedeapsă fără lege”, art. 8 – „Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”, art. 9 – „Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie”, art. 10 – „Libertatea de exprimare”, art. 14 – „Interzicerea discriminării” şi art. 17 – „Interzicerea abuzului de drept”.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, atât în ansamblul său, cât şi pe articole, Curtea pronunţându-se, prin prisma unor critici similare, prin mai multe decizii. În acest sens pot fi menţionate, de exemplu, Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, Decizia nr. 815 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010, Decizia nr. 27 din 19 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 29 februarie 2012, Decizia nr. 64 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 7 martie 2012, sau Decizia nr. 276 din 22 martie 2012*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii.–––Notă *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 276 din 22 martie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012.Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, ordonanţa de urgenţă criticată a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte, privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii, sunt supuse controlului instanţelor de judecată.Curtea a reţinut că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură a încălca dreptul la apărare, părţile având deopotrivă posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesuală civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept. Din analiza prevederilor art. 11 din ordonanţa de urgenţă, Curtea a constatat că acestea permit instanţei de contencios administrativ ca, în cadrul acţiunii în constatare cu care a fost sesizată, să uzeze de toate mijloacele procedurale în cadrul procesului, pentru stabilirea adevărului. Aşadar, într-o acţiune în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia. Constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a unei singure instanţe de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, şi anume Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională a observat că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. Or, prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 corespund pe deplin exigenţelor constituţionale invocate, inclusiv celor prevăzute de art. 126 alin. (5) referitor la interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare.De asemenea, Curtea s-a pronunţat în sensul netemeiniciei criticilor referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii nu reprezintă o substituire în atribuţiile Avocatului Poporului. Această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional.Curtea a considerat că nu poate reţine nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Curtea a observat că prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie.Curtea a constatat că este lipsită de fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, stabileşte, fără echivoc, că „Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 […] pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor”.În legătură cu susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, pe motiv că ordonanţa de urgenţă criticată stabileşte competenţa instanţelor de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unor acte de comandament cu caracter militar, care, în opinia autorului excepţiei, sunt specifice activităţii serviciilor de informaţii, Curtea a constatat că este, de asemenea, neîntemeiată. Promovarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii pe calea contenciosului administrativ nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume "accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii".Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Paul Baciu în Dosarul nr. 6.200/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Moise Simedroni în Dosarul nr. 12.678/2/2010 al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x