DECIZIE nr. 455 din 2 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostică Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorLucian Stângu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Baltă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sabah Mahdi Mohammed Ali în Dosarul nr. 1.281/RF/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin avocat. Acesta susţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, întrucât răstoarnă prezumţia de bună-credinţă a destinatarului actului procedural, care, lipsind de la domiciliu, iar nu refuzând primirea actului, ia cunoştinţă de acesta prin afişare. Se apreciază că acest mod de comunicare a actelor de procedură nu corespunde necesităţilor reale impuse de desfăşurarea procesului în manieră echitabilă, justiţiabilii pierzându-şi uneori posibilitatea de valorificare a drepturilor substanţiale, întrucât nu iau cunoştinţă de termenele de judecată, ceea ce este de natură a aduce atingere dreptului la apărare şi secretului corespondenţei. De asemenea, se mai arată că art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedură civilă sancţionează de plano partea absentă de la domiciliu în momentul comunicării actelor instanţei, întrucât nu se poate reţine în sarcina acesteia vreo culpă care să justifice realizarea comunicării prin afişare.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii nr. 108/2002, prin care s-a constatat constituţionalitatea textului de lege criticat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.281/RF/2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sabah Mahdi Mohammed Ali.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că posibilitatea legală de a se realiza comunicarea citaţiei şi a celorlalte acte de procedură prin afişare constituie o îngrădire a dreptului de a se adresa justiţiei, deoarece acest lucru îl expune pe destinatarul ei la riscul pierderii sau sustragerii actului procedural care se doreşte a fi comunicat. În acest fel, persoana interesată nu va cunoaşte termenul de judecată acordat, obligaţiile sale legale pe care instanţa i le-a comunicat sub anumite sancţiuni procedurale sau hotărârea judecătorească împotriva căreia poate avea interes să promoveze o cale legală de atac şi, în concluzie, va fi privată de liberul acces la justiţie.Se consideră că textele de lege criticate contravin şi principiului dreptului la apărare, deoarece afişarea permite accesul unor terţe persoane, inclusiv al părţii potrivnice, la actul de procedură, care poate fi astfel sustras.Se apreciază, în acelaşi timp, că se încalcă art. 26 din Constituţie, întrucât afişarea permite accesul unor terţe persoane la actul de procedură şi cunoaşterea conţinutului acestuia, cu toate aspectele sale care privesc viaţa intimă, privată a destinatarului actului de procedură, cu consecinţe din cele mai grave pentru viaţa, libertatea şi siguranţa persoanei.Se invocă şi încălcarea art. 28 din Constituţie, deoarece se consideră că afişarea citaţiilor şi a celorlalte acte de procedură face parte din categoria "celorlalte mijloace legale de comunicare" – în accepţiunea textului constituţional, dar în loc să asigure caracterul inviolabil al secretului corespondenţei, se constituie într-un mijloc ideal de divulgare a secretului acesteia, cu toate consecinţele nefaste pentru viaţa privată a destinatarului, ca şi pentru apărarea drepturilor acestuia în justiţie, deci chiar pentru buna înfăptuire a actului de justiţie.Se consideră că restrângerile invocate, deşi nu sunt motivate prin nici una dintre situaţiile prevăzute în ipoteza alin. (1) al art. 49 din Constituţie, nu sunt proporţionale cu vreo situaţie care să le determine şi ating însăşi existenţa drepturilor, contrar interdicţiei exprese, conţinută în alin. (2) al aceluiaşi articol.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă consideră că instituirea procedurii de comunicare prin afişare a citaţiilor şi hotărârilor judecătoreşti nu reprezintă o limitare a unor drepturi, posibilităţile de sustragere şi dispariţie a acestor documente intrând în sfera aleatoriului, afişarea în sine nereprezentând o instituţionalizare a posibilităţilor de fraudă evocate. De altfel, chiar Convenţia europeană invocată de autorul excepţiei recunoaşte dreptul suveran al statului de a reglementa procedurile judiciare interne, acesta putând introduce o serie de limitări în cauze strict determinate.Se apreciază că a face să depindă comunicarea actelor de procedură exclusiv de faptul preluării directe de către destinatar ar genera abuzuri procesuale necontrolabile şi cheltuieli nejustificat de mari din partea statului. Aşa fiind, prevederile art. 92 din Codul de procedură civilă reflectă un echilibru real între interesele societăţii în ansamblu, securitatea sistemului justiţiei şi drepturile cetăţenilor, cu respectarea strictă a accesului la justiţie.Instanţa de judecată consideră că raportarea excepţiei la art. 24 şi 49 din Constituţie nu subzistă sub aspectul argumentelor expuse. În acelaşi timp, se arată că, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 92 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 28 din Constituţie, comunicarea actelor de procedură judiciară nu intră în domeniul de incidenţă a normei constituţionale indicate.În concluzie, instanţa de judecată apreciază că textele criticate nu contravin în nici un fel dispoziţiilor constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.Guvernul consideră că, potrivit legii, citarea prin afişare nu se poate realiza decât în situaţii de excepţie, cum sunt cele prevăzute de teza a doua a alin. 2 al art. 92 sau de alin. 4 al aceluiaşi articol, texte care nu pot fi interpretate şi aplicate decât prin raportare şi în strânsă legătură cu ansamblul dispoziţiilor art. 92. Acestea stabilesc regulile ce trebuie urmate de către agentul procedural cu ocazia citării părţilor şi a comunicării actelor de procedură, reguli elaborate cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Se apreciază că dispoziţiile criticate devin aplicabile în situaţiile expres prevăzute de lege şi au drept scop prevenirea şi limitarea eventualelor abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea cauzei.Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 92 alin. 2, 4 şi 6 prevăd unele excepţii de la regula generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei, neinterzicând accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, asigurând acest drept.Se consideră că îndeplinirea viciată a procedurii de citare, precum şi imposibilitatea de a se prezenta la termenul fixat pot fi invocate de părţile interesate în faţa instanţei de judecată, acest lucru nefiind o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii.Textul criticat nu limitează nici dreptul la apărare, ci urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să tergiverseze soluţionarea cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură. Curtea s-a pronunţat în acest sens prin Decizia nr. 108/2002.Referitor la critica formulată în raport de încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie, se consideră că scopul afişării citaţiei nu este cel al dezvăluirii unor date personale ale destinatarului, ci al înfăptuirii cu celeritate a justiţiei. Pe de altă parte, nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, iar în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 92 din Codul de procedură civilă, destinatarul citaţiei se supune unei asemenea proceduri de afişare. Pe cale de consecinţă, o asemenea procedură a fost agreată şi de autorul excepţiei.Avocatul Poporului apreciază că pentru soluţionarea excepţiei sunt nerelevante criticile aduse art. 92 din Codul de procedură civilă, în raport cu art. 28 şi art. 49 din Constituţie, acestea neavând incidenţă în cauză. Prin urmare, se apreciază că dispoziţiile art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare. Textele legale criticate au următorul conţinut:– Art. 92 alin. 2, 4 şi 6: "Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte ori nu poate să semneze adeverinţa de primire, agentul va lăsa citaţia în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afişa pe uşa locuinţei acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. […]Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor; dacă cei arătaţi nu voiesc să primească citaţia sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie, dacă nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.[…]Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 11 alin. (2), art. 20, 21, 24, 26, 28 şi 49 din Constituţia României, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. Textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul următoare:– Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; … – Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; … – Art. 26: "(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri."; … – Art. 28: "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.";– Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." … De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea art. 6 pct. 1, art. 8, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi referitoare la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei, precum şi la restrângerile aduse drepturilor şi libertăţilor prevăzute de convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile legale criticate constituie excepţii de la regula generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei sau a oricărui alt act de procedură, prevăzută de art. 92 alin. 1 din Codul de procedură civilă, comunicarea prin afişare fiind operantă numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte să semneze adeverinţa de primire sau, în cazul în care negăsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptăţite să primească actul procedural refuză sau ele însele sunt lipsă.Aşa fiind, Curtea consideră că aceste excepţii nu sunt de natură a afecta vreun drept constituţional, ci reprezintă modalităţi derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferită a persoanelor citate.Mai mult, Curtea constată că fiind neîntemeiată critica autorului excepţiei, referitoare la faptul că afişarea citaţiei, pe de o parte, creează o incertitudine asupra primirii citaţiei de către persoana respectivă, care, în necunoştinţă de cauză, nu îşi poate exercita dreptul la apărare, iar pe de altă parte, nesocoteşte viaţa privată a persoanei, precum şi secretul corespondenţei. Astfel, Curtea reţine că textul criticat are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură. O atare concluzie rezultă din economia întregului articol 92 din Codul de procedură civilă, care prevede suficiente garanţii de natură să asigure respectarea dreptului la apărare sau ocrotirea vieţii private a persoanei. Totodată, obligaţia părţilor de a-şi exercită drepturile procesuale cu respectarea dispoziţiilor stabilite de lege, referitoare la comunicarea actelor de procedură, reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile servind unei bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.De altfel, asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 108/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 31 mai 2002, şi, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei în această materie, soluţia adoptată în precedent, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază, îşi menţine valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A. c), precum şi al art. 23 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sabah Mahdi Mohammed Ali în Dosarul nr. 1.281/RF/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește