DECIZIE nr. 454 din 2 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostică Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorLucian Stângu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Baltă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sion Prest" – S.R.L. din Codlea în Dosarul nr. 610/2003 al Tribunalului Braşov – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie, de exemplu deciziile nr. 126/2002 şi nr. 225/2003.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 610/2003, Tribunalul Braşov – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sion Prest" S.R.L. din Codlea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă restrâng abuziv mijloacele procedurale de apărare ale justiţiabililor, prin limitarea invocării de către persoanele vătămate în drepturile lor a apărărilor de fond în cadrul contestaţiei la executare. Se apreciază că instituirea unor căi de atac speciale împotriva titlurilor executorii care nu emană de la justiţie şi interzicerea formulării apărărilor de fond în contestaţia la executare ordinară reprezintă o îngrădire a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Această restrângere contravine prevederilor constituţionale, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) al art. 49, şi nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, aducând atingere înseşi existenţei liberului acces la justiţie.Tribunalul Braşov – Secţia civilă apreciază că actele juridice care nu emană de la o instanţă judecătorească şi au valoare de titluri executorii, fiind emise în baza unor legi speciale şi având forţă juridică asemenea unei hotărâri judecătoreşti, sunt supuse unor căi de atac speciale prevăzute prin lege. Se consideră că, întrucât partea interesată are la îndemână apărări de fond în exercitarea căii de atac speciale, nu poate fi vorba de o restrângere a dreptului la apărare sau a mijloacelor de apărare şi nici o interzicere a apărărilor de fond; aceste apărări se pot formula pe o altă cale, adică fie printr-o acţiune în anulare, fie printr-o plângere, şi nu în cadrul contestaţiei la executare, unde de fapt se contestă formele de executare silită şi nu titlul în sine.Instanţa consideră că, dacă s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate, s-ar crea posibilitatea debitorului de rea-credinţă de a utiliza în cadrul contestaţiei la executare mijloace procedurale similare cu cele utilizate în cadrul judecăţii în fond şi în acest mod s-ar crea o situaţie nefavorabilă celeilalte părţi, respectiv creditorului.În concluzie, instanţa apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul arată că legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform atribuţiilor prevăzute la art. 125 alin. (3) din Constituţie, cu condiţia ca nici o normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.Se apreciază că textul art. 399 în ansamblul său, care consacră dreptul oricărei persoane interesate de a contesta în faţa instanţei executarea însăşi sau orice act de executare, reprezintă o garanţie a aplicării principiilor fundamentale ale procesului civil, a respectării drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale părţilor.Se consideră că, în cazul titlurilor executorii care nu provin de la organe de jurisdicţie, posibilitatea debitorului de a invoca, pe calea contestaţiei la executare, toate apărările de fond referitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei nu se justifică în condiţiile în care legea deschide celui interesat o cale specială, cum este, de exemplu, contestaţia împotriva unei decizii de imputare sau căile de atac împotriva titlurilor din materia creanţelor bugetare.Prin urmare, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. Textul legal criticat are următorul conţinut:– Art. 399 alin. 3: "În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 şi 49 din Constituţia României, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. Textele constituţionale invocate au redactarea şi conţinutul următor:– Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, contestaţia la executare este destinată să înlăture neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluţionării contestaţiei, instanţa nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicţională, în faţa cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părţile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluţie contrară, sub acest aspect, ar nesocoti principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.Pe de altă parte, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, legea procesuală civilă prevede că debitorul are dreptul să invoce, pe calea contestaţiei, toate apărările de fond referitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei constatate prin respectivul titlu executoriu. Totuşi, posibilitatea utilizării apărărilor de fond este condiţionată de inexistenţa unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cărora acestea să poată fi invocate. Dacă însă legea pune la dispoziţia debitorului o cale de atac specială, aşa cum este acţiunea în anulare în materia titlurilor executorii care nu provin de la organe de jurisdicţie, acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestaţiei la executare. O asemenea prevedere nu constituie o îngrădire a liberului acces la justiţie, de vreme ce partea interesată poate folosi apărările respective, potrivit opţiunii sale, în una sau în alta dintre căile de atac pe care le are la dispoziţie. Adoptarea acestei măsuri nu face, în realitate, decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a preveni abuzul de drept constând în invocarea aceloraşi apărări în două căi de atac diferite, în scopul tergiversării cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.Întrucât accesul liber la justiţie ca, de altfel, orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, Curtea consideră că stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nici o îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.De altfel, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut, desigur, ca, în procesul de legiferare, să se circumscrie cadrului constituţional. Or, Curtea constată că reglementarea dedusă controlului satisface exigenţa impusă de norma constituţională, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 şi 53 din Legea fundamentală.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sion Prest" – S.R.L. din Codlea în Dosarul nr. 610/2003 al Tribunalului Braşov Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește